„Istoria orală este un antidot pentru orice naraţiune care domină!” - Alessandro Portelli în dialog cu Oana Popiţiu în Revista „Cultura”

Profesor de literatură la Universitatea La Sapienza, unul dintre fondatorii istoriei orale ca  disciplină academică şi inovator al discursului istoriografic actual, Alessandro Portelli vorbeşte despre importanţa istoriei orale şi despre similitudinile dintre această disciplina şi jurnalism. Portelli îşi explică pasiunea pentru istoria orală prin faptul că se consideră „un magazioner de poveşti, şi nu de fapte“ şi recunoaşte că „prin anii ’77-’80 puteai fi dat afară din universitate dacă vorbeai de surse orale”.

Continuarea articolului la: http://revistacultura.ro/nou/2010/02/%E2%80%9Eistoria-orala-este-un-antidot-pentru-orice-naratiune-care-domina%E2%80%9C/

Aurel Baghiu a fost condus pe ultimul drum

Am aflat din presă că Aurel Baghiu a fost condus pe ultimul drum.

În ultima vreme tot mai mulţi sunt cei care ne părăsesc. La înmormântarea lui Ioan Drescan, domnul Liviu Tudoraş, fost deţinut politic, mi-a spus în glumă că nu mă mai sună la telefon pentru că mereu îi dau veşti proaste (asta după ce cu puţină vreme în urmă îi semnalasem plecarea dintre noi a lui Traian Popescu „Macă”). Nu am mai vorbit cu domnul Tudoraş de o săptămână, şi acum, dacă mă sună, sunt nevoit să îi dau din nou o astfel de veste…

Pe Aurel Baghiu l-am cunoscut la Sighetu Marmaţiei cu ocazia Simpozioanelor organizate de Academia Civică. L-am vizitat ulterior acasă, în Cluj, şi am stat de vorbă cu dânsul. M-am simţit onorat de modul în care am fost tratat, pentru că eram, totuşi, un tânăr absolvent de facultate, iar dânsul o personalitate recunoscută atât pentru activitatea din 1956 cât mai ales pentru cărţile şi luările sale de poziţie de după 1989. Ulterior am avut câteva discuţii telefonice, însă de ani de zile nu mai ştiam decât că starea sa de sănătate se înrăutăţea continuu.

Pentru cei care nu l-au cunoscut dar doresc să afle mai multe despre el o să îi schiţez o scurtă biografie: Aurel Baghiu s-a născut la 2 iulie 1929 în Gheja, judeţul Mureş. A urmat Şcoala Medie Tehnică Metalurgică din Mediaş, pe care a absolvit-o în 1952 ca şef de promoţie. A refuzat o bursă în U.R.S.S. şi s-a înscris la Politehnica din Timişoara. A participat la mişcarea de solidaritate a studenţilor cu revoluţia din Ungaria. A fost arestat la 30 octombrie 1956 împreună cu alţi circa 3000 de tineri, a fost torturat de Securitate. A fost condamnat de Tribunalul Militar Timiş la 8 ani închisoare corecţională pentru „agitaţie publică”. A executat pedeapsa în închisorile Timişoara, Gherla, Salcia, Periprava, Văcăreşti, Galaţi. A fost eliberat la 6 februarie 1963 şi a rămas în Cluj. A reuşit abia după câţiva ani să îşi finalizeze studiile. După 1989 a organizat Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici Filiala Cluj şi a fost vicepreşedinte al CPUN Cluj. A renunţat repede la politică şi s-a ocupat de scris. Dintre lucrările sale menţionez: Printre Gratii, vol. I, Zamolxis, Cluj-Napoca, 1995; Printre Gratii, vol. II, Zamolxis, Cluj-Napoca, 2003; Printre Gratii, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, vol. I-II, Napoca Star, Cluj-Napoca, 2006; Fragmente de biografie si cugetări, 2009. Referindu-se la trecutul său, Aurel Baghiu conchidea, ca un fel de motto: „Dar nimic din toate acestea nu contează. Cel mai mult contează că în 30 octombrie 1956 am reuşit să arătăm că în România există rezistenţă anticomunistă.”

Un interviu realizat cu domnia sa în 2006 poate fi lecturat la http://www.romanialibera.ro/a55522/convorbire-cu-ing-aurel-baghiu-fost-detinut-politic.html