Lucrarea analizează raportul tensionat dintre partid
şi scriitori în societatea comunistă. Partidul îşi doreşte o literatură care să
servească scopurilor sale politice şi ideologice, iar scriitorii sunt adepţii
spontaneităţii creaţiei artistice, ai libertăţii de creaţie. Volumul are în
vedere perioada de după 1971 când a început „revoluţia culturală” a lui
Ceauşescu, până la cel de-al treilea Congres al Educaţiei Politice şi Culturii
Socialiste, care a avut loc în 1987. Rapoartele care – asamblate – au format
acest volum sunt redactate „pe viu” între 1969 şi 1987 şi analizează
evenimentele interne ce aveau loc în România acelor timpuri.
