În zilele de 13-14 septembrie 2010, în staţiunea Mamaia, s-au desfăşurat lucrările celui de-al XVII-lea Congres al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România. Cei 244 de delegaţi prezenţi, de pe tot întinsul ţării, în urma dezbaterilor ce au durat două zile, au adoptat o Rezoluţie:
- Condamnarea comunismului de către Preşedintele Traian Băsescu, ca fiind un regim ilegitim şi criminal s-a dovedit a fi un act formal – cu iz electoral – aceasta neavând nici cea mai mică continuitate prin materializarea în ceva concret pentru noi.
- Invitaţi la ultimele trei congrese ale noastre, Preşedintele Traian Băsescu şi Primul Ministru, Emil Boc, nu şi-au găsit timpul necesar şi nici nu au trimis măcar câte un mesaj de salut printr-un secretar de stat sau consilier; fapt fără precedent!
- Solicitările noastre repetate de mai bine de un an şi jumătate de a fi primiţi în câte o audienţă de către cei doi, în scopul de a ne cunoaşte şi de a-i informa despre problemele cu care ne confruntăm nu şi-au găsit nicio rezolvare!
- O atitudine asemănătoare o au şi majoritatea guvernanţilor şi parlamentarilor români.