StatCounter

luni, 12 septembrie 2011

Arhiva privată a familiei Monica Lovinescu-Virgil Ierunca donată la IICCMER

    Documentele şi manuscrisele din arhiva privată a familiei Monica Lovinescu-Virgil Ierunca au fost donate de Fundaţia Humanitas Aqua Forte către IICCMER. Primirea lor a avut loc pe 6 septembrie 2011 la sediul Fundaţiei, unde documentele au fost predate Directorului Departamentului Exil şi Minorităţi al IICCMER, Dna Damiana Oţoiu, de către reprezentantul Fundaţiei, Dnul Cătălin Cioabă. Documentele vor constitui fondul arhivistic „Monica Lovinescu – Virgil Ierunca”, o colecţie extrem de importantă, ce va fi adăugată consistentei arhive a exilului românesc pe care IICCMER o deţine deja.
     Fondul arhivistic „Monica Lovinescu-Virgil Ierunca” va fi pus la dispoziţia tuturor cercetătorilor interesaţi începând cu 15 septembrie 2011, la sediul IICCMER. La aceeaşi dată va începe procesul de digitalizare a documentelor şi manuscriselor colecţiei. Întrucât mai multe persoane vor lucra simultan la proiectul de digitalizare, cercetătorii interesaţi vor putea accesa colecţia în format electronic în cel mai scurt timp.
      Mai multe detalii pe site-ul IICCMER.