S-a născut la 8 martie 1925 în
Răchiţele, județul Cluj. După finalizarea 7 clase a îmbrățișat meseria de
tâmplar. A fost prieten cu băieții lui Teodor Șușman, cel care va deveni
ulterior liderul unuia dintre cele mai importante grupuri de partizani care au
activat în zona Munților Apuseni. În toamna anului 1948 Securitatea a vrut să-l
aresteze, pe el și pe un unchi al său, Ioan Bortoş,
ulterior devenit și el membru al grupului lui Teodor Șușman. Motivul care a stat la baza intenției de a-i
aresta pe cei doi a fost teama autorităților că aceștia ar putea interveni în
sprijinul lui Teodor Șușman, aflat deja în atenția organelor represive ca un
catalizator al ideilor anticomuniste. Teodor Suciu a scăpat de arestare și s-a
alăturat, pentru o perioadă, celorlalți fugari. Ulterior a plecat și a lucrat
în diferite locuri, la pădure și, având un buletin fals, în Sibiu ca geamgiu.
Cât timp a fost fugit,
Securitatea și Miliția i-au torturat părinţii pentru a-i determina să ajute la
prinderea lui.
În toamna anului 1950
a fost trădat de un consătean și prins în Sibiu. A fost eliberat la scurtă
vreme, pentru a lua legătura cu membrii grupului și a da Securității informații
despre aceștia. Deși a avut mai multe contacte cu fugarii, a reușit să se
eschiveze de la a ajuta Securitatea să îi prindă. Dar descoperirea de către
Securitatea a unui carnet al partizanilor în care era și numele lui, și din
care reieșea că s-ar fi întâlnit cu aceștia, a dus la a doua arestare a sa, la
13 noiembrie 1951. Ulterior a fost condamnat la 7 ani închisoare pentru
„favorizarea infractorului”. A executat pedeapsa în închisorile Cluj, Jilava,
Baia Sprie, Aiud, Gherla. A fost eliberat la 5 septembrie 1957, cu un an mai
repede, pentru că a muncit în mina de la Baia Sprie. Dar la eliberare nu a
putut reveni acasă, pentru că a primit domiciliu obligatoriu pentru 24 de luni
la Răchitoasa. Ulterior a fost mutat la Lătești. În final a fost nevoit să
rămână în Bărăgan 4 ani.
După reîntoarcerea
acasă s-a căsătorit și a continuat să își practice meseria de tâmplar, dar a
rămas în atenția Miliției, fiind periodic „vizitat” și șicanat de
reprezentanții autorităților.
Întrebat în 1997,
într-un interviu, dacă i s-a schimbat viaţa după ce a intrat în grupul de
partizani și dacă regretă ceva, Teodor Suciu a răspuns: „Nu... că io n-am avut
daru’ ăsta ca să mă duc să pârăsc sau să mă duc să mă uit pă geamu’ cuiva...
Noi n-am fost învăţaţi nici de părinţii miei şi nici de Şuşman să facem treburi
d-aiestea… Comuniştii o’ mărs bine, da’ care-o fost om de treabă şi la locu’
lui… pă ala n-o dat nime’ nimică. Chiar de-o fost scris membru de partid, tăt
n-o dat nimică pă el, niciodat’... Cu ei atâta o fos’ bine până i-ai servit sau
ai pârât pă vecin sau pă tată sau pă mamă sau pă fraţi. Şi după aia tăt ăla ai
fost… încă poate mai rău te-o’ văzut. Nu, n-am regretat niciodată.”
S-a stins din viață în
27 februarie.
Prezentare
bazată pe informații din interviul cu Teodor Suciu realizat la 11 noiembrie
1997 de Florin Cioşan în Răchiţele, aflat în Arhiva Institutului de Istorie
Orală din Cluj-Napoca și publicat în Cosmin Budeancă, Denisa Bodeanu (editori) Rezistenţa armată anticomunistă din România.
Grupul „Teodor Şuşman” (1948-1958). Mărturii, Cluj-Napoca, Argonaut, 2004, pp. 185-202 și
din fișa matricolă penală din Arhiva Administrației
Naționale a Penitenciarelor.
