Scris „la cald”, și publicat în 1949, când ecourile celui de-al Doilea Război Mondial încă nu se stinseseră, romanul surprinde prin acuratețea cu care panoramează societatea de atunci, dar, mai ales, prin faptul că este extrem și îngrozitor/dureros de actual. Iar „Epilogul” ar putea fi lesne confundat cu un „editorial” dintr-o mare publicație internațională, scris în urma Conferinței de Securitate de la München din 14-16 februarie 2025 și a Summit-ului european de la Paris din 17 februarie 2025. Și atunci, ca și azi, lumea își pierduse „busola”, iar soarta națiunilor era „negociată” și sacrificată de mai marii vremurilor, iar individul nu mai înseamnă nimic pentru nici una din ideologiile dominante: comunismul și capitalismul.
Ritmul acțiunii este alert, alternând cu analize de profunzime care provoacă cititorul la meditație.
Din păcate, în România și acest roman al lui Constantin Virgil Gheorghiu este destul de puțin cunoscut, deși după 1990 au apărut câteva ediții. Nu același lucru se poate spune la nivel internațional, cel mai bun argument fiind faptul că a fost tradus în peste 40 de limbi, vândut în peste 10 milioane de exemplare și că a fost ecranizat în 1967 în regia lui Henri Verneuil, cu Anthony Quinn în rolul principal.
Eu am citit ediția apărută la Editura Sophia în 2022, în traducerea lui Gheorghiță Ciocioi, cel care în ultimii ani s-a dedicat recuperării și promovării lui Constantin Virgil Gheorghiu în România.
Și dacă rândurile de mai sus nu au fost suficient de convingătoare, redau mai jos o afirmație a lui Mircea Eliade: „N-am citit nimic, în nici o literatură, care să se apropie, cât de departe, de teroarea istoriei pe care o îndură personagiile dumitale. Consider Ora 25 una din cele mai mari cărți ale generației noastre, din toate țările.”
