StatCounter

miercuri, 17 noiembrie 2010

IICCMER lansează trei volume la Gaudeamus


În cadrul Târgului Internaţional de Carte Gaudeamus, IICCMER va lansa trei volum:
- în 20 noiembrie, la standul editurii Humanitas- Cristian Vasile, Literatura si artele în Romania comunistă, 1948-1953
 - în 19 noiembrie, la standul editurii Curtea Veche, volumele Grigore Gafencu, Învăţăturile istoriei. Articole, discursuri şi interviuri din presa exilului, şi Doina Jela, Cazul Nichita Dumitru. Încercare de reconstituire a unui proces comunist (29 august - 1 septembrie 1952).


Nicoleta Ionescu-Gură, Dimensiunea represiunii din România în regimul comunist. Dislocări de persoane și fixări de domiciliu obligatoriu, Corint 2010

Joi 18 noiembrie 2010, orele 16,30 la standul editurii Corint din cadul Târgului de carte Gaudeamus are loc lansarea cărții Dimensiunea represiunii din România în regimul comunist. Dislocări de persoane și fixări de domiciliu obligatoriu, semnată de Nicoleta Ionescu-Gură, cercetător în cadrul Consiliului Național Pentru Studierea Arhivelor Securității.

Simona-Maria Pop - „Adrian Marino - Vârstele devenirii” - ediţia a II-a revăzută şi adăugită

În luna aprilie a acestui an Simona Pop a publicat o lucrare monografică avându-l ca subiect pe Adrian Marino („Adrian Marino - Vârstele devenirii”), volum având la bază o teză de doctorat susţinută de autoare în 2009. Acum Simona Pop revine cu a doua ediţie, revăzută şi adăugită, însoţită de un volum nou „Adrian Marino - obsesia trecutului” (un dosar de presa interpretat al scandalului mediatic din 2010 legat de colaboraţionismul lui Adrian Marino).
Cele două volume urmează a fi lansate la Târgul de carte Gaudeamus, în 19 noiembrie 2010, ora 17.30 la standul Galaxiei Gutenberg.
 

luni, 15 noiembrie 2010

Concursul de artă contemporană „Comunism.21.”

Asociația pentru Promovarea Artelor Contemporane, prin proiectul „Petrecerea Artelor Contemporane” organizează un concurs care are ca temă centrală COMUNISMUL, şi la care invită artişti contemporani din sfera artelor vizuale și performative să expună proiecte ce pot viza: comunismul şi viaţa în comunism, căderea blocului comunist sau perioada post-comunistă
Întrebările-invitaţie adresate artiştilor participanţi ar putea fi formulate: „S-a încheiat sau nu perioada post-comunistă pentru România?”; „Ne mai raportăm astăzi la realitatea de dinainte de 1989?”; „Care este percepția generațiilor post-decembriste asupra fenomenului comunismului” etc.
În cadrul evenimentului vor expune în total 21 de artişti din România și alte țări foste comuniste. Dintre cei 21 de artiști 15 vor fi invitaţii speciali (artişti din România și fostul bloc comunist care au atins de-a lungul activităţii lor diverse aspecte ale temei propuse) alături de care vor expune și 6 tineri artiști câștigători ai concursului Comunism.21.
Mai multe detalii la: http://www.petrecereaartelor.ro/comunism-21/

23 de ani de la revolta anticomunistă de la Braşov


Astăzi se împlinesc 23 de ani de la revolta anticomunistă de la Brașov, evenimentul care a prefigurat prăbușirea iminenta a comunismului în Romania.
Mai multe detalii despre evenimentele de atunci pe siteurile Asociației 15 noiembrie 1987: http://1987brasov.com/Default.asphttp://www.15noiembrie1987.ro/

Claudia Florentina Dobre, “Vies menottées, paroles libérées. Témoignages des anciennes persécutées politiques roumaines”

Cartea are la bază teza de doctorat susţinută de autoare la Universitatea Laval din Quebec în 2007, și se apleacă asupra istoriilor de viaţă ale fostelor deţinute politice din România. Lucrarea se înscrie într-un nou tip de abordare ştiinţifică ce pune în centrul discursului academic individul şi rolul acestuia în făurirea propriei istorii cât şi participarea sa la marea Istorie. De asemenea, pune în evidenţă motivaţiile ce animă fostele deţinute politice în demersul lor de mărturisire a experienţei comuniste și oferă o explicaţie privind conţinutul şi forma istoriilor de viaţă ale participantelor la cercetare şi identifică cadrele sociale ale memoriei ce dau sens discursului acestora.
Concentrându-se asupra istoriilor de viaţă ale fostelor deţinute politice aparţinând intelectualităţii interbelice, cartea aduce în prim planul discursului istoriografic experienţa feminină a violenţei politice, marcată de trauma represiunii comuniste.
Pornind de la analiza discursului memorial al fostelor deţinute politice, lucrarea aduce o importantă contribuţie la înţelegerea ideologiei, vieţii politice şi sociale precum şi a vieţii cotidiene din timpul regimului comunist din România.

Amintiri în (post-)totalitarism - un proiect conceput de artistul Martin Krenn


În expoziţia sa „Memory in (Post-)Totalitarianism“ Martin Krenn parcurge un traseu vizual ce înfăţişează diferite locuri istorice, monumente comemorative şi arhive ce analizează evoluţia istorică a politicilor memoriei şi istoriei în multiplele sale forme. Artistul inventariază urmele comuniste şi fasciste cu ajutorul fotografiilor si a unor serii de interviuri urmărind modul în care este remodelat spaţiul politic în societăţile post-totalitare, modul în care istoria este împărtăşită şi modul în care ne raportăm faţă de locurile comemorative.
Martin Krenn s-a născut în 1970 la Viena şi a studiat la Universitatea de Arte Aplicate şi la Universitatea de Muzică (Secţia Muzică Electronică) din Viena. Din 2002 până în 2006 a predat la Academia de Arte Frumoase din Viena. Începând cu 2006 predă la Universitatea de Arte Aplicate din Viena. Krenn analizează şi discută în lucrările sale teme socio-politice. El foloseşte diferite medii precum fotografia, filmul şi internetul pentru a dezvolta proiecte care sunt prezentate în expoziţii, pe internet sau în spaţiul public. www.martinkrenn.net
Expoziția a fost organizată în București de Centrul de Introspecţie Vizuală / Asociaţia pepluspatru în colaborare cu Forumul Cultural Austriac, iar vernisajul a avut loc vineri 12 Noiembrie ora 19.00.
Cei interesați pot vizita expoziția în perioada 12 noiembrie - 24 decembrie 2010 după următorul program: Miercuri - Vineri: 15.00 – 19.00; Sâmbătă: 14.00 – 18.00, sau prin programare: 0747 346 924. Adresa CIV: Str. Biserica Enei nr. 16, Bucuresti, sector 1 (lângă Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu”).
Mai multe detalii despre expoziţie la: http://www.pplus4.ro/mainro.html

"La Frontieră" - un film document despre transportul ilegal de Biblii în România comunistă

Un afiş care nu mai are nevoie de comentarii. O problemă care nu a beneficiat încă de suficientă atenţie din partea istoricilor.
Mai multe detalii la: http://istorieevanghelica.wordpress.com/2010/11/05/la-frontiera-film-document-despre-transportul-de-biblii-in-anii-80/  

sâmbătă, 13 noiembrie 2010

Premieră românească pentru filmul „Portretul luptătorului la tinereţe”

Lungmetrajul de debut al lui Constantin Popescu jr. care are ca subiect rezistenţa anticomunistă de pe versantul nordic al Munţilor Făgăraş (Grupul lui Ioan Gavrilă Ogoranu) va fi lansat în cinematografele din România.
Filmul va avea parte de trei proiecţii de gală - în prezenţa regizorului şi a echipei –
- 18 noiembrie, la Cinema Studio din Bucureşti
- 19 noiembrie la Cinema City din Cluj-Napoca
- 23 noiembrie la Făgăraş.
Filmul a fost prezentat în premieră mondială la ediţia de anul acesta a Festivalului de la Berlin, în secţiunea Forum, a obţinut Premiul Publicului şi Premiul pentru imagine la Festivalul B-EST şi premiul pentru cea mai bună regie la Festivalul Internaţional de Film de la Bratislava.
Detalii despre film se pot găsi pe site-ul oficial, la adresa: http://www.portretulluptatorului.ro/