miercuri, 13 iulie 2011
Imagini de la Simpozionul Internaţional „Condamnarea comunismului - între justiţie şi istorie”, ediţia a VI-a, Făgăraş - Sâmbăta de Sus, 30 Iunie - 3 Iulie 2011
Etichete:
Comunism,
dezbateri,
istorie orală,
libertate religioasă,
partizani anticomunişti,
Persecuţie,
Postcomunism,
Reconciliere,
Represiune,
Securitatea,
simpozioane
vineri, 1 iulie 2011
Simpozionul Internaţional de la Făgăraş-Sâmbăta de Sus - „Condamnarea comunismului - între justiţie şi istorie”
În perioada 30 Iunie - 3 Iulie 2011 are loc ediţia a VI-a a simpozionul internaţional de la Făgăraş-Sâmbăta de Sus, anul acesta tema fiind „Condamnarea comunismului - între justiţie şi istorie”.
Evenimentul este organizat de Fundaţia Culturală „Negru Vodă” Făgăraş, Memorialul Rezistenţei Anticomuniste Ţara Făgăraşului, Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului din România, Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, Asociaţia Culturală „Mozaic” Cluj-Napoca, Mănăstirea „Brâncoveanu” - Sâmbăta de Sus şi se desfăşoară sub înaltul patronaj al Arhiepiscopiei Sibiului şi Mitropoliei Ardealului, Consiliului Judeţean Braşov, Primăriei Municipiului Făgăraş, Consiliului Local al Municipiului Făgăraş.
Pentru cei interesaţi, redau mai jos programul simpozionului:
Etichete:
Comunism,
dezbateri,
Istoria Bisericii,
istorie orală,
libertate religioasă,
partizani anticomunişti,
Persecuţie,
Postcomunism,
Represiune,
Securitatea,
simpozioane
Imagini de la lansarea volumului „Experimentul Târgşor” - începutul represiunii comuniste, la Făgăraş
Miercuri, 29 Iunie 2011 la sediul Fundaţiei Culturale „Negru Vodă” din Făgăraş, în prezenţa unui public foarte numeros, a avut loc a doua lansare (după ce din Bucureşti din 21 Iunie) a volumului semnat de Victor Roşca, „Experimentul Târgşor” - începutul represiunii comuniste, Curtea Veche, 2011.
Mai jos câteva imagini de la eveniment.
A mai murit un torţionar comunist nederanjat de nimeni
Pe site-ul Miliţiei Sprituale, a fost postat recent un articol care anunţă faptul că Ştefan Koller, unul dintre cei mai mari torţionari ai regimului comunist a încetat din viaţă.
Miliţia Spirituală anunţă în premieră decesul unuia dintre cei mai cruzi ofiţeri superiori MAI din timpul regimului comunist: colonelul de penitenciare (r) KOLLER IOSIF ŞTEFAN
Autor: Mihai Burcea
Născut la 2 august 1916, în oraşul Huedin, judeţul Cluj, Ştefan Koller fost director al Direcţiei cadre din Direcţia Generală a Penitenciarelor, Coloniilor şi Unităţilor de Muncă (1 iul. 1951 – 1 oct. 1952), locţiitor pentru producţie al directorului general al Direcţiei Lagăre şi Colonii de Muncă (1 oct. 1952 – ian. 1954), comandant al Penitenciarului Aiud/formaţiunea 0622 Aiud (1 ian. 1954 – 1 nov. 1958) şi comandant al Penitenciarului Văcăreşti (1 nov. 1958 – 30 iun. 1967). A fost trecut în rezervă şi pensionat din cauza unor probleme medicale, prin Ordinul MAI nr. 1962 din 31 mai 1968.
Regimul de detenţie impus deţinuţilor politici din Penitenciarul Aiud de către Koller a fost foarte dur, aici decedând pe perioada mandatului său peste 100 de persoane[1]. Acest regim de detenţie consta în pedepse corporale aplicate deţinuţilor contrarevoluţionari – aşa erau denumiţi deţinuţii politici în literatura juridică de specialitate a vremii; în trimiterea condamnaţilor la carceră/izolare pentru cele mai mici abateri de la regulament; în lipsa medicamentelor (pe adresa penitenciarului nu a sosit niciun medicament pe parcursul întregului an 1955); apoi lipsa alimentelor determina o foame constantă în rândul deţinuţilor iar frigul era una din cauzele cele mai frecvente ale îmbolnăvirilor (valoarea calorică nu depăşea 7-800 de unităţi/zi). Din aceste motive, în a doua jumătate a anilor ’50 au existat mai multe forme de protest ale deţinuţilor, cea mai frecvent întâlnită fiind intrarea în refuz de hrană. În aprilie 1957 a izbucnit cea mai mare grevă din istoria sistemului penitenciar comunist atunci când circa 700 de deţinuţi s-au baricadat în celule cerând dreptul la pachet, vorbitor şi în general un regim de detenţie mai bun. Protestul a durat 23 de zile, fiind înăbuşit prin intervenţia brutală a administraţiei. Mulţi dintre participanţii la revoltă au fost apoi trimişi la izolare sau transferaţi în alte unităţi. Pentru a preîntâmpina acest gen de proteste liderii revoltei au fost transferaţi ulterior la Penitenciarul Râmnicu-Sărat.
În anul izbucnirii revoltei, statul de organizare al acestui loc de deţinere de categoria I era prevăzut cu un număr de 166 de cadre, din care 101 erau ofiţeri şi sergenţi reangajaţi (subofiţeri) şi 65 de angajaţi civili.
La data de 22 mai 2007, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului a depus la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare o sesizare penală cu privire la abuzurile şi crimele săvârşite, ordonate sau inspirate de către 210 de foşti comandanţi şi ofiţeri cu atribuţii de conducere din cadrul sistemului penitenciar din România (toţi identificaţi de IICCR şi care în perioada martie 1945 – decembrie 1989 au folosit sistemul de detenţie ca principal instrument de realizare a politicii de extremism social pentru lichidarea fizică, prin asasinat, deportare, întemniţare, muncă forţată, a unor categorii sociale – burghezie, moşierime, ţărani, intelectuali, studenţi, clerici – şi pentru exterminarea programată a deţinuţilor politici). Printre cei vizaţi se afla şi col. Koller Ştefan despre care la acea dată se credea că s-ar fi refugiat în Israel asemeni altor torţionari celebri (Mişu Dulgheru, Cornăţeanu Eugen, Einhorn Wilhelm, Helman Alexandru etc.). Bineînţeles că Ministerul Public condus de „extrem de competenta” doamnă Laura Codruţa Kövesi nu a mişcat vreun deget în vederea identificării şi interogării foştilor ofiţeri din aparatul de represiune comunist.
În iunie 2009, Miliţia Spirituală a identificat locuinţa familiei Koller (situată la intersecţia străzii Aurel Vlaicu cu şoseaua Ştefan cel Mare) însă familia nu a dorit să ofere niciun fel de detalii referitoare la personajul nostru. De asemenea, în iunie 2009 am reuşit să stabilim şi mormântul din Cimitirul Militar „Ghencea” în care urma să fie îngropat colonelul în rezervă Koller. Zilele trecute am descoperit că pe piatra tombală a lui Koller a fost aplicată crucea personalizată pe care scria că a încetat din viaţă anul trecut.
Din păcate nu deţinem nicio fotografie care să ni-l înfăţişeze pe fostul ofiţer.
[1] Despre biografia lui Koller şi istoricul Penitenciarului Aiud vezi Mihai Burcea, Marius Stan, Mihail Bumbeş, Dicţionarul ofiţerilor şi angajaţilor civili ai Direcţiei Generale a Penitenciarelor. Aparatul central (1948-1989), vol. I, Iaşi, Ed. Polirom, 2009, ff. 272-275 şi Andrei Muraru (coord.) Dicţionarul penitenciarelor din România comunistă (1945-1967), Iaşi, Ed. Polirom, 2008, ff. 73-103.
Articol preluat de pe site-ul Miliţia Spirituală.
duminică, 19 iunie 2011
60 de ani de la deportările în Bărăgan din 18/19 iunie 1951
Se împlinesc 60 de ani de la una dintre cele mai triste nopţi de Rusalii din istoria României (18/19 iunie 1951), când peste 40.000 de persoane din Banat au fost urcate în vagoane de tren şi autocamioane şi deportate în Bărăgan. Au fost nevoiţi atunci să îşi părăsească gospodăriile şi agoniseala de o viaţă români, germani, sârbi, bulgari, aromâni, dar şi refugiaţi din Basarabia şi Nordul Bucovinei. A fost a doua mare deportare din istoria contemporană a României, după deportările din ianuarie 1945, când peste 70.000 de etnici germani au fost duşi la „muncă de reconstrucţie” în Uniunea Sovietică.
O serie de lucrări semnate de Radu Bercea (pictor, caricaturist, desenator, dar şi fost deţinut politic) prezintă pentru cei interesaţi câteva aspecte ale calvarului prin care au fost nevoiţi să treacă deportaţii în Bărăgan. Lucrările, care au constituit şi o expoziţie cu titlul „Deportaţii -Via Dolorosa” pot fi văzute aici.
Ele se regăsesc, de asemenea, într-o carte-album cu acelaşi titlu, realizată de Radu Bercea împreună cu Nicolae Ianăşi, apărută în 2010 la Editura Profin din Drobeta Turnu Severin.
vineri, 17 iunie 2011
Lansare de carte: Zoltan Rostas, Florentina Ţone: Tânăr student caut revoluţionar, Vol. I, La început a fost frica
Joi, 23 iunie 2011, ora 18:00, are loc o nouă întâlnire a Clubului Filantropia (în Librăria Cărtureşti - Muzeul Ţăranului Român), ocazie cu care se va dezbate cartea coordonată de Zoltan Rostas şi Florentina Ţone: Tânăr student caut revoluţionar, Vol. I, La început a fost frica, publicată la Editura Curtea Veche în 2011.
Participă: Grigore Cartianu, jurnalist; Adrian Cioroianu, istoric; Doina Jela, scriitoare; Dumitru Sandu, sociolog; Liviu Tofan, director IRIR; şi cei doi coordonatori.
Moderator: Şerban Anghelescu, etnolog
Despre acest proiect, unul dintre coordonatori, profesorul Zoltán Rostás, afirmă: „Ani de zile am auzit în mediul universitar spunându-se că „tineretul de azi”, chiar şi cel din facultăţile de ştiinţe sociale şi umaniste, nu ştie istorie, nu este interesat de aceasta şi habar n-are de Revoluţie.
În astfel de condiţii, ce poate face un profesor de la Facultatea de Jurnalism: îşi trimite studenţii şi studentele după revoluţionari. Ca atare, culegerea de faţă este o altfel de carte, bazându-se nu pe procese-verbale ale unor comisii parlamentare sau pe anchete judiciare, ci pe mărturii înregistrate de tineri de aceeaşi vârstă cu Revoluţia.”
Mai multe informaţii se găsesc pe site-ul MŢR.
Etichete:
Comunism,
dezbateri,
Doina Jela,
Editura Curtea Veche,
istorie orală,
lansări de carte,
Postcomunism,
proiecte educaţionale,
Represiune,
Securitatea
joi, 16 iunie 2011
Lansare de carte: Victor Roşca – „Experimentul Târgşor” - începutul represiunii comuniste
Am plăcerea de a anunţa că marţi, 21 Iunie ora 18, la Muzeul Municipiului Bucureşti (Palatul Şuţu), va avea loc lansarea cărţii „Experimentul Târgşor” - începutul represiunii comuniste, semnate de dl. Victor Roşca. Volumul a apărut la Editura Curtea Veche.
Despre carte: Ceea ce s-a întâmplat în penitenciarul de minori Târgşor între 1948-1950, „Experimentul Târgşor” cum îl numeşte autorul, este parte din fenomenul complex al „reeducării” care a avut loc în mai multe închisori comuniste. El a avut, însă, câteva caracteristici aparte. În primul rând vârsta „subiecţilor”, care erau, la acel moment, elevi de liceu. În al doilea rând faptul că deşi la Târgşor a fost o reeducare nonviolentă, o parte dintre cei de acolo au ajuns „personaje” importante, ca victime sau ca agresori în „reeducarea” violentă care a avut loc în anii următori în alte închisori (Piteşti, Gherla, Peninsula, Târgu Ocna ş.a.).
„Experimentul Târgşor”, s-a aplicat timp de trei ani asupra a circa 800 de elevi de liceu, utilizându-se ca stimuli în special avantajele şi pedepsele. În acelaşi timp, cei care şi-au manifestat deschis opoziţia faţă de acţiunea de reeducare au fost trimişi disciplinar în alte închisori, sau au fost izolaţi în camere speciale, în condiţii inumane.
Mai multe detalii despre carte şi autor găsiţi aici:
Cartea va fi lansată şi la Făgăraş, în 29 Iunie, ora 16.30, la Fundaţia Culturală „Negru Vodă”.
Pentru cei interesati, ea poate fi comandata şi pe site-ul editurii CurteaVeche.
Etichete:
Comunism,
Doina Jela,
Editura Curtea Veche,
istorie orală,
lansări de carte,
partizani anticomunişti,
Persecuţie,
Represiune,
Securitatea
miercuri, 15 iunie 2011
Sergiu Soica, Biserica Română Unită din Banat în perioada 1920-1948
Recent a apărut la Editura Eurostampa din Timişoara o lucrare despre Biserica Română Unită din Banat în perioada 1920-1948, semnată de Sergiu Soica.
Lucrarea doreşte să prezinte aspecte din viaţa BRU din Banat în perioada anilor interbelici, dar nu nu numai. După Unirea din 1918 au apărut schimbări la nivelul întregii ţări, în toate domeniile: luase naştere „România Mare” şi evident Biserica Română Unită a trăit din plin această epocă de reînnoire, până la momentele din anul 1948.
Din paginile cărţii aflăm că viaţa Bisericii Române Unite din Banat, în perioada 1920-1948, a fost una foarte complexă, începând cu grija vieţii spirituale a preoţilor şi a laicilor, episcopia îngrijindu-se de învăţământul confesional, pelerinajele credincioşilor, exerciţiile spirituale pentru preoţi, sinoadele eparhiale şi protopopiale. În ultima parte a cărţii sunt descrise vizitele Nunţiilor Apostolici în Episcopia de Lugoj. Observăm, de asemenea, că scrierile publicate de Biserica Română Unită din Banat în această perioadă au fost variate, extinzându-se de la cărţi de teologie, istorie bisericească, manuale de religie, cărţi de rugăciuni, până la literatură beletristică. În încheiere, acest itinerar istoric scoate la lumină documente ale Bisericii Române Unite din Banat din perioada anilor 1920-1948, în anexele ordonate tematic şi cronologic.
Pentru cei interesaţi, redau mai jos cuprinsul cărţii:
luni, 13 iunie 2011
Reportaj despre torţionarul Alexandru Nicolschi
În 12 Iunie 2011 a fost prezentat la TVR1 un reportaj realizat de Camelia Csiki despre unul dintre cei mai cruzi generali de securitate: Alexandru Nicolschi. Acesta a fost principalul colaborator al şefului Securităţii din perioada dejistă, general-locotenentul Gheorghe Pintilie, şi unul dintre principalii decidenţi responsabili pentru implementarea experimentului de reeducare prin tortură care s-a desfăşurat în penitenciarele Suceava, Piteşti, Gherla, Târgşor, Târgu-Ocna, Braşov, Aiud şi Colonia de Muncă Peninsula.
70 de ani de la deportările în masă din RSS Moldovenească (13-16 iunie 1941)
La împlinirea a 70 de ani de la deportările în masă din RSS Moldovenească (13-16 iunie 1941), Iunie Institutul de Istorie Socială „ProMemoria” a organizat la 11 Iunie 2011 o conferinţă ştiinţifică dedicată acestui subiect. Imagini de la conferinţă şi programul acesteia http://promemoria.md/evenimente/11-06-2011/
În acest context semnalez şi cartea semnată de Ion Varta: Deportările în masă din RSS Moldovenească, 13-16 iunie 1941. Studiu, documente, Chişinău, Ed. Litera, 2011.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)







