StatCounter

vineri, 18 noiembrie 2022

Lista tristeții (foști deținuți politici care ne-au părăsit) - Paul Andreescu

   

Astăzi, 18 noiembrie 2022, a plecat din această lumea Paul Andreescu.

S-a născut la 19 iulie 1939 în Negrești, județul Constanța. Studii: liceale. Profesia: contabil și lucrător la mecanizarea evidenței în Centrul Teritorial de Calcul Constanța. A fost arestat la 6 noiembrie 1956 și condamnat la 5 ani închisoare corecțională. A executat pedeapsa în închisorile Constanța, Jilava, Gherla, Salcia, Periprava. A fost eliberat la 4 noiembrie 1961 cu domiciliu obligatoriu la Rubla, în Bărăgan. 

Redau mai jos un scurt fragment dintr-un interviu realizat de Adrian Sandu la 27 aprilie 2007 și publicat în Cosmin Budeancă (coord.), Experiențe carcerale în România comunistă, I, Editura Polirom, Iași, 2007, pp. 85-105.

„Părinții mei fuseseră mutați, iar după revenirea în oraș au urmat șicanele de rigoare care se făceau oricărui fost deținut politic, adică refuzau să îmi facă mutația. Și nu puteai să ocupi servici pentru că astea erau legate: dacă îți căutai un servici îți cereau mutație, dacă te duceai la mutație îți cereau adeverință din câmpul muncii... După insistențe, după amenințări chiar, am reușit să obțin și mutația, și m-am angajat. Am fost dat afară la intervenția Securității, m-am reanagajat... în final Partidul, atunci când au simțit că este pericolul să mă revolt mai mult decât eram, mi-a aranjat un loc de muncă pe un post de contabil la Abatorul din Constanța. Acolo am lucrat aproape 9 ani. Între timp, erau primele începuturi de informatizare, nici nu se numea de fapt informatizare, că se numea mecanizarea evidenței, și am intrat pe făgașul ăsta, am făcut câteva cursuri și în 1973 am plecat la Centrul Teritorial de Calcul Constanța, că în fiecare județ era câte unul, și toată activitatea de prelucrare automată era concentrată la aceste centre. Și de acolo m-am pensionat în 1999. Între timp am mai făcut și alte cursuri de specializare în informatică, cursuri postliceale...

După ce am ieșit la pensie, dispuneam de timp liber și am hotărât să candidez pentru președinția filialei Constanța a Asociației Foștilor Deținuți Politici.”

Niciun comentariu: