Volumul se opreşte asupra unor mărturii ale
unui timp zbuciumat, parafrazându-l pe Nicolae Mărgineanu, pentru ca împreună să poată contribui la
restituirea şi reconstituirea, nu doar dintr-o singură perspectivă, a istoriei
acestei perioade. Mărturisiri asupra cărora s-au oprit mai puţin analizele unor
specialişti în domeniu stau alături de volume de referinţă pentru memorialistica
din universul concentraţionar, iar acestor analize de discurs, le sunt înaintate
câteva demersuri teoretice.
Cele şase părţi ale volumului
(„Rezistenţa anticomunistă din România; repere terminologice”, „În zona
interferenţelor”, „Delimitări conceptuale”, „Geografia detenţiei româneşti”,
„Modele de interpretare a discursurilor autobiografice”, „Concluzii”) propun
două demersuri: unul teoretic, ce sintetizează concepte-cheie ale genului
autobiografic, pe fondul transdisciplinarităţii (primele trei capitole), iar al
doilea aplicativ, evidenţiind niveluri de analiză a diferitelor tipuri de
discursuri autoreferenţiale cu referire la universul concentraţionar românesc
(perioada 1947-1964).
Subiect încă sensibil, la 20 de ani de la
ieşirea din totalitarismul comunist, detenţia politică din perioada comunistă se
restituie destul de dificil, deopotrivă din perspectiva istoriei tradiţionale,
ale cărei surse documentare sunt scoase greu la lumină, dar şi din perspectiva
istoriei orale, care propune totuşi şansa recuperării unei memorii încă vii,
dar ai cărei purtători, mulţi încă anonimi, se desfac anevoie din adăpostul
tăcerii. În ambele situaţii, obiectivitatea cercetării şi colaţionarea surselor
se impune de la sine. Narativizarea amintirilor prin procesul de verbalizare a
evenimentelor stocate într-o memorie personală ascunsă, alături de demersul de
validare a lor prin asamblarea în memoria colectivă şi cercetarea cu
discernământ egal a surselor considerate oficiale, disting valenţele unei
istorii a perioadei comuniste care reflectă obiectiv realitatea acestui segment
temporal.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu