În perioada 22-25 Iulie 2010 va avea loc ediţia a V-a a Simpozionului Internaţional de la Făgăraş - Sâmbăta de Sus.
Pentru cine este interesat, redau programul evenimentului si rezumatele lucrărilor:
Joi, 22 Iulie 2010
- Sosirea participanţilor
Cazarea participanţilor la Hotelul Academiei „Brâncoveanu” Sâmbăta de Sus
19.00 Cina -
Vineri, 23 Iulie 2010
8.30 - Micul dejun
Aula Academiei „Brâncoveanu” Sâmbăta de Sus
9.30 - 10.00 Deschiderea oficială a simpozioanelor „Destine individuale şi colective în comunism” şi „Calvarul - deportări şi destine”
- Cuvânt de salut din partea organizatorilor: Prof. univ. dr. Ştefan CÂLŢIA (Fundaţia Culturală „Negru Vodă” Făgăraş), Dr. Mihail NEAMŢU (Director Ştiinţific, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc), Prof. univ. dr. Elena HELEREA (Universitatea „Transilvania” Braşov), Ilinca IORDACHE (Fundaţia Konrad Adenauer), Florentin OLTEANU, (Memorialul Rezistenţei Anticomuniste Ţara Făgăraşului).
- Cuvânt de salut din partea autorităţilor locale
Aula Academiei „Brâncoveanu” Sâmbăta de Sus
DESTINE INDIVIDUALE ÎN COMUNISM
10.00 - 11.00 Comunicări
Moderatori: Cercet. dr. Cosmin BUDEANCĂ, Conf. univ. dr. Gabriel MOISA
- Ioan CIUPEA (Memorialul Rezistenţei Anticomuniste Ţara Făgăraşului), Florentin OLTEANU (Memorialul Rezistenţei Anticomuniste Ţara Făgăraşului) - Principalele loturi de arestaţi şi condamnaţi din
- Conf. univ. dr. Gabriel MOISA (Facultatea de Istorie, Geografie şi Relaţii Internaţionale, Universitatea din Oradea) - Adrian Mihuţ - Lider al Grupului de rezistenţă de pe Valea Crişului Alb (1948-1956)
- Cercet. Mihai BURCEA (Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc) - Dosarul de cadre al unui torţionar - Ilie Aurel Mihalcea
11.00 - 11.15 Pauză
11.15 - 13.00 Comunicări
· Prof. univ. dr. Mihai D. DRECIN (Facultatea de Istorie, Geografie şi Relaţii Internaţionale, Universitatea din Oradea
· Cpt. cdor. conf. univ. dr. Olimpiu Manuel GLODARENCO (Muzeul Marinei Române, Constanţa
· Horaţiu GROZA (Muzeul de Istorie Turda) - Dr. Augustin Raţiu personalitate marcantă a Turzii, persecutată de regimul comunist din România
· Cercet. Drd. Andrea DOBEŞ (Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, Sighetu Marmaţiei) - Despre învinşi... Zaharia Boilă şi Securitatea
· Adrian PETCU (Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii) - Implicarea preotului Ioan Marina
· Cercet. Dumitru LĂCĂTUŞU (Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc) - Leon Mureşanu şi ancheta personalului de conducere din lagărul de la Târgu Jiu
13.30 - Masa de prânz
15.00 - 17.00 Comunicări
Moderatori: Dr. Liviu ŢĂRANU, Drd. Valeriu ANTONOVICI
- Cercet. drd. Cristina ROMAN (Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc) - Anihilarea ultimului simbol al social-democraţiei interbelice. Constantin-Titel Petrescu în vizorul organelor represive (1945-1957)
- Elena GHERMAN (Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii) - Camil Demetrescu sau puterea de a spune nu
- Cercet. Alin MUREŞAN (Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc) - Pr. Gheorghe Calciu, spectacolul unei personalităţi
- Cercet. Robert FÜRTÖS (Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, Sighetu Marmaţiei) - De la rezistenţă la colaborare. Părintele Ioan Deliman şi Securitatea
- Drd. Sergiu SOICA (Comloşu Mare) - Prepozitul Capitular Nicolae Brînzeu din perspectiva dosarelor Securităţii
- Drd. Iuliu CRĂCANĂ (Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii) - Iosif Constantin Drăgan - Dosarul de Securitate
- Dr. Simona POP (
17.00-17-15 Pauză
17.15 - 19. 15 Comunicări
· Lect. univ. dr. Crina BUD (Facultatea de Litere, Universitatea de Nord, Baia Mare) - „Simt că mi s-a rupt viaţa în două.” Ion Negoiţescu. Destinul unui intelectual sub vremi
· Leontin NEGRU (Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii) - Supravegherea din spatele cortinei. Mari actori români şi Securitatea. Ştefan Ciobotăraşu
· Drd. JANOSI Csongor (Facultatea de Teologie Reformată, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca
· Dr. Liviu ŢĂRANU (Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii) - Avram Bunaciu - un personaj controversat al regimului comunist
· Cercet. Clara MAREŞ - (Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc) - Destin de scriitor, destin de roman: Nicolae Steinhardt, Dinu Pillat
· Cercet. drd. Constantin PETRE (Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc) - Persecuţia din motive ideologice a două personalităţi din domeniul etnografiei şi folclorului: Ion Chelcea şi Lena Constante
· Cercet. drd. Liviu CĂRARE (Institutul de Istorie „George Bariţiu”, Cluj-Napoca
19.30 - Cina
Sâmbătă, 24 Iulie 2010
8.00 - Micul dejun
Sala „Sinodicon”
DESTINE COLECTIVE ÎN COMUNISM
9.00 - 11.00 Comunicări
Moderatori: Cercet. dr. Miodrag MILIN, Drd. JANOSI Csongor
· Cercet. drd. Andrei MURARU (Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc) - Criminali fără glorie. Destinul condamnaţilor primului proces al Tribunalului Poporului
- Cercet. Constantin VASILESCU (Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc) - Radiografia unor destine. „Bandiţi” în grupul de rezistenţă anticomunistă „Arsenescu”
- Drd. Marius SILVEŞAN (Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucureşti) - Pastorii baptişti din România între anii 1948-1965
- Drd. Claudiu CĂLIN (Episcopia Romano-Catolică de Timişoara) - Procesul episcopului Augustin Pacha şi al membrilor aulei episcopale romano-catolice de
- Cercet. dr. Miodrag MILIN (Academia Română, Filiala Timişoara), Drd. Alexandra BOGDANOVICI (Institutul de Cercetări Politice, Bucureşti) - Sârbii din România în vremea comunismului. Arhivă orală, manualul pătimirii
- Lect. univ. dr. Cristina GELAN (Facultatea de Ştiinţele Comunicării şi Ştiinţe Politice, Universitatea „Andrei Şaguna”,
11.00 - 11.15 Pauză
11.15 - 13.00 Comunicări
- Dr. Claudia Florentina DOBRE (Institutul pentru Studierea Trecutului Recent, Sofia, Bulgaria) - „Unu plus unu”. Anticomunism la feminin
- Drd. Magdalena IONESCU (Facultatea de Ştiinţe Umaniste, Universitatea „Valahia” Târgovişte) - Problema emigrării evreilor în documentele Comitetului Democratic Evreiesc (1945-1953)
- Drd. Iulia BARBU (Facultatea de Ştiinţe Umaniste, Universitatea „Valahia” Târgovişte) - Identificarea chiaburilor şi procesul de deschiaburire în localitatea Băleni (Raionul Târgovişte - judeţul Dâmboviţa): 1950-1956
- Drd. Sanda BORŞA (Facultatea de Istorie şi Filosofie, Universitatea „Babeş-Bolyai”,
- Drd. Valeriu ANTONOVICI (Facultatea de Ştiinţe Politice, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative) - Omul nou: Construirea identităţii naţionale prin acţiuni colective
13.30 - Masa de prânz
15.00 - 17.00 Comunicări
Moderatori: Dr. Mihai CROITOR, Cercet. dr. Cosmin BUDEANCĂ
· Prof. univ. dr. Ion ZAINEA (Facultatea de Istorie, Geografie şi Relaţii Internaţionale, Universitatea din Oradea
· Cercet. Drd. Ştefan BOSOMITU (Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc) - „Construcţii” biografice şi propagandă în comunismul românesc - Dosarul „Boris Beazi Mavro”
· Cercet. Drd. Luciana-Marioara JINGA (Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc) - Un partid al tuturor: biografii colective, identitate şi reprezentări simbolice ale femeilor în timpul regimului comunist din România
· Drd. NOVÁK Csaba Zoltán (Academia Română, Institutul de Cercetări Socio-Umane „Gheorghe Şincai” Târgu-Mureş) - În slujba Partidului. Cariere de activişti în Secuime în anii ’50
· Cercet. drd. Nicolae VIDENIE (Institutul Român de Istorie Recentă) - Militari reciclaţi ca activişti ai PCR Municipal Braşov
17.00 - 17.15 Pauză
DESTINE INDIVIDUALE ŞI COLECTIVE ÎN COMUNISM ÎN PLAN INTERNAŢIONAL
17.15 - 19.00 Comunicări
· Dr. Mariana S. ŢĂRANU (Academia de Transporturi, Informatică şi Telecomunicaţii, Republica Moldova ) - Teroarea - modalitate de comunizare a Moldovei de la est de Prut în timpul primei ocupaţii sovietice
· Lect. univ. drd. Larisa TUREA (Facultatea de Istorie şi Filosofie, Universitatea de Stat din Chişinău) - Basarabia în 1946-1947: viţelul de pâine, idolul comuniştilor
· Drd. Romeo CEMÎRTAN - (Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi) - Raportul dintre Biserica Ortodoxă şi Statul Sovietic în R.S.S.M., în perioada anilor 1944-1962
· Dr. Ion XENOFONTOV (Institutul Militar al Forţelor Armate „Alexandru cel Bun”, Republica Moldova) - Discursul ideologic în percepţia recruţilor moldoveni din contingentul militar al Armatei Sovietice (anii 1970)
· Dr. Mihai CROITOR (Cluj-Napoca) - Impactul relaţiilor româno-chineze asupra genezei Declaraţiei din aprilie 1964
· Cercet. Vladimir. LJ. CVETCOVIC (Institutul de Istorie Recentă a Serbiei, Beograd, Republica Serbia) - The Destiny of Yugoslav Citizens in Romania 1953-1955
· Magistrat Renato PODBERSIČ (Centrul de Studii pentru Reconciliere Naţională, Ljubljana, Slovenia) - Communist Rule Established in Slovenia
· Cercet. avocat Boštjan KOLARIČ (Centrul de Studii pentru Reconciliere Naţională, Ljubljana, Slovenia) - Slovenia - Land of Killing Grounds
· Dr. Eszter Zsófia TÓTH (Universitatea „Eötvös Lorand - ELTE”, Budapesta, Ungaria) - Trabant, Gardens, Oranges, Kennedy Rings. The Meanings of Comsunption in Life-History Interviews of Hungarian Women Worker During the Socialist Period
· Dr. Silviu MILOIU (The Romanian Association for Baltic and Nordic Studies sau Facultatea de Ştiinţe Umaniste, Universitatea „Valahia” Târgovişte) - The Politics of Memory in Lithuania: The Museum of Genocide Victims
19.00 - 19.15 - Concluziile Simpozionului
19.30 - Cina
Duminică, 25 Iulie 2010
8.30 - Plecarea participanţilor
9.00-11.30 Vizită la Fundaţia „Negru Vodă” şi la Cetatea din Făgăraş - Memorialul Rezistenţei Anticomuniste Ţara Făgăraşului.
La sediul Fundaţiei Culturale „Negru Vodă” poate fi vizitată expoziţia tematică: Deportarea etnicilor germani în URSS - O reconstrucţie din documente, realizată de C.N.S.A.S. Expozitia va rămâne deschisă până la sfârşitul lunii septembrie 2010.
Ioan CIUPEA, Florentin OLTEANU
PRINCIPALELE LOTURI DE ARESTAŢI ŞI CONDAMNAŢI DIN ŢARA FĂGĂRAŞULUI, DE APARATUL REPRESIV COMUNIST
Fondurile documentare de arhivă accesibile permit reconstituirea principalelor loturi ale condamnaţilor şi întemniţaţilor politici din zona făgărăşană, încercare ce prezintă relevanţă pentru sublinierea gradului represiunii comuniste în general, dar şi pentru precizarea nuanţată a acestui fenomen. Astfel pot fi evidenţiate momentele de vârf ale arestărilor şi condamnărilor, categoriile social-politice avute în vedere de aparatul represiv al regimului, precum şi notele specifice ale evoluţiei zonale. Pot fi astfel create premisele unor analize comparative la nivelurile mai largi, regional sau naţional.
Conf. univ. dr. Gabriel MOISA
ADRIAN MIHUŢ - LIDER AL GRUPULUI DE REZISTENŢĂ DE PE VALEA CRIŞULUI ALB (1948-1956)
Adrian Mihuţ a fost liderul unui grup de rezistenţă mai puţin cunoscut în prezent, care şi-a desfăşurat activitatea pe valea Crişului Alb, judeţul Arad. Student la Politehnica din Timişoara, acesta a intrat în conflict cu autorităţile încă din vremea studenţiei, fiind considerat „duşman al regimului democrat popular” datorită faptului că se manifesta deschis împotriva comunismului.
În 1948 Adrian Mihuţ a fost nevoit să plece din Timişoara în condiţiile în care se pregătea arestarea sa. S-a retras în zona de baştină, Măderat, judeţul Arad, unde a iniţiat una dintre cele mai importante organizaţii de rezistenţă anticomunistă, care a dat mult de furcă autorităţilor. Organizaţia a fost anihilată abia în 1956, după mai multe confruntări cu organele de Securitate şi de Miliţie. Adrian Mihuţ a fost prins şi executat împreună cu alţi lideri ai grupului.
Cercet. Mihai BURCEA
DOSARUL DE CADRE AL UNUI TORŢIONAR - ILIE AUREL MIHALCEA
În perioada 1948-1990, instituţia însărcinată cu administrarea şi organizarea locurilor de deţinere de pe întreg cuprinsul României a fost Direcţia Generală a Penitenciarelor, care a funcţionat în cadrul Ministerului de Interne sub diferite denumiri (Direcţia Generală a Penitenciarelor, Coloniilor şi Unităţilor de Muncă, Serviciul Penitenciare, Direcţia Lagăre şi Colonii, Direcţia Penitenciare, Lagăre şi Colonii şi Direcţia Generală a Penitenciarelor şi Coloniilor de Muncă).
După preluarea puterii de către Partidul Comunist Român, conducerea superioară de partid a hotărât trecerea acestei direcţii din subordinea Ministerului Justiţei în cea a Ministerului Afacerilor Interne pentru a avea un control cât mai riguros asupra „elementelor contrarevoluţionare” care supraglomerau penitenciarele şi coloniile de muncă de pe cuprinsul Republicii Populare Române. Totodată, modul de încadrare a personalului Direcţiei a fost schimbat treptat. Astfel, condiţiile principale obligatorii în selecţionarea şi recrutarea cadrelor nu vor mai fi studiile civile şi militare, ci originea socială şi apartenenţa politică a candidatului (aceste condiţii vor redeveni obligatorii începând cu a doua parte a anilor ’50). În urma acestei măsuri, începând cu anul 1948, au fost instalaţi în funcţii de conducere în cadrul aparatului central şi al unităţilor exterioare ale DGP indivizi cu doar 4 clase sau care nu aveau niciun curs profesional sau militar absolvit. Aceştia erau recrutaţi fie din producţie, fie din rândul activiştilor de partid sau Uniunea Tineretului Muncitor, cu toţii având înainte de instalarea în funcţie recomandarea/avizul organelor de partid.
În Arhiva Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor din România se găseşte dosarul personal profesional al fostului locotenent-colonel de penitenciare Ilie Aurel Mihalcea. Documentele aflate între coperţile dosarului, coroborate cu mărturiile foştilor deţinuţi politici, publicate în diferite cărţi postdecembriste de memorialistică, ne dezvăluie profilul unuia dintre cei mai siniştri ofiţeri din cadrul aparatului de penitenciare din perioada 1948-1989.
Prof. univ. dr. Mihai D. DRECIN, Ec. Ana DRECIN
„ÎNSEMNĂRILE” AUTOBIOGRAFICE ALE PROFESORULUI ŞI ECONOMISTULUI VICTOR JINGA DESPRE UNIVERSUL CONCENTRAŢIONAR DIN ÎNCHISORILE COMUNISTE ALE ROMÂNIEI ANILOR 1945-1963
Profesorul Victor Jinga, originar din Satulung - Săcelele Braşovului (n. 1901), absolvent şi doctor în ştiinţe economice al Universităţii Ca‘Foscari din Veneţia (1920-1925), face parte din pleiada de tineri cu studii superioare, împlinite în primii ani ai României Întregite, care urmau să accelereze procesul de modernizare a ţării după realizarea idealului naţional.
Devenit universitar în cadrul Academiei de Înalte Studii Industriale din Cluj (1929-1947), a ocupat funcţia de Rector al Academiei în refugiul acesteia la Braşov
Membru al Partidului Naţional Ţărănesc din 1926, s-a afirmat ca lider al organizaţiei de tineret, apoi în cadrul generaţiei mature a partidului, dorea reforme economice şi politice de substanţă, atât în partidul din care făcea parte cât şi la nivelul ţării. Membru în guvernele României (1.02. - 23.11.1939) în calitate de secretar de stat în Ministerul Economiei Naţionale, responsabil cu resortul cooperaţiei.
Exclus din învăţământul superior în septembrie 1947, profesorul Jinga, un democrat de tip european, care a respins modelele social-economice de extremă, atât legionar cât şi comunist, a devenit unul dintre zecile de mii de români hărţuiţi de regimul comunist instaurat în anii 1947-1948.
Deportat în lagărul de la Caracal (primăvara anului 1945), între 15 august 1949 - 13 august 1954 şi 16 martie 1959 - 16 ianuarie 1963, paşii şi suferinţele îl vor purta prin unele dintre cele mai temute închisori comuniste: Codlea, Braşov, Văcăreşti, Aiud, Canal Dunăre - Marea Neagră, Jilava. Fiu de oier, cu o rezistenţă fizică şi psihică deosebite, a avut şansa să scape cu viaţă din calvarul detenţiei politice. Ulterior egimul comunist i-a oferit în perioada 1963-1964 un modest loc de muncă ca cercetător într-un institut al Academiei Române din Bucureşti, dar a fost urmărit tot timpul de Securitate. Moare la aproape 90 de ani, în iulie 1990, fiind înmormântat în satul natal.
Între septembrie - octombrie 1982, pe când se afla într-o vizită la fiica sa în Toronto, Canada, profesorul Jinga a scris 44 de pagini de însemnări despre perioada petrecută în închisorile comuniste. Din aceste pagini, scrise cu un veritabil talent de romancier, dar şi de bun psiholog, renasc oameni, fapte, stări sufleteşti, comportamente din ambele tabere: ale surghiuniţilor, respectiv ale torţionarilor. Conţinutul lor, ca şi a altora lăsate posterităţii de personalităţi politice şi de cultură ale României interbelice, trebuie să fie cunoscute generaţiilor tinere, pentru ca faţa comunismului românesc să fie zugrăvită în toată hidoşenia ei.
Cpt. cdor conf. univ. dr. Olimpiu Manuel GLODARENCO
HORIA MĂCELLARIU - AMIRALUL DIN UMBRĂ, EROU PE MARE ŞI LUPTĂTOR ANTICOMUNIST
Pleiada personalităţilor care au luptat împotriva comunismului îi include şi pe marinarii care au fost conduşi de amiralul Horia Măcellariu. Acest distins ofiţer român a avut o carieră impresionantă, începând cu primul Război Mondial, când a fost ales pentru diferite sarcini pe navele de război sau pe uscat. Între cele două războaie mondiale şi-a terminat studiile, luând cele mai mari grade atât la şcolile naţionale militare cât şi la prestigioasa Şcoală de Război Naval din Paris, unde a fost premiat chiar de comandantul instituţiei. A fost apoi licenţiat în Drept apoi doctor în ştiinţe economice şi politice.
Începutul celui de-al doilea război mondial l-a propulsat pe poziţia de lider al forţelor maritime şi a avut o contribuţie însemnată în luptele împotriva flotei sovietice. Relaţia sa deosebită cu comandantul escadrilei germane de la Marea Neagră a făcut ca evenimentele din 23 august 1944 să nu aibă consecinţe grave asupra oraşului Constanţa, cu toate că retragerea fără luptă a vaselor germane i-a făcut pe ruşi să încerce să-l acuze pentru încălcarea armistiţiului. Cu toate că a fost găsit nevinovat de comisiile de investigare, Horia Măcellariu a aderat la mişcarea anti-comunistă, devenind unul dintre liderii acesteia. Urmărit şi capturat, a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă. În zilele noastre, o stradă din Bucureşti îi poartă numele.
Horaţiu GROZA
DR. AUGUSTIN RAŢIU PERSONALITATE MARCANTĂ A TURZII,
PERSECUTATĂ DE REGIMUL COMUNIST DIN ROMÂNIA
Augustin Raţiu s-a născut la 7 iulie 1884 în localitatea Petreştii de Sus, judeţul Cluj. Avocat de renume, el a fost vreme îndelungată decan al Baroului din Turda, fiind decorat de către Regele Ferdinand în anul 1922 cu ordinul Coroana României în grad de cavaler. Crescut şi educat în spiritul familiei Raţiu, s-a dovedit a fi un continuator al idealului naţional promovat prin întreaga sa activitate desfăşurată pînă la venirea regimului comunist la putere.
Pensionat în anul 1947, a fost îndepărtat treptat de la toate activităţile culturale ale oraşului. După confiscarea tuturor proprietăţilor a fost pus în imposibilitatea de a-şi asigura minimul necesar traiului. Pensia de invalid de război (din primul război mondial) şi mai apoi şi cea de drept i-au fost retrase. Mai mult decât atât, i s-a refuzat cererea de a deschide un birou privat de copiat acte, pe motiv că exista în sectorul socialist. După mai bine da 10 ani de tergiversări când i s-a aprobat cererea, în faţa locuinţei ce avea curte comună a fost pusă pază militarizată, interzicându-se accesul spre biroul acestuia.
Dr. Augustin Raţiu s-a stins din viaţă la Turda la 2 noiembrie 1972.
Cercet. Drd. Andrea DOBEŞ
DESPRE ÎNVINŞI... ZAHARIA BOILĂ ŞI SECURITATEA
Fruntaş al Partidului Naţional Ţărănesc, prefect de Târnava Mică (1928-1930), deputat de Hunedoara (1932-1933), director al ziarelor „Patria” (1930-1933; 1946) şi „România Nouă” (1933-1945), căsătorit cu nepoata lui Iuliu Maniu, Zaharia Boilă s-a desolidarizat în toamna anului 1947, în timpul procesului fruntaşilor naţional-ţărănişti, de „toate acţiunile antidemocratice ale PNŢ-ului”, fiind folosit ca martor al acuzării. După o primă perioadă de detenţie (1950-1956), a fost rearestat în ianuarie 1961, iar în aprilie 1962 a semnat în penitenciarul din Cluj un angajament de colaborare cu Securitatea. A furnizat „materiale informative utile” despre deţinuţii politici din penitenciarul Botoşani, fiind graţiat, în urma intervenţiei Securităţii, la 25 mai 1963. După eliberare a fost utilizat de Securitate pentru supravegherea foştilor fruntaşi naţional-ţărănişti din Cluj, a unor intelectuali sau a foştilor greco-catolici ce nu au trecut la ortodoxie. Trecut de 75 de ani, Zaharia Boilă continua să desfăşoare o bogată activitate informativă, iar în notele anuale de analiză redactate de ofiţerii Securităţii Cluj se preciza că acesta „manifestă interes şi pasiune în îndeplinirea sarcinilor ce i se trasează, se prezintă cu regularitate la întâlnirile planificate şi dă dovadă de o bună orientare în culegerea informaţiilor”. În paralel, pentru a se convinge de sinceritatea notelor furnizate de Zaharia Boilă, Securitatea îi trimitea periodic diverşi informatori, iar în locuinţa sa a fost instalată tehnică operativă pentru interceptarea convorbirilor telefonice şi a discuţiilor din casă.
Adrian Nicolae PETCU
IMPLICAREA PREOTULUI IOAN MARINA ÎN EVADAREA LUI GHEORGHE GHEORGHIU-DEJ (AUGUST 1944)
În primăvara anului 1945, în mediul teologic bucureştean, se vehicula tot mai mult numele preotului vâlcean Ioan Marina. Se vorbea despre ascensiunea acestui „popă de ţară”, cum îl calificau preoţii de vază din capitala ţării, deoarece îl ajutase pe liderul comunist Gheorghiu-Dej să evadeze din lagărul de lângă Târgu Jiu. Preotul Ioan Marina, ulterior patriarhul Justinian Marina, a rămas cunoscut în istoriografia română ca „patriarhul roşu” sau „Sovrompatriarh”, pentru că ar fi ajuns în cea mai înaltă demnitate bisericească românească cu sprijinul liderului comunist menţionat, drept mulţumire, dar şi ca o formă de încredere pentru rolul care trebuia să-l joace în noul regim politic. Se pune întrebarea: în ce măsură preotul Ioan Marina
Cercet. Dumitru LĂCĂTUŞU
A LAGĂRULUI DE LA TÂRGU JIU
În mai 1955, locotenentul de Securitate Leon Mureşanu, anchetator în cadrul Direcţiei de Anchete Penale, era arestat de către adjunctul procurorului general al Republicii Populare România, general maior Gheorghe Bucşan. Până la data arestării, Leon Mureşan şi-a desfăşurat activitatea în cadrul unei „grupe de lucrători” care se ocupa cu „verificări pentru organele de partid”. Motivul arestării l-a reprezentat depăşirea atribuţiilor în ancheta personalului de conducere al lagărului de la Târgu Jiu din anul 1953. „Cu această ocazie [se specifică într-un document intern al Securităţii] ar fi pus anumite întrebări [fostei conduceri a lagărului] în scopul de a afla probleme ce-l depăşeau cu privire la activitatea unor membri de partid”, inclusiv despre Gheorghiu-Dej.
Această comunicare îşi propune să prezinte şi să analizeze circumstanţele care au condus la arestarea fostului anchetator, a cărui carieră promiţătoare în cadrul Securităţii a fost întreruptă de zelul său în descoperirea informatorilor din lagărul de la Târgu Jiu. Sursele care au stat la baza lucrării sunt documentele interne ale Securităţii şi ale Comitetului Central al Partidului Comunist Român referitoare la cazul fostului ofiţer de securitate.
Cercet. drd. Cristina Roman
ANIHILAREA ULTIMULUI SIMBOL AL SOCIAL-DEMOCRAŢIEI INTERBELICE. CONSTANTIN-TITEL PETRESCU ÎN VIZORUL ORGANELOR REPRESIVE (1945-1957)
Pe baza documentelor din arhivele Securităţi şi ale Partidului Comunist Român dorim să prezentăm cu argumente istorice un intelectual care nu a încetat niciun moment să creadă în tradiţia social-democrată occidentală, un om politic care s-a opus fără nicio rezervă alături de liderii ţărănişti şi liberali celor trei dictaturi: carlistă, antonesciană şi comunistă, un Om care „nu şi-a pierdut în celula închisorii curajul şi nobleţea sufletească”.
În cadrul comunicării noastre ne propunem să ne oprim asupra perioadei celei mai dificile din viaţa politicianului Constantin-Titel Petrescu, şi anume la intervalul 1945-1957. În acest sens dorim să prezentăm întreaga sa activitate politică din această perioadă. Ne vom referi la opoziţia sa declarată în octombrie 1945 faţă de încercările Partidului Comunist de a-şi anexa Partidul Social Democrat, la acţiunile sale politice alături de opoziţia democrată (Partidul Naţional Ţărănesc şi Partidul Naţional Libera) din anii ’46-’47, la campania dusă de comunişti de denigrare a liderului social-democrat.
Ne propunem să prezentăm urmărirea sa de către Serviciul Secret de Informaţii şi Siguranţă din perioada 1945-1948. De asemenea, utilizând informaţii din lucrările memorialistice, vom ilustra şi anii detenţiei lui Constantin-Titel Petrescu. În finalul studiului ne vom referi la cei doi ani (1955-1957) petrecuţi în libertate, dar sub supravegherea Securităţii.
Elena GHERMAN
CAMIL DEMETRESCU SAU PUTEREA DE A SPUNE NU
Printre personalităţile emblematice din panoplia celor consideraţi „duşmani ai poporului” se regăseşte şi Camil Demetrescu.
Nu a fost un lider de partid, nu a avut funcţii importante în conducerea guvernelor antebelice, dar prin atitudinea sa intransigentă şi prin puterea de a refuza să renunţe la crezul şi concepţiile sale am considerat că trebuie să-i dedicăm câteva rânduri pentru a-l înscrie în rândul celor care au luptat până la capăt pentru o cauză în care credeau.
Camil Demetrescu s-a născut în anul 1913 la Brăila, a dobândit o cultură deosebită şi a făcut studii juridice strălucite, reuşind să ajungă secretarul lui Grigore Niculescu-Buzeşti şi totodată să lucreze în cadrul Ministerului de Externe la Serviciul Cifrului. A fost condamnat cu tot lotul Iuliu Maniu, fiind, evident, şi el membru al Partidului Naţional Ţărănesc.
După ieşirea din închisoare, în 1964, a fost urmărit şi presat mereu de către organele Securităţii să colaboreze în vederea furnizării de informaţii. Acest lucru s-a datorat faptului că cercul său de prieteni era format tot din foştii membri ai PNŢ cum ar fi Corneliu Coposu, Vasile Bărbuş, Victor Anca, fam. Penescu. În plus, întreţinea şi corespondenţă cu alţi ţărănişti aflaţi în străinătate, de la care primea şi ajutoare materiale având o situaţie materială precară.
Ca un fapt notoriu, ultima condamnare, în anul 1977, îl determină să se prezinte la închisoarea Gherla şi doar intervenţia Procurorului General al României care a pledat pentru cauza sa chiar la Nicolae Ceauşescu, a făcut să scape de o nouă încarcerare.
Cercet. Alin MUREŞAN
PR. GHEORGHE CALCIU, SPECTACOLUL UNEI PERSONALITĂŢI
Student la Medicină cu activitate legionară, condamnat la 8 ani temniţă grea, torturat în închisoarea Piteşti până ce a acceptat colaborarea cu agresorii, acuzat de înscenarea „experimentului Piteşti” în procesul Negulescu Valeriu, devenit apoi principalul artizan al răsturnării acuzaţiilor, trimis în domiciliu obligatoriu după eliberarea din închisoare, hirotonisit preot, singura voce care s-a împotrivit public regimului comunist pentru demolarea bisericilor şi politica sa ateistă, rearestat şi condamnat la 10 ani de închisoare în 1979, eliberat în urma presiunilor internaţionale la jumătatea pedepsei şi gonit din ţară, părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa reprezintă unul dintre cele mai atipice şi spectaculoase personalităţi ce au cunoscut regimul comunist din România. Lucrarea urmăreşte în detaliu destinul său din momentul instaurării noii orânduiri şi până când a fost obligat să părăsească ţara, bazându-se atât pe pe surse edite, dar şi pe materiale inedite din arhive şi mărturii ale celor care l-au cunoscut.
Cercet. Robert FÜRTÖS
DE LA REZISTENŢĂ LA COLABORARE. PĂRINTELE IOAN DELIMAN ŞI SECURITATEA
Ioan Deliman, protopop greco-catolic de Arad, a fost arestat la sfârşitul lunii octombrie 1948 pentru refuzul de a trece la religia ortodoxă, fiind eliberat în toamna anului 1955. În timpul detenţiei s-a situat pe o poziţie categorică de rezistenţă, respingând cu fermitate propunerile repetate de colaborare ale Securităţii. După eliberare a încercat să intre în rândul clerului romano-catolic, a fost refuzat, continuându-şi activitatea clandestină greco-catolică. În scurt timp a intrat în atenţia Securităţii, fiind urmărit în cadrul unui dosar personal. În anul 1970 a fost arestat şi condamnat la 8 ani de închisoare pentru „propagandă împotriva orânduirii socialiste”, fiind acuzat că a oferit unor emisari francezi date şi informaţii despre rezistenţa greco-catolică.
Eliberat în august 1972, a fost tot mai des contactat de ofiţerii Securităţii Arad în vederea unei colaborări informative. La 11 iunie 1974 a semnat un angajament de colaborare, urmând să-şi semneze notele informative cu pseudonimul „Dinescu”. De la mijlocul anilor ’70, părintele Ioan Deliman şi-a schimbat atitudinea şi în privinţa fostei Biserici Greco-Catolice, considerând imposibilă restabilirea fostului cult.
Conform notelor anuale de analiză redactate de ofiţerii Securităţii Arad, Ioan Deliman a furnizat numeroase informaţii despre foştii episcopi sau preoţi greco-catolici „prezentând date concrete despre activitatea clandestină a unora dintre aceştia”. În paralel, în anii ’70-’80 a fost frecvent utilizat de Securitate cu sarcini informative în Occident, cu precădere în mediul catolic din Italia.
Drd. Sergiu SOICA
PREPOZITUL CAPITULAR NICOLAE BRÎNZEU DIN PERSPECTIVA DOSARELOR SECURITĂŢII
Preotul Nicolae Brînzeu în perioada 1948 fusese a doua pesoană ca importanţă a Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, imediat după episcop. Membru al elitei Bisericii Greco-Catolice, Nicolae Brînzeu a fost arestat în 28 octombrie 1948, dus la mănăstirile Neamţ şi Căldăruşani, apoi închis la penitenciarele din Sighet şi Aiud până în anul 1962. A doua zi după ce a fost eliberat din închisoare, Nicolae Brînzeu a murit acasă. Probabil Securitatea nu a vrut ca el să moară în închisoare. Prezentarea are la bază în totalitate dosarul de Securitate aflat la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, şi creionează în mod special activitatea canonicului Brînzeu din perioada domiciliului obligatoriu.
Drd. Iuliu CRĂCANĂ
IOSIF CONSTANTIN DRĂGAN - DOSARUL DE SECURITATE
Iosif Constantin Drăgan a fost cel mai bogat român din diaspora dar şi o personalitate marcantă în domeniul cultural, autor al mai multor volume cu caracter istoric şi un filantrop, finanţator al unor fundaţii şi edituri care au promovat protocronismul şi naţionalismul. A fost controversat şi datorită îmbogăţirii rapide în timpul celui de-al doilea război mondial şi în primii ani de după război, afinităţilor de dreapta şi a presupuselor relaţii privilegiate cu Italia fascistă condusă de Mussolini şi a României comuniste conduse de Nicolae Ceauşescu.
Alături de memoriile sale publicate în 1973 sub denumirea „Prin Europa” şi a altor surse contemporane în care se repetă la nesfârşit unele informaţii puţin credibile (precum aceea că Partidul Comunist i-a interzis venirea în ţară pentru o perioadă de 30 de ani sau că în 1941 a pus bazele unei companii care exporta petrol românesc Italiei fasciste), vom încerca să aducem în discuţie o nouă sursă istorică : dosarul de urmărire întocmit de fosta securitate.
Dosarul conţine planul şi desfăşurarea unei combinaţii informative la finalul căreia urma să i se ceară acceptul colaborării cu serviciile secrete româneşti în schimbul emigrării mamei sale în Italia.
Dr. Simona POP
A FOST ADRIAN
În februarie 2010 a fost deblocat dosarul SIE (Serviciul de Informaţii Externe) 42513 care cuprinde 6 jackete cu microfilme legate de „colaborarea” lui Adrian Marino cu Securitatea. Publicarea în „Evenimentul Zilei” a câtorva articole care îl desemnau pe Adrian Marino drept „un informator prodigios al Securităţii” a iscat un adevărat scandal mediatic, încă în plină desfăşurare. Cu atât mai mult cu cât publicarea postumă a Memoriilor incomodului critic clujean a pus pe jar lumea literară românească prin unele dezvăluiri pe care le face legate de epoca în care a trăit: raporturile cu Securitatea, călătoriile în străinătate, un veridic şi consistent portret al lumii literare din perioada comunistă şi postdecembristă etc.
În presă sunt vehiculate diverse ipoteze şi se ridică diverse probleme, în special unele morale. Este publicarea acestor informaţii despre Adrian Marino o răzbunare postumă a celor care au fost incriminaţi în scrierile sale? Cum poate fi discreditată memoria unei personalităţi culturale de talia lui Adrian Marino prin publicarea unor rapoarte întocmite de Securitate? Putem să reconstituim adevărul doar pe baza însemnărilor securiştilor, şi dacă răspunsul este afirmativ, câtă credibilitate şi consistenţă are o istorie scrisă pe baza acestor dosare de Securitate? Cum trebuie să tratăm aceste rapoarte? Să le interpretăm în litera lor sau să le raportăm la alte documente de epocă: memorii, jurnale, corespondenţă? Care este diferenţa subtilă dintre „colaborarea voită prin anagajament” şi „colaborarea formală” de circumstanţă? Ce delimitează o informaţie compromiţătoare de una inofensivă? Care sunt criteriile care fac din cineva un „informator” şi încă unul „prodigios”?
Pot dezvăluirile din Arhivele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) să anuleze valoarea culturală a unui intelectual care a trăit în comunism, sau societatea românească este suficient de matură pentru a diferenţia viaţa unui om de opera sa? Cum percepe posteritatea viaţa unui intelectual care a trăit în comunism şi cât de aspru judecă compromisurile pe care acesta le-a făcut sistemului?
În fondul arhivistic „Adrian Marino” de la Biblioteca Centrală Universitară din Cluj-Napoca există un teanc de articole decupate din presa postdecembristă care regrupează tot ce s-a scris despre deţinuţii politici şi problemele colaborării. Adrian Marino subliniase pe text numai anumite fraze, şi toate legate de culpabilitatea morală şi criteriile care transformă pe cineva în turnător. Trimiterile la mitul situaţiei ireversibile şi la constrângerile morale la care era supus intelectualul în comunism, dar, mai ales, teama de judecăţile morale ale posterităţii, ne-a convins că pentru Adrian Marino aceste teme au avut o importanţă vitală. Ele au revenit constant în scrierile sale postdecembriste, încercând să-şi clarifice lui însuşi şi posterităţii vremurile pe care le-a trăit.
Pe baza documentelor din arhiva CNSAS şi a Corespondenţei, Memoriilor şi Jurnalelor lui Adrian Marino ne propunem o reconstituire a cazul său unicat în cultura română, încercând să răspundem cât mai constistent întrebărilor formulate mai sus.
Lect. univ. dr. Crina BUD
„SIMT CĂ MI S-A RUPT VIAŢA ÎN DOUĂ.”
ION NEGOIŢESCU. DESTINUL UNUI INTELECTUAL SUB VREMI
Pe baza dosarelor aflate în Arhiva Securităţii, coroborate cu texte confesive, ne propunem să urmărim contorsiunile destinului criticului Ion Negoiţescu datorate regimului comunist. Afirmat ca cea mai complexă şi spectaculoasă personalitate creatoare a Cercului literar de la Sibiu, Ion Negoiţescu a militat întotdeauna pentru apolitism pentru libertatea şi autonomia artei. În 1961 a fost arestat şi condamnat la 5 ani de închisoare şi 3 ani de interdicţie corecţională pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale. În aprilie 1963 a fost recrutat ca agent, cu scopul folosirii lui în urmărirea unor deţinuţi, membri ai Partidului Naţional Ţărănesc sau ai Partidului Naţional Liberal.
Manuscrisele i-au fost confiscate şi munca de ani de zile aneantizată. Neputând publica timp de 25 de ani, hăituit din cauza homosexualităţii declarate, cu două tentative de sinucidere ca forme extreme de protest, cu sănătatea şubrezită, a avut curajul de a susţine scrisoarea de adeziune la „Charta 77” a lui Paul Goma. A urmat o nouă perioadă de prigoană, apoi exilul, chinuit şi el de nesiguranţa materială, suspiciuni, ameninţări şi opţiunea tragică de a nu face politică la Radio „Europa Liberă” sau „BBC”, ci literatură.
„Simt că mi s-a rupt viaţa în două” e confesiunea (abuziv înregistrată) făcută lui Al. Paleologu şi ea explică eşecul atâtor proiecte de anvergură.
Leontin NEGRU
SUPRAVEGHEREA DIN SPATELE CORTINEI.
MARI ACTORI ROMÂNI ŞI SECURITATEA. ŞTEFAN CIOBOTĂRAŞU
Actorul Ştefan Ciobotăraşu (21 martie 1910 - 27 august 1970) a revenit anul acesta în prim-planul vieţii culturale româneşti cu ocazia aniversării centenarului naşterii sale, eveniment care a prilejuit desfăşurarea unor manifestări specifice în comuna sa natală, Lipovăţ, judeţul Vaslui.
Vizionat şi admirat de generaţii întregi de români pe scena teatrului, în numeroase piese, dar şi pe micul sau marele ecran, în filme precum „Pădurea spânzuraţilor” ori „Amintiri din copilărie” (1964), „Neamul Şoimăreştilor” (1965) sau „Columna” (1968), Ştefan Ciobotăraşu a rămas în memoria colectivă a iubitorilor de teatru şi a cinefililor ca o figură emblematică a artei teatrale şi cinematografice din România. Autorităţile comuniste i-au recunoscut talentul şi munca depusă pe scenă, acordându-i în 1956 titlul de artist emerit al R.P.R.
Totodată însă, a intrat în atenţia organelor de securitate. În vechile arhive ale Siguranţei, preluate de Securitate după 1947, Ştefan Ciobotăraşu apărea ca fost legionar activ în 1940, membru al cuibului din cadrul Teatrului Naţional Iaşi, unde era actor, şi participant la rebeliunea din ianuarie 1941.
Începând cu anul 1950 şi până în 1968, cu doi ani înainte de moartea sa, Ştefan Ciobotăraşu s-a aflat în atenţie sau a fost lucrat informativ în mod constant de Securitate. În mai 1952 s-a încercat atragerea sa la colaborarea, în baza trecutului compromiţător, dar această tentativă a eşuat datorită refuzului actorului de a îndeplini „funcţia de ureche a organelor” de securitate.
Trecutul legionar şi refuzul colaborării cu Securitatea puteau determina consecinţe grave pentru artist, aşa cum s-a întâmplat în numeroase alte cazuri. A fost salvat însă, până la final, de simpatia reciprocă care a existat între el şi conducătorul comunist al statului, Gheorghe Gheorghiu-Dej.
Drd. Janosi CSONGOR
DESTINUL UNUI OM CONTRADICTORIU. SZABÓ MÓZES ÎN DIFERITE IPOSTAZE: „CONTRAREVOLUŢIONAR” CONDAMNAT LA MOARTE, INFORMATOR AL SECURITĂŢII, EMIGRANT
Interesul faţă de persoana lui Szabó Mózes a apărut în urma unui discuţii amicale, din care au reieşit aspecte neobişnuite despre muncitorul (până la 1983) la Combinatului de Îngrăşăminte Azotoase Târgu-Mureş, şi s-a concretizat prin studierea dosarelor personale, informative şi de reţea din Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.
Dosarele ne-au oferit o imagine în ansamblu despre un om contradictoriu, care în mai multe rânduri a forţat soarta, în încercarea de a-şi găsi locul în societatea vremii respective. În urma cercetărilor am sesizat mai multe etape în viaţa lui. Prima, marcată de trecerile ilegale de frontieră, a culminat cu încercarea de a înfiinţa o organizaţie „contrarevoluţionară”, în atmosfera febrilă generată de revoluţia maghiară, fapt ce i-a atras în august 1957 o condamnare la moarte, sentinţa fiind ulterior comutată. A doua etapă o putem defini prin colaborarea cu organele de stat: începând cu Directoratul Penitenciarului Gherla şi continuând cu organele Securităţii din Târgu-Mureş, până în 1983. A treia etapă o reprezintă emigrarea în Austria, şi ulterior în SUA, în paralel cu încercările de a scoate familia din ţară.
Destinul lui Szabó Mózes ne oferă posibilitatea de a căuta un răspuns pentru o dilemă: cum a fost posibilă integrarea în viaţa individuală şi familială a colaborării cu organele de securitate?
Dr. Liviu ŢĂRANU
AVRAM BUNACIU - UN PERSONAJ CONTROVERSAT AL REGIMULUI COMUNIST
Avram Bunaciu rămâne o figură importantă şi puţin cunoscută astăzi în istoriografia românească. Deşi om politic român, dintr-o familie de ţărani din judeţul Arad
De meserie avocat, Avram Bunaciu a avut mai multe funcţii pe linie de stat: avocat acuzator public pe lângă Tribunalul Poporului pentru judecarea celor vinovaţi de dezastrul ţării (din 8.02. 1945); şef al acuzatorilor publici de pe lângă Tribunalul Poporului Bucureşti (din 16.05.1945); decembrie 1945 - decembrie 1947 secretar general la Ministerul de Interne; subsecretar de stat la Preşedinţia Consiliului de Miniştri (4.01 - 25.02.1948); administrator prin delegaţie al Fondului pentru interese superioare de stat al Preşedinţiei Consiliului de Miniştri (din 8.01.1948); ministrul Justiţiei (25.02.1948 - 24.09.1949 şi 31.12.1957 - 23.01.1958); preşedinte al Comisiei Controlului de Stat, cu rang de ministru (24.09.1949 - 5.10.1950); prim-adjunct al ministrului Afacerilor Externe (5.10.1950 – 23.07.1952); membru al Comisiei Electorale Centrale (6.10.1952); rector la Universitatea din Bucureşti şi profesor de Drept Constituţional (10.1952 - 08.1954); reprezentant al Grupului Naţional Român în Consiliul Uniunii Interparlamentare (6.10.1952 - 17.02.1958); ministrul Afacerilor Externe (23.01.1958 - 21.03.1961); vicepreşedinte al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române (25.03.1961, reales la 19.03.1965); preşedinte al Comisiei Electorale Centrale a MAN (16.09.1966).
Având în vedere demnităţile deţinute, cu atât mai mult contează ce a gândit şi cum a acţionat omul politic Avram Bunaciu. Documente din arhivele Partidului Comunist Român şi cele ale familiei îl dezvăluie la întreaga sa dimensiune.
Cercet. Clara MAREŞ
DESTIN DE SCRIITOR, DESTIN DE ROMAN. NICU STEINHARDT, DINU PILLAT
În lumea unei permanente minciuni, a spune adevărul era crima supremă. Acesta a fost motivul deschiderii de dosare peste dosare pentru urmărirea scriitorilor chiar dincolo de moarte. Dosarul de urmărire al lui Nicu Steinhardt este închis în iunie 1989, deşi călugărul de la Rohia decedase din martie, iar în cel al lui Ion D. Sîrbu avem documente de la funeraliile scriitorului. Explicaţia este mereu aceeaşi: moştenirea literară, cantitatea de adevăr pe care fiecare scriitor o lăsase urmaşilor săi şi care ar fi putut spulbera iluzia construită prin minciuni.
Privind retrospectiv, destinul operelor confiscate de Securitate este adesea spectaculos. Din poveştilor lor neştiute nu lipsesc prietenii trădători, anchetele violente sau persuasive, disperarea pierderii iremediabile, speranţa uluitoare a redobândirii lucrului pierdut, succesul răsunător peste timp, independent de voinţa creatorului său.
Am ales spre analiză două cazuri legate la un moment dat de hazardul care s-a numit lotul Noica - Pillat. Atât Dinu Pillat, cât şi Nicu Steinhardt au fost membri ai acestui lot de intelectuali. Fiecare a scris o carte care a avut un destin separat şi spectaculos.
Dinu Pillat, condamnat la 25 de ani de muncă silnică şi din cauza operei sale, şi-a văzut romanul confiscat şi analizat de slujbaşii Securităţii încă din timpul detenţiei. Nicu Steinhardt şi-a scris opera după detenţie, însă aceasta a ajuns rapid în catacombele securistice.
Romanul lui Dinu Pillat, Aşteptând ceasul de apoi a stat pierdut 50 de ani pentru a reintra pe uşa din faţă a literaturii române. Confiscarea Jurnalului fericirii a fost urmată de anchete, percheziţii, interogatorii, interdicţii, dar, după 1989, a cunoscut peste 10 ediţii româneşti şi nenumărate altele străine.
Acţiunile Securităţii au avut consecinţe diferite de la caz la caz. Dacă Dinu Pillat după ieşirea din detenţie, face un demers pentru a-şi recupera romanul, dar se resemnează în faţa refuzului, Nicu Steinhardt exasperează pe toată lumea cu cererile sale de restituire, timp în care se pune pe treabă şi rescrie din memorie jurnalul pierdut. Primul scriitor moare cu inima grea după romanul pierdut, cel de-al doilea şi-l recapătă şi răspândeşte variante în cele patru zări.
Timorarea permanentă şi iremediabilă urmare a terorii cotidiene duce la decizii iremediabile. Dinu Pillat, după experienţa carcerală, renunţă la literatură. La antipod, Nicu Steinhardt scrie şi rescrie varianta sa asupra vieţii şi societăţii în care trăia. Toate aceste asemănări şi deosebiri vor fi aprofundate de lucrarea de faţă.
Cercet. drd. Constantin PETRE
PERSECUŢIA DIN MOTIVE IDEOLOGICE A DOUĂ PERSONALITĂŢI DIN DOMENIUL ETNOGRAFIEI ŞI FOLCLORULUI:
ION CHELCEA ŞI LENA CONSTANTE
După instaurarea regimului comunist, în domeniului ştiinţelor sociale s-au produs restructurări importante. Unele discipline au fost interzise – cum a fost cazul sociologiei, considerată disciplină burgheză – în timp ce altele, ca etnografia, au continuat să existe fiind afectate de unele schimbări. În cazul celei din urmă reajustarea a constat în introducerea unor elemente ideologice care au instrumentalizat domeniul în scop propagandistic. Principiul luptei de clasă a fost impus în discursul etnografic ca şi în politica de cadre, prin masuri coercitive şi prin epurări. Unii sociologi s-au reconvertit în etnografi pentru a-şi continua activitatea în zone disciplinare învecinate. Biografiile a două personalităţi din domeniul etnografiei arată cât de mult contau orientarea politică şi mediul social de provenienţă în evoluţia ulterioară în carieră. Este vorba de Lena Constante, care din pricina mediului cosmopolit pe care îl frecventa şi mai ales a legăturilor cu grupul din jurul lui Lucreţiu Pătrăşcanu a ajuns să fie condamnată la ani grei de închisoare şi de Ion Chelcea, având origine socială modestă, însă fiind afiliat extremei drepte în tinereţe, a fost marginalizat şi ţinut sub observaţie în mod permanent de către Securitate.
Cercet. drd. Liviu CĂRARE
DESTINE SIONISTE ÎN COMUNISM. AVRAM LEIBA ZISSU ŞI MIŞU BENVENISTI ÎN STUDIUL DOSARELOR DE ANCHETĂ DIN ANII ’50
Mişcarea evreiască de reînfiinţare a statului Israel a fost identificată, odată cu instaurarea comunismului în România, cu un instrument de diversiune aflat în mâna imperialiştilor, care prin acţiuni de spionaj atentează la siguranţa generală a statului. Astfel, liderii sionişti au fost arestaţi şi anchetaţi în condiţii groaznice pentru ca anchetatorii să obţină declaraţii de natura penală. Procesele verbale din dosarele de anchetă denotă modul în care au decurs interogatoriile – ce durau chiar până la 8 ore. Ancheta era reluată după zile de pauză, întrebările fiind de multe ori reformulate. Nu existau capete de acuzare reale, ele referindu-se la acţiunile de salvare a populaţiei evreieşti în timpul războiului.
Avram Leiba Zissu şi Mişu Benvenisti au fost poate cei mai reprezentativi lideri sionişti ai evreilor din România. Cei doi au suportat ore interminabile de interogatoriu, atât separat cât şi împreună – aşa numitele „confruntări” – când anchetatorii constatau nepotriviri în declaraţiile arestaţilor. Supuşi unei presiuni psihologice cei anchetaţi au dezvăluit amănunte ale vieţii private, care conjugate cu statistici şi declaraţii referitoare la trecutul lor interbelic şi postbelic reîntregesc tabloul mişcării sioniste din România.
Cercet. drd. Andrei MURARU
CRIMINALI FĂRĂ GLORIE. DESTINUL CONDAMNAŢILOR PRIMULUI PROCES AL TRIBUNALULUI POPORULUI
Lucrarea reprezintă o încercare de reconstituire a destinelor condamnaţilor primului proces al criminalilor de război judecat de Tribunalul Poporului („lotul generalului Nicolae Macici”, 14-22 mai 1945). Apelând la documentele inedite aflate în custodia CNSAS şi a United States Holocaust Memorial Museum, vom încerca să urmărim aspectele juridice ale eliberării, amnistierii sau recondamnării lor. Un obiectiv important al lucrării îl reprezintă elucidarea modului în care puterea comunistă s-a raportat la criminalii de război. Finalitatea lucrării presupune în acelaşi timp introducerea în istoriografie a numeroase date şi documente despre parcursul biografic al condamnaţilor de după arestare, pentru mulţi dintre aceştia specialiştii neavând până acum decât informaţii disparate.
Deciziile autorităţilor comuniste cu privire la aceşti condamnaţi au fost, peste ani, diferite de la caz la caz: eliberarea după 10 ani; rejudecarea pentru crima de activitate intensă contra clasei muncitoare; urmărirea informativă mulţi ani după eliberarea din detenţie; colaborarea cu ofiţerii de Securitate; reducerea pedepsei; aplicarea torturii în închisoare. Desigur, nu se cunosc deocamdată motivele pentru care justiţia comunistă s-a arătat intransigentă cu unii şi i-a iertat pe alţii. Totuşi, putem intui că era vorba despre relaţiile cu statul comunist. Amnistiile au fost determinate şi de izbucnirea Războiului Rece, când foşti fascişti au fost cooptaţi de către comunişti.
Cercet. Constantin VASILESCU
RADIOGRAFIA UNOR DESTINE. „BANDIŢI” ÎN GRUPUL DE REZISTENŢĂ ANTICOMUNISTĂ „ARSENESCU”
Debutul anului 1948 marchează finalizarea procesului de instaurare a regimului comunist în România. Ca o reacţie la „marile prefaceri” politice, economice şi sociale ale vremii, capătă amploare mişcarea de rezistenţă anticomunistă, într-un raport de proporţionalitate directă cu eforturile organelor represive ale regimului de a lichida orice tentativă de împotrivire. Din acest punct de vedere unul dintre punctele nevralgice pentru autorităţi a fost reprezentat de versantul sudic al Munţilor Făgăraş, unde colonelul Gheorghe Arsenescu a iniţiat cel mai longeviv centru de rezistenţă armată din România.
Prezentarea de faţă încearcă să radiografieze atât traiectul comun, în cadrul mişcării de rezistenţă, precum şi cel individual, în interiorul spaţiului concentraţionar sau în libertate, al unui nucleu de „bandiţi” încadrat în primul grup de rezistenţă al colonelului Arsenescu – grupul de pe Muntele Roşu. În afara experienţelor personale, dramatismul existenţial al personajelor este evidenţiat şi de multitudinea de „victime colaterale” care au luat calea penitenciarelor sau a coloniilor de muncă, ca o consecinţă directă a sprijinului acordat unor „duşmani ai poporului”.
Pe frontul de Răsărit, în adăposturile din munte, în clandestinitate, în penitenciare şi colonii de muncă sau în libertate destinele personajelor urmărite reprezintă exemple elocvente în demersul reliefării tragediei comuniste în România.
Drd. Marius SILVEŞAN
PASTORII BAPTIŞTI DIN ROMÂNIA ÎNTRE ANII 1948-1965
Prin intermediul prezentei comunicări ne propunem să analizăm evoluţia şi modul în care schimbările politice şi sociale au afectat personalul de cult din cadrul comunităţii baptiste la începutul regimului comunist. Politica statului în domeniul religios a avut o serie de consecinţe pentru personalul de cult baptist, dintre care menţionăm obligativitatea de a obţine aprobare din partea autorităţilor pentru a-şi desfăşura activitatea prin intermediul carnetului de pastor. De asemenea, pastorii baptişti s-au confruntat cu retragerea recunoaşterii de funcţionare sau şi-au pierdut locul de muncă în urma arondărilor, când au fost închise multe din bisericile în care slujeau.
Analizăm, de asemenea, o serie de constrângeri şi limitări care i-au determinat pe pastorii baptişti să găsească metode şi mijloace prin care să oficieze servicii de cult chiar şi când acestea nu erau permise, sau să treacă peste limitările impuse de împuterniciţii de culte şi să boteze noaptea pe ascuns persoanele neacceptate de către sistem.
Motivaţia abordării acestei teme rezidă în considerentul că analiza strategiilor de adaptare şi de împotrivire în cazul baptiştilor este relevantă pe un plan mai general asupra felului în care comunismul a adus atingeri libertăţii de conştiinţă, la nivel individual şi colectiv.
Drd. Claudiu CĂLIN
PROCESUL EPISCOPULUI AUGUSTIN PACHA SI AL MEMBRILOR AULEI EPISCOPALE ROMANO-CATOLICE DE TIMISOARA. PORTRETE ŞI DESTINE DIN ARHIVELE EPISCOPIEI TIMISORENE.
„Procesul unui grup de spioni, trădători şi complotişti în slujba Vaticanului şi a centrului de spionaj italian” a avut loc la Bucureşti între 10-17 septembrie 1951, având accentuate trăsături de înscenare, fiind gândit ca o „lecţie” aplicată clerului catolic fidel Romei şi vocaţiei sale apusene. Se dorea compromiterea Bisericii Catolice din România, confesiune care în „democraţia populară” trebuia să apară nu doar ca perimată şi desuetă, ba mai mult, anti-socială, subversivă şi aservită puterilor capitaliste. Inculpaţii acestui proces au fost clericii Episcopiei de Timişoara: episcopii Augustin Pacha şi Adalbert Boros, cancelarul Josef Waltner, secretatul Johann Heber, dar şi clerici ai Arhiepiscopiei de Bucureşti, laici români sau străini.
În cadrul procesului au fost audiaţi mai mulţi martori, şi ei aflaţi în arest, unii dintre aceştia provenind din clerul şi laicii Diecezei de Timişoara. Atenţia prezentei comunicări se concentrează asupra membrilor şi martorilor timişoreni ai „lotului Pacha”, condamnaţi şi ei ulterior. Îi amintim aici pe deputatul Franz Kräuter şi pe călugăriţele Hildegard Reissner, Ecaterina Kernweiss, şi Hildegardis Wulff.
Fiecare dintre aceste persoane reprezintă adevărate personalităţi ale elitei clericale şi intelectuale a Banatului interbelic.
Cercet. dr. Miodrag MILIN
Drd. Alexandra BOGDANOVICI
SÂRBII DIN ROMÂNIA ÎN VREMEA COMUNISMULUI. ARHIVĂ ORALĂ, MANUALUL PĂTIMIRII
Comunicarea de faţă se constituie într-un rezumativ registru problematic al unui amplu proiect editorial, de relevare a dimensiunii istorice a persecuţiilor îndurate de reprezentanţii minorităţii sârbe, care s-au aflat expuşi loviturilor represive, în campaniile de prigonire ale celor etichetaţi ca fiind „suspecţi”, „de neîncredere” ori în vreun fel dezagreabili regimului dictatorial naţional-comunist de la noi.
Încercăm să sugerăm, în urma unor cercetări mai detaliate de arhivă, la nivel regional, în Banat dar şi la centru, la CNSAS, că opinia organelor represive era definitiv conturată privindu-i pe sârbi, după experienţa traumatică a Biroului Informativ din iunie 1948. Toţi sârbii erau vinovaţi, ca dovediţi (sau măcar potenţiali) „titoişti”, cu excepţii individuale, ale celor pe care regimul comunisto-securist i-a instrumentat şi utilizat în supravegherea (şi prigonirea) masei minoritare. Comunicarea ilustrează, cu date şi fapte concrete, ipostaze şi dimensiuni ale prigonirii şi represiunii.
Lect. univ. dr. Cristina GELAN,
Antrenor Prof. Gheorghe UNGUREANU
IDEOLOGIE ÎN PROIECTUL CANALULUI DUNĂRE - MAREA NEAGRĂ: „RE-EDUCAREA” INTELECTUALILOR
Canalul Dunăre - Marea Neagră, cea mai mare lucrare de inginerie din istoria României, a fost un infern pentru opozanţii comunismului, obligaţi să muncească aici. La numai câteva luni de la debutul acestui şantier, „mândrie a întregului popor muncitor şi a victoriei împotriva capitalismului şi a societăţii burghezo-moşiereşti”, acesta a fost supranumit „Canalul Morţii”. Pentru a distruge cât mai mulţi dintre opozanţii regimului, la Canal au fost aduşi zeci de mii de intelectuali, politicieni, ofiţeri regali, preoţi, dar şi aşa-zişi chiaburi, adică „fruntea satelor”, care nu admiteau colectivizarea agriculturii. Canalul a devenit, astfel, la începutul anilor ’50, un cuvânt-simbol al terorii comuniste.
Dr. Claudia Florentina DOBRE
„UNU PLUS UNU”. ANTICOMUNISM LA FEMININ
Instaurarea comunismului în România a înregistrat adeziune, dar mai ales nelinişte, neîncredere, dezaprobare, rezistenţă. Înainte chiar de 6 martie 1945, anticomunismul a devenit doctrină oficială pentru mulţi bărbaţi şi femei ai vremii. El va reprezenta un adevărat ideal de viaţă în anii ’40 şi ’50 pentru nenumăraţi tineri şi tinere, viitoare victime ale dorinţei de control, re-educare şi exterminare, a regimului comunist.
Această comunicare urmăreşte a pune în evidenţă motivele ce au dus la alegerea unui asemenea ideal de viaţă, a prezenta acţiunile specifice acestui mod de a vedea societatea timpului şi a enumera consecinţele ce au decurs din activităţile îndreptate împotriva regimului. Scopul fiind acela de a arăta efervescenţa unei mişcări anticomuniste dominată de patriotism, idealism şi credinţă în valorile individualismului modern.
Bazându-se pe o anchetă orală de tip „istorii de viaţă”, comunicarea îşi propune să prezinte şi să înţeleagă alegerile de viaţă ale mai multor doamne ce şi-au trăit tinereţea sub semnul anticomunismului. De la tipărirea de manifeste, la revolta făţişă şi constantă, anticomunismul acestora a trecut prin diverse etape, inclusiv acela al organizării de acţiuni de tip paramilitar. Toate aceste manifestări poartă pecetea dragostei de ţară şi a încrederii într-o lume liberă şi dreaptă.
Drd. Magdalena IONESCU
PROBLEMA EMIGRĂRII EVREILOR ÎN DOCUMENTELE COMITETULUI DEMOCRATIC EVREIESC (1945-1953)
Problema emigrarii evreilor a atras dintotdeauna atenţia cercetătorilor care au încercat să meargă pe firul destinului acestui grup minoritar. Istoricii de naţionalitate română, cât şi cei de naţionalitate evreiască, au prezentat în lucrările lor situaţia evreilor de după război, acţiunile întreprinse de mişcarea sionistă, cauzele care au dus la emigrarea în masă a evreilor, însă nici una din lucrările redactate nu prezintă problema din perspectiva Comitetul Democratic Evreiesc.
Comunicarea îşi propune să identifice modul în care CDE-ul a reacţionat la plecarea unui număr mare de evrei, motivele pentru care acesta a considerat emigrarea evreilor o problemă, dacă aceasta constituia întradevăr o problemă pentru CDE şi care a fost reacţia Partidului Muncitoresc Român (PMR) faţă de modul în care CDE trata emigrarea evreilor.
Urmărim, de asemenea, evoluţia atitudinii Comitetului Central al Comitetului Democratic Evreiesc faţă de deciziile Partidului Muncitoresc Român cu privire la emigrarea evreilor, precum şi reacţia evreilor de rând faţă de acţiunile întreprinse de CDE.
Cercetarea încearcă să arate, totodată, modul în care CDE-ul a contribuit la asimilarea evreilor, asimilare văzută de statul român ca un instrument al stabilităţii.
Drd. Iulia BARBU
IDENTIFICAREA CHIABURILOR ŞI PROCESUL DE DESCHIABURIRE ÎN LOCALITATEA BĂLENI (RAIONUL TÂRGOVIŞTE - JUDEŢUL DÂMBOVIŢA): 1950-1956
În cadrul Plenarei Comitetului Central al Partidului Comunist Român din 3-5 martie 1949 a fost identificată, în mod oficial, categoria socială a chiaburimii. În perioada colectivizării româneşti, chiaburimea a fost supusă, în mod coercitiv, unor măsuri ideologice, legislative şi economice, ce reprezentau mijloace ale politicii comuniste de deschiaburire şi totodată se accentua pe miza unei alianţe a ţărănimii sărace şi mijlocaşe.
Comunicarea evidenţiază şi analizează posibilele modalităţi prin care s-au format gospodăriile ţăranilor înstăriţi, cazurile de arestări, şi identifică instrumentele utilizate în procesul deschiaburirii, în cadrul localităţii Băleni (raionul Târgovişte, judeţul Dâmboviţa). Procesul a fost asemănător cu cel desfăşurat la nivel naţional, dar au fost remarcate şi unele diferenţe prin materializarea mijloacelor persuasive; drept argument în susţinerea afirmaţiei am suspus analizei „beneficiile” celor care şi-au cedat proprietăţile prin Hotârârea Consiliului de Miniştri 308/1953. Finalul articolului este construit pe paralela percepţiei dintre ideile de „dreptate de clasă” şi solidarizarea comunităţii din localitatea Băleni (raionul Târgovişte, judeţul Dâmboviţa).
Drd. Sanda BORŞA
DESTINUL UNEI COMUNITĂŢI: COLECTIVIZAREA AGRICULTURII ÎN LUNA DE JOS (REGIUNEA CLUJ)
Colectivizarea agriculturii în România, realizată după modelul oferit de Moscova, avea să determine în rândul populaţiei rurale – superioară numeric – schimbări profunde în modul de viaţă al individului dar şi a comunităţii. După Plenara din 3-5 martie 1949, care reprezintă punctul oficial al începutului colectivizării, liderii comunişti au demarat acţiunile pentru construirea primelor gospodării agricole colective – imaginate ca un exemplu a ceea ce urma să însemne transformarea socialistă a satului românesc. Primele cinci astfel de gospodării au fost inaugurate în luna iulie 1949, iar una dintre acestea în judeţul Cluj, în comuna Luna de Jos.
Comunicarea de faţă îşi propune ca prin intermediul documentelor de arhivă şi a presei vremii să realizeze o radiografiere a modului în care destinul comunităţii a evoluat, determinat puternic de impactul procesului de colectivizare.
Drd. Valeriu ANTONOVICI
OMUL NOU: CONSTRUIREA IDENTITĂŢII NAŢIONALE PRIN ACŢIUNI COLECTIVE
Prin acţiuni colective (de genul Muncilor Patriotice, comemorărilor, sărbătorilor naţionale etc.) viaţa de zi cu zi a fiecărui cetăţean român a suferit schimbări radicale. De altfel, schimbarea oricărui regim politic implică şi schimbarea unor repere istorice cum ar fi: calendarul sărbătorilor naţionale, practici şi tradiţii locale şi naţionale, omiterea sau falsificarea unor evenimente importante din istorie. Acest lucru s-a întâmplat atât după preluarea puterii de către comunişti, cât şi după căderea regimului comunist din România. Întrebarea este: ce a rămas în memoria oamenilor după aceste trăiri individuale (şi în comun), cum se mai raportează/se raportau la cele întâmplate cei direct implicaţi în acţiunile enumerate mai sus?
Întrebări de cercetare: Au reuşit experienţele cotidiene din comunism să creeze o anumită identitate a OMULUI NOU? Oare nostalgia acelor vremuri derivă direct din ce a construit acel sistem la nivel individual sau colectiv, economic sau spiritual?
Prin comunicarea de faţă dorim să arătăm cum puterea politică a încercat să creioneze un nou chip al „cetăţeanului” şi care au fost pârghiile cele mai eficiente la nivel individual şi colectiv, cum s-a transmis acea identitate şi cum au rămas în memoria oamenilor acţiunile colective.
Prof. univ. dr. Ion ZAINEA
ISTORICII ŞI CENZURA COMUNISTĂ (1966-1977)
Există diferenţe semnificative între istoricii perioadei comuniste. Unii, instrumentele, „compradorii”, s-au pus în slujba Puterii. Un exemplu de asemenea comprador ar fi un istoric devenit funcţionar al cenzurii, şi care ar folosi cunoştinţele sale nu pentru a slăbi chingile, ci pentru a mări eficacitatea controlului politic asupra istoriografiei. Identificându-se cu rolul de agenţi ai altor structuri şi dedicându-se pe deplin activităţii profitabile din slujba acestora, ei devin nuli din punct de vedere profesional, aceasta în cazul în care iniţial valoraseră ceva pe acest plan. Ceilalţi, făcând concesii Puterii, mai mari sau mai mici, mai multe sau mai puţine, s-au străduit să slujească domeniul, istoriografia, Adevărul, atât cât a fost posibil. Vorbim, prin urmare, de forme şi grade diferite de obedienţă, la fel cum vorbim de grade/posibilităţi diferite de informare/cercetare, de exprimare, de inteligenţă şi, de ce nu, de orgoliu.
Din perspectiva noastră, considerăm că ceea ce cenzura a avut de obiectat la un istoric sau altul, la o lucrare sau alta, „curajul” de a scrie despre ceea ce/cum nu era permis, „lupta” cu cerberii cenzurii, în sensul de a scrie adevărul interzis în speranţa că nu va fi sesizat la control, toate acestea pot da măsura gradului de aşa-zisă „obedienţă” a istoricilor vremii.
Drd. Ştefan BOSOMITU
„CONSTRUCŢII” BIOGRAFICE ŞI PROPAGANDĂ ÎN COMUNISMUL ROMÂNESC - DOSARUL „BORIS BEAZI MAVRO”
Povestea începe într-una din zilele lunii iulie a anului 1948. Mai mulţi lucrători ai Ministerului de Interne descindeau într-un imobil de pe Calea Victoriei, de la nr. 214. Locuinţa lui Boris Beazi Mavro, fost funcţionar în cadrul Ministerului Informaţiilor (Propagandei), care tocmai fugise din România „populară”. În subsolul casei acestuia, miliţienii găsesc, printre altele, un dosar destul de voluminos, redactat în limba franceză, pe care îl îndosariază, alături de alte câteva note lacunare, sub numele „inculpatului”.
Materialele din dosar erau texte propagandistice, redactate în 1946 de către Direcţia Relaţiilor Culturale cu Străinătatea, din cadrul Ministerului Informaţiilor (Propagandei). Rolul lor era acela de a populariza în Occident programul şi pe viitorii candidaţi ai Blocului Partidelor Democratice (BPD), în vederea alegerilor care urmau să aibă loc în toamna acelui an. Pe lângă câteva texte programatice care rezumau modul în care BPD-ul preconiza că se va întreprinde reconstrucţia şi refacerea ţării după război, o bună parte a dosarului o constituia biografii ale candidaţilor BPD. Nu lipsesc figurile importante ale Partidului Comunist Român (Gheorgiu-Dej, Vasile Luca, Ana Pauker, Iosif Chişinevschi, Miron Constantinescu), nici cele ale unora dintre „tovarăşii de drum” (Gheorghe Tătărăscu, Petru Groza, Florica Bagdasar).
Procesul de sovietizare al României intrase într-o fază avansată, însă puterea de la Bucureşti căuta să obţină acceptul şi clemenţa Occidentului. Astfel, candidaţii BPD trebuiau să reprezinte garanţia instaurării unui regim democratic, de „largă uniune naţională”. Comunicarea va încercă să surprindă modalităţile prin care erau „construite” aceste biografii. Ce date din trecutul candidaţilor erau evidenţiate, care informaţii erau distorsionate şi care erau trecute sub tăcere?
Cercet. Drd. Luciana-Marioara JINGA
UN PARTID AL
În cadrul cercetării noastre vizând statutul femeilor în cadrul Partidului Comunist Român în a doua jumătate a secolului XX, am observat absenţa biografiilor ca instrument în studierea evoluţiei diferitelor instituţii, organizaţii şi fenomene sociale în timpul regimului comunist. Deschiderea arhivelor comunismului reprezintă o bună ocazie pentru istorici de a prezenta publicului meandrele regimului comunist din Romania. Cu toate acestea, nu tot materialul este exploatat la întregul potenţial. Un exemplu în acest sens îl reprezintă utilizarea restrânsă a autobiografiilor, referinţelor şi rapoartelor de informare, toate importante piese în dosarul personal al fiecărui membru de partid.
Comunicarea noastră se concentrează în jurul complexităţii dosarelor de personal ale membrilor de partid femei şi utilitatea lor ca sursă istorică, baza documentară fiind asigurată prin compraarea a 90 de dosare aparţinând membrelor Comitetului Central al PCR. Această analiză permite evidenţierea mecanismelor din spatele diferitelor tipuri de angajament politic, originea socială, formele de socializare, perspectivele profesionale, motivaţia din spatele unei cariere politice, precum şi resorturile din cadrul grupului ce deţinea puterea. Acest tip de surse poate fi folosit, cu rezultate foarte bune, atât în studierea regimului comunist cât şi în alte direcţii de cercetare, mai puţin explorate, precum studiile de gen sau mişcarea feministă. Studierea organizaţiei de femei din cadrul Partidului Comunist Român este una dintre aceste direcţii. O altă posibilă, însă deocamdată absentă, abordare este analiza dintr-o perspectivă feministă a politicilor egalitariste introduse de regimul comunist, precum şi impactul acestora asupra societăţii: accesul în poziţii de conducere, diviunea pe criterii de gen a pregiătirii şi a sferei ocupaţionale. Utilizarea acestui specific tip de surse deschide calea către diferite şi substanţiale direcţii în studierea istoriei regimurilor comuniste în general şi a celui românesc în mod special.
Drd. NOVÁK Csaba Zoltán
ÎN SLUJBA PARTIDULUI. CARIERE DE ACTIVIŞTI ÎN SECUIME ÎN ANII ’50
La sfârşitul celui de al doilea război mondial, în România, după o perioadă relativ scurtă de tranziţie, Partidul Comunist Român a reuşit să acapareze întreaga putere politică şi a început procesul de transformare a societăţii. La începutul dominaţiei comuniste, PCR a oferit minorităţilor un model aparte de integrare, aşa numitul „model leninist.” Procesul de transformare comunistă a societăţii trebuia realizat, în cazul fiecărei naţionalităţi, cu ajutorul propriei elite. În aceste condiţii nomenclaturiştii, activiştii de partid recrutaţi din rândurile minorităţilor naţionale, jucau un rol important în viaţa politică a diferitelor regiuni din ţară. În această comunicare vom prezenta câteva aspecte din viaţa activiştilor recrutaţi din aşa numitul „ţinut secuiesc”, regiune unde în această perioada a funcţionat Regiunea Autonomă Maghiară. Combinând sursele documentare cu metodologia istoriei orale vom pătrunde în viaţa şi activitatea acestor activişti: provenienţa, copilăria şi mediul lor familiar, recrutarea lor, educaţia, activitatea politico-profesională, momentele de cotitură în viaţa privată şi politică, sfârşitul carierei lor.
Cercet. drd. Nicolae VIDENIE
MILITARI RECICLAŢI CA ACTIVIŞTI AI COMITETULUI MUNICIPAL BRAŞOV AL PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN (1960-1980)
Principalii responsabili pentru instaurarea comunismului în România au fost „revoluţionarii de profesie”, adică categoria „activiştilor de partid”, oameni care au preferat să lenevească în „cariera politică”, opţiune aleasă în opoziţie faţă de „talantul” primit de la Dumnezeu şi obligaţia de a-l înmulţi prin muncă cinstită. Fondul Comitetul Municipal Braşov al Partidului Comunist Român, aflat în Arhiva Institutului Român de Istorie Recentă, cuprinde 2,5 metri liniari al celor 929 de dosare şi 29 de foi volante. Create de instructorii cu evidenţa cadrelor, dosarele cuprind între una şi 122 de file. Marea majoritate au fost întocmite în intervalul 1966-1976, limitele cronologice fiind 1945 şi 1986, ceea ce arată cât de eficient se dorea a fi acest control total şi permanent asupra intimităţii activiştilor avuţi în vedere de aceste documente. Cazul militarilor, chemaţi profesional la o nobilă şi mântuitoare misiune creştină, este cel mai relevant pentru înţelegerea mecanismului guvernării comuniste prin trecerea de la un segment decizional la altul, ales numai în funcţie de cea mai mare posibilitate de atingere doar a propriilor ambiţii. Calitatea umană şi profesională a acestor „reciclaţi” politic se poate constata cu amărăciune atât din propriile lor fapte cât şi din temutele dosare de cadre, unde predomină imaginea altora despre titlularul plin de ambiţii dictatoriale comuniste.
Dr. Mariana S. ŢĂRANU
TEROAREA - MODALITATE DE COMUNIZARE A MOLDOVEI DE LA EST DE PRUT ÎN TIMPUL PRIMEI OCUPAŢII SOVIETICE
Graţie fricii instituite pe teritoriile ocupate, regimul comunist a reuşit să se menţină, inclusiv în Moldova
O formă verificată a terorii comuniste a constituit-o şi mobilizarea tinerilor la diferite munci în industria grea din Uniunea Sovietică şi pe lanurile colhozurilor din Ucraina. Aceştia au fost mobilizaţi în calitate de muncitori sau agricultori şi nicidecum pentru a presta munci intelectuale, cu alte cuvinte, au fost transformaţi în forţă ieftină şi nepretenţioasă de muncă.
Valul terorii comuniste instituite în regiune a fost nemilos şi cu intelectualitatea de creaţie. Generaţia de intelectuali care a fost sufletul mişcării de renaştere naţională şi au pregătit Unirea din 1918 a fost, în primul rând, măcinată de maşina diabolică a sistemului.
Celor arestaţi l-i se înscena un simulacru de proces şi în baza Codului Penal al Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene erau condamnaţi la ani de detenţie. Când penitenciarele au devenit neîncăpătoare, la iniţiativa maiorului Sazâkin, NKVD-istul principal de la Chişinău, şi cu acordu Kremlinului, mii de nevinovaţi au fost transferaţi în lagărele de muncă din URSS. Astfel, în primul an de ocupaţie, NKVD-ul de la Chişinău a organizate două astfel de transferuri: la sfârşitul lunii august 1940 şi în aprilie 1941. Destinaţia a fost lagărele de muncă din RSS Kazahstan, regiunea Kazan (RASS Tătară), Karaganda, Siberia, RASS Komi, lagărele de corecţie prin muncă din Vâtegorsk, Veatsk, Cerepoveţ. Nu se cunoaşte numărul acestor condamnaţi, dar cert este că niciunuia nu i s-a permis să scrie scrisori acasă, şi majoritatea au murit în chinuri groaznice pe parcursul anilor 1942-1943. În felul acesta autorităţile comuniste eliberau locul pentru alte mii de oameni nevinovaţi pe care ulterior regimul i-a exterminat.
Cu doar câteva zile înainte de declanşarea războiului sovieto-german, organele NKVD şi NKGB au efectuat cea mai mare operaţie de deportare a populaţiei, pregătită minuţios încă de la momentul ocupării. Astfel, în 12/13 iunie 1941 au fost deportate 24.345 persoane din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, din regiunile Cernăuţi şi Ismail ale RSS Ucraineană. Persoanele deportate au fost trimise la munci forţate în lagărele din regiunile Altai, Kirov, Krasnoiarsk, Novosibirsk, Omsk, în republicile Kazahă şi în Komi.
Până în prezent nu se cunoaşte numărul victimelor terorii comuniste din timpul primului an de ocupaţie sovietică din RSSM, dar potrivit lui Florin Mătrescu şi Victor Bârsan în perioada 28 iunie 1940 - 22 iulie 1941 şi-au pierdut viaţa un număr de 300.000 de persoane în lagarele de corecţie prin muncă din regiunile nordice ale URSS.
Lect. univ. drd. Larisa TUREA
BASARABIA ÎN 1946-1947: VIŢELUL DE PÂINE, IDOLUL COMUNIŞTILOR
Prin teroarea înfometării, în 1946-1947, regimul sovietic a dorit să facă tabula rasa conştiinţa istorică şi identitară a basarabenilor. Scriitorul Aitmatov fixează fenomenele ce s-au produs în Basarabia: căciula îndobitocitoare a mancurtului luase forma străchinii; sub pretextul livrărilor obligatorii, puterea a rechiziţionat toate rezervele alimentare; hoarde de „împuterniciţi” bântuiau în căutare de pradă, fărădelegile se ţineau lanţ. Concomitent, se opera pervertirea cuvintelor, compromiterea ideilor, anihilarea dimensiunii spirituale; tradiţional, basarabenii întreţineau cultul familiei, al morţilor. În 1946-1946, valorile perene: cinstea, demnitatea, omenia, sinceritatea, au devenit superflue şi chiar primejdioase. Rostirea adevărului costa ani de închisoare sau chiar viaţa. Pentru câteva spice, ţăranii erau condamnaţi la ani de închisoare. Pâinea a devenit monedă de schimb, iar locuitorii, prin acest cataclism social, au fost împinşi în jos pe scara evoluţiei, în preistorie.
Înfometarea populaţiei din Basarabia în primii ani de sovietizare (1946-1947), constituie o crimă nepedepsită. Autorii nu-şi fac mea culpa, iar regimul nici gând să se pocăiască. Foametea este un cumplit instrument de manipulare. Un om flămând este docil, la mâna celui care-l hrăneşte. Pâinea de toate zilele a fost fetişizată cu bună ştiinţă. La comunişti hrana pământească l-a înlocuit pe Dumnezeu...
Drd. Romeo CEMÎRTAN
RAPORTUL DINTRE BISERICA ORTODOXĂ ŞI STATUL SOVIETIC ÎN R.S.S.M., ÎN PERIOADA ANILOR 1944-1962
În această prezentare am dorit să stabilim implicarea statului sovietic în evoluţia şi orientarea vieţii religioase din Basarabia în perioada următoare celui de-al doilea război mondial. Pentru a atinge acest scop, am urmărit mai multe obiective:
1. Să prezentăm situaţia creată pe plan religios după războiul şi evoluţia vieţii religioase pe parcursul unei perioade de mai bine de 15 ani.
2. Să arătăm atitudinea şi contribuţia întâistătătorilor Bisericii Ortodoxe din Republica Socialistă Sovietică Moldovenească faţă de persecutarea sentimentului religios şi tradiţiile naţionale de către autorităţile sovietice.
3. Să descoperim metodele şi instrumentele de asuprire a clericilor şi comunităţilor religioase de către statul sovietic, mascate sub formă de campanii de educare şi culturalizare a populaţiei republicii.
4. Să culegem mărturii şi dovezi de rezistenţă faţă de politica antireligioasă şi antinaţională a conducerii comuniste din RSSM.
Prezentarea nu urmăreşte confruntarea sau coroborarea mai multor opinii, ci susţinerea documentară a tezei arhicunoscute de implicare flagrantă a autorităţilor de stat în domeniul religios în perioada sovietică. De asemenea, se doreşte o analiză, din punctul de vedere al activităţii misionare, a vieţii religioase din RSSM, bulversată de schimbările politice, culturale, sociale şi economice întreprinse de autorităţile sovietice.
Prin urmare, prezentare doreşte să completeze unele lacune în istoriografia vieţii Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova şi a activităţii ei misionare în cea mai vitregă perioadă - cea sovietică.
Dr. Ion XENOFONTOV
DISCURSUL IDEOLOGIC ÎN PERCEPŢIA RECRUŢILOR MOLDOVENI DIN CONTINGENTUL MILITAR AL ARMATEI SOVIETICE (ANII 1970)
Liderii politici sovietici au recurs la propaganda militantă ce folosea un limbaj acerb şi de altercaţie la adresa adversarului. Ajutorul internaţional din lagărul socialist împotriva imperialismului sau lupta de clasă, reprezintă noţiuni ce instigă la violenţă, iar mecanismul coercitiv al dezinformării a reprezentat un mijloc de luptă în profilul strategiei directe şi indirecte a statelor totalitare. Propaganda oficială s-a cristalizat pe dimensiunea de mobilizare a societăţii în faţa adversarului, chiar dacă inamicul se afla în exteriorul ţării. Un rol important în asigurarea acestui mecanism complex l-a avut armata sovietică, implicit şi moldovenii mobilizaţi în componenţa acesteia. Pregătirea ideologică a recruţilor era marcată de conexiunea dintre trecutul individual şi colectiv, ritualul statal şi istoric, care era efectuat prin intermediul aniversărilor jubiliare, comemorărilor, programelor şcolare, filmelor artistice, mass-media etc. ce conţineau un discurs militant, de pledoarie a eroismului pentru apărarea Patriei sovietice şi disponibil, în virtutea acelor idealuri, la fapte eroice. Plasată în contextul unei comunicări empatice, generaţia tânără, pe fundalul unui conflict latent cu generaţia în vârstă, era anchilozată şi frustrată că nu au particpat la cel de-al doilea război mondial, pentru a se remarca prin acţiuni de eroism. Pentru tinerii sovietici, acest raţionament propagandistic a marcat tendinţa unei convenţii sexual-politice: garanţia de a intra, ca soldat, în cercul bărbaţilor veritabili.
Dr. Mihai CROITOR
IMPACTUL RELAŢIILOR ROMÂNO-CHINEZE ASUPRA GENEZEI DECLARAŢIEI DIN APRILIE 1964
Prezenta comunicare încearcă să suprindă într-o manieră cât mai obiectivă resorturile decizionale interne care au determinat glisarea politicii externe româneşti de pe culoarul obedienţei totale pe cel al independenţei limitate. În acest sens sunt abordate chestiuni precum: divergenţele economice româno-sovietice; diplomaţia dezangajării asumată de factorii decizionali de la Bucureşti în raport de conflictul sino-sovietic; întâlnirile secrete dintre Corneliu Mănescu şi Xu Jianguo (16.05.1963), respectiv Gh. Gheorghiu-Dej şi Xu Jianguo (12.12.1963); raţiunile ascunse privind intenţiile Partidului Muncitoresc Român de a „media” ruptura sino-sovietică; convorbirile româno-chineze de la Beijing (3-10.03.1964); elaborarea proiectului de apel redactat de PMR cu scopul încetării polemicii publice, precum şi culisele genezei „Declaraţiei cu privire la poziţia Partidului Muncitoresc Român în problemele mişcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale, adoptată de Plenara lărgită a Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român din aprilie 1964”.
Cercet, Vladimir LJ. CVETCOVIC
DESTINUL CETĂŢENILOR IUGOSLAVI ÎN ROMÂNIA (1953-1955)
Lucrare se bazează pe surse din arhiva Iugoslaviei, din arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe al Serbiei şi Arhivele lui Josip Broz Tito din Belgrad. În principal atenţia noastră a vizat cetăţenii iugoslavi din România ca grup (aproximativ 900 de bărbaţi, femei şi copii), dar şi soarta lor ca persoane, după discriminarea de către regimul comunist român, în perioada de după Rezoluţia Cominformului din iunie 1948 şi disputa Tito - Stalin, care s-au reflectat în relaţiile dintre Iugoslavia şi România.
Din 1948 până în 1955, în România cetăţenii iugoslavi au fost supuşi presiunii de a primi cetăţenie română, iar mulţi dintre ei, suspectaţi de colaborare cu serviciile de securitate iugoslave, au fost arestaţi şi internaţi în lagăre de muncă. De asemenea, mulţi au fost concediaţi de la locurile de muncă, excluşi de la şcoală sau din Universitate, lasaţi fără îngrijire medicală corespunzătoare.
Din anul 1953 până în anul 1955, în cursul primei faze a procesului de normalizare a relaţiilor interstatale dintre cele două ţări vecine, soarta cetăţenilor iugoslavi a fost o problemă foarte importantă asupra căreia Iugoslavia a insistat în mod special. Astfel, Iugoslavia a solicitat României să îi elibereze pe cetăţenii iugoslavi din închisoare şi să permită repatrierea lor. Chiar s-a facut referire la acei cetăţeni Iugoslavi care după 1948 au emigrat în România pentru că l-au sprijinit pe Stalin împotriva lui Tito. În funcţie de poziţia României faţă de această problemă dar şi altele câteva, la Belgrad s-a estimat în ce măsura oficialii români au fost sinceri atunci când public, în conformitate cu dorinţele sovietice, au pledat pentru normalizarea deplină a relaţiilor cu Iugoslavia.
Magistrat Renato PODBERSIČ
REGULA COMUNISMULUI STABILITĂ ÎN SLOVENIA
Într-o analiză a celei mai groaznice represiuni comuniste din Slovenia de după cel de-al doilea război mondial trebuie să facem o diferenţiere între cele două faze. În primul rând, trebuie să ne amintim de revolta sângeroasă cu Gardienii Casei (domobranci) şi alţi membri ai unităţilor armate anti-comuniste şi parţial colaboraţioniste, eliminarea unora dintre cei mai expuşi anti-comunişti şi marii antreprenori (de exemplu, omul de cultura Narte Velikonja, industriaşul Josip Benko) şi lupta cu minoritatea germană de pe teritoriul Sloveniei. Urmează, apoi, perioada din august 1945 până la mijlocul anilor 50, când teroarea şi-a pierdut din putere. Braţul înarmat al revoluţiei bolşevice în Slovenia a fost reprezentat de Administraţia Naţională de Securitate (UDBA), Poliţia Politică Secretă (1944 - Departamentul pentru Protecţia Naţională - OZNA, începând din 1946, Administraţia Naţională de Securitate - UDBA, iar din 1969, Serviciul Naţional de Securitate - SDV). Aceasta a dus un adevărat război civil, utilizând toate mijloacele disponibile pentru a ataca adversarii politici ca duşmani ai poporului, acasă şi în străinătate. Atotputernică şi omniprezentă, „Poliţia Politică” a limitat libertatea de gândire şi a instituit un regim totalitar complet. În 1946 a existat un singur membru al UDBA la 1200 de locuitori din Slovenia (iar dacă luăm în calcul şi informatorii activi, exista un membru al UDBA la 282 de locuitori). Sute de mii de oameni au fost afectaţi în mod constant de spionaj şi de denunţări, creându-se o atmosferă de neîncredere generală.
Cercet. avocat Boštjan KOLARIČ
SLOVENIA - TĂRÂMUL UCIDERII
Al doilea război mondial în Europa s-a încheiat în noaptea de 9 mai 1945, după ce armata germană, în timpul retragerii sale constante din Iugoslavia, a părăsit oraşele din vestul Croatiei şi a început retragerea prin Slovenia. Pentru a evita capturarea Iugoslaviei, armata germană şi în special o multitudine de unităţi anti-partizani de naţionalităţi diferite au tranzitat teritoriul Sloveniei spre Austria. Acestora li s-au alăturat, de asemenea, numeroşi civili.
De teama armatei iugoslave şi a noului regim, aceştia intenţionau să se predea englezilor şi americanilor, de la care, masa imensă de refugiaţi ce şi-au părăsit casele, aşteptau să pună în aplicare convenţiile internaţionale privind prizonierii de război.
Până în 14 mai 1945 trupele britanice au acceptat în captivitate mii de ustaşi, voluntari din forţele de apărare secundare ale Croaţiei, militari şi civili din Serbia, Slovenia şi alte ţări. Cele mai multe dintre aceste persoane, care deja reuşiseră să treaca frontiera austriacă, au fost predate Iugoslaviei de către autorităţile britanice între 18-24 mai 1945. Ulterior s-a pierdut orice urmă a acestor persoane repatriate. După croaţi au urmat membrii Corpului de voluntari al Serbiei şi cetnici din Muntenegru. Ultimii au fost slovenii, în perioada 28-31 mai. Aproximativ 10.000 militari sloveni şi cateva sute de civili au fost capturaţi.
Prizonieri au fost duşi în lagăre în Slovenia (foste lagăre naziste). După scurte audieri, prizonierii de naţionalitate slovenă au fost împărţiti în grupele A, B şi C. Prizonierii din grupul C - au reprezentat majoritatea – şi au fost ucişi în grabă.
Cele mai multe asasinate în masă au avut loc din luna mai până în luna iulie a anului 1945. Printre victime, cei mai mulţi au fost militari şi prizonieri din provinciile Iugoslaviei. În următoarele luni, până în ianuarie 1946, când a fost adoptată Constituţia Republicii Federative Iugoslavia şi când OZNA (poliţia militară), trebuia să predea lagărele organelor Ministerului de interne, aceste crime au fost urmate şi de sacrificarea în masă a germanilor, italienilor şi slovenilor suspectaţi de colaboraţionism şi anticomunism. De asemenea, au avut loc asasinate individuale în secret şi mai târziu.
Decizia de a „nimici” adversarii trebuie să fi fost adoptata în cercurile cele mai apropiate ale şefului statului iugoslav, şi ordinea a fost stabilită cu siguranţă, de comandantul suprem al armatei iugoslave, Josip Broz-Tito, deşi nu se ştie când sau sub ce formă. La momentul respectiv, uciderea a câteva mii de oameni în doar câteva zile ar fi fost imposibil să se organizeze fără sprijinul celor mai mari politicieni şi comandanţi militari.
Mai mult de 610 morminte au fost deja înregistrate până în anul 2010. În jur de 130.000 persoane au fost executate în anul 1945.
În martie 2009, în locul în care a avut loc unul dintre cele mai mari masacre împotriva unor oameni neînarmati, după cel de al doilea război mondial, aproximativ 5.000 victime au fost găsite într-o mină abandonată (mina Huda Jama - Peştera Diavolului).
Dr. Eszter Zsófia TÓTH
TRABANT, GRĂDINI, PORTOCALE, INELE KENNEDY.
SENSURILE CONSUMULUI ÎN INTERVIURILE DE VIAŢĂ
- ISTORIILE UNOR ANGAJATE DIN UNGARIA COMUNISTĂ
Lucrarea îşi propune să descrie formele culturale de identitate adoptate de către muncitoare necalificată din Ungaria comunistă. Au fost elaborate o serie de lucrări despre identitatea muncitorilor, dar cele mai multe dintre ele sunt centrate pe unul sau două aspecte ale identităţii acestora: rasă, sex, sexualitate, clasa etc. Dar socialismul a construit identităţi ce ne permit să înţelegem mai bine istoriile vieţii oamenilor obişnuiţi care au trăit în Ungaria în acei ani. Identitatea personală poate fi considerată a fi o reprezentare socială, un principiu organizator a poziţionarii individuale într-un câmp de relaţii simbolice între indivizi şi grupuri.
Lucrarea va încerca să găsească răspunsuri la câteva întrebări cu privire la formele de identitate ale muncitoarelor din perspectiva consumatorului. Din punct de vedere al surselor, am folosit interviuri de istorie orală de tip calitativ, realizate cu muncitori calificaţi şi muncitoare necalificate. Obiectivul a fost de a-i face să-şi reamintească şi să nareze povestirile lor de viaţa şi de a arăta varietatea de identităţi din perspectiva consumatorului, adoptate de către aceşti oameni în relatarea poveştilor vieţii lor.
Deşi grupul de femei se aseamăna foarte mult din punct de vedere sociologic, ele beneficiază de identităţi diferite pe parcursul relatării poveştii vieţii şi fiecare şi-a descris viaţa dintr-un punct de vedere diferit. Unele proveneau din mediul rural şi s-au mutat la oraş, şi în 1970, au primit un premiu colectiv din partea statului, deoarece brigada lor a luat parte la întrecerea socialistă. Altele, după ce s-au mutat la oraş au lucrat ca servitoare, iar de la începutul anilor ’50 până la mijlocul anilor ’70 ca muncitoare necalificate într-o fabrică de textile. Unele au părăsit fabrica la mijlocul anilor ’70 şi au lucrat ca spălătorese, în timp ce altele au continuat să lucreze acolo până la mijlocul anilor 1990.
Consumul a avut o utilizare semnificativă în discursul oficial din Ungaria dupa Revoluţia din 1956, şi fiecare intervievat a oferit o semnificaţie simbolică unor obiecte în relatarea poveştii lui de viaţă.
Dr. Silviu MILOIU
POLITICI ALE MEMORIEI ÎN LITUANIA : MUZEUL VICTIMELOR GENOCIDULUI
Imediat după destrămarea Uniunii Sovietice, Lituania a fost prima ţară care şi-a anunţat desprinderea din Imperiul Comunist. De asemenea, a înfiinţat Muzeul Victimelor Genocidului (14 octombrie 1992) cu scopul de a colecţiona, conserva şi a face publice documente istorice despre genocidul fizic şi spiritual împotriva poporului lituanian şi rezistenţa lituaniană anti-comunistă. Această lucrare abordează politicile memoriei ca practică în Lituania şi rolul central al Muzeului Victimelor Genocidului şi Centru de Cercetare al Genocidului şi al Rezistenţei. Pentru a înţelege mai bine particularităţile politicii lituaniene ale memoriei, acestea vor fi comparate cu cazurile Estoniei, Letoniei, Moldovei şi României.
Organizatori:
Fundaţia Culturală „Negru Vodă” Făgăraş
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc
Memorialul Rezistenţei Anticomuniste Ţara Făgăraşului
Universitatea Naţională de Arte Bucureşti
Asociaţia Culturală „Mozaic” Cluj-Napoca
Mănăstirea „Brâncoveanu” - Sâmbăta de Sus
Comitetul de organizare
I.P.S. Laurenţiu Streza
Prof. univ. dr. Ştefan Câlţia
Prof. Florentin Olteanu
Cercet. dr. Cosmin Budeancă
Arhimandrit Ilarion Urs
Muzeograf Ioan Ciupea
Organizatorii aduc mulţumiri pentru sprijinul acordat:
- Mitropoliei Ardealului şi Sibiului. Înalt Prea Sfinţitului Dr. Laurenţiu Streza
- Primarului Municipiului Făgăraş, Constantin Sorin Mănduc
- Stareţului Mănăstirii „Brâncoveanu” Sâmbăta de Sus Arhimandrit Ilarion Urs
- Oanei Părău, pentru realizarea designului afişului, mapelor şi programului
- Voluntarilor IICCMER pentru traducerea rezumatelor (Narcisa Bona, Cristina Miuţu, Andi Sasaiac, Maria Bebiş)
Simpozionul a fost organizat cu sprijinul financiar al:
Fundaţiei Konrad Adenauer
Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc
Consiliului Judeţean Braşov
Primăriei şi Consiliului Local al Municipiului Făgăraş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu