StatCounter

vineri, 22 octombrie 2010

Expoziţie şi dezbatere: „Totul a început la Arad. Poveştile unor concetăţeni”

Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român, la iniţiativa ICR Viena, în parteneriat cu CENTROPA (Central Europe Center for Research and Documentation), Fundaţia Idee şi Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti.

La eveniment va fi prezent domnul Edward Serotta, directorul CENTROPA Viena, jurnalist, fotograf şi realizator de film, specializat în studiul istoriei evreilor din Europa Centrală şi de Est, doamna Felicia Waldman, director al Fundaţiei Idee şi conferenţiar la Centrul Goldstein Goren al Universităţii din Bucureşti, domnul Mihai Chioveanu, istoric, conferenţiar la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti şi doamna Anca Ciuciu, coordonator Centropa România şi cercetător la Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România – Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România (CSIER – FCER).

Dezbaterea va avea loc vineri, 5 noiembrie 2010, de la ora 17.00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38, Bucureşti), iar expoziţia va fi deschisă în perioada 1-12 noiembrie 2010.

Mai multe despre proiect, despre CENTROPA şi Edward Serotta vezi la: http://www.icr.ro/centropa şi www.centropa.org

Niciun comentariu: