Câteva gânduri la despărţirea de Vasile Paraschiv

 Numele lui Vasile Paraschiv a fost amintit în ultimele zile în câteva articole de presă, pe bloguri şi reţele de socializare. Chiar şi unele posturi de televiziune au anunţat că a decedat, fugitiv însă, pentru a nu consuma din timpul preţios alocat unor discuţii sterile despre… orice altceva.

Observ că a devenit o regulă, în ultima vreme, să ne amintim de oamenii de valoare doar atunci când ne părăsesc. Îi plângem câteva ore sau câteva zile, eventual, la televizor (dacă în viaţa personală a celui decedat sau în circumstanţele decesului se întrezăreşte o sămânţă de scandal care poate să aducă audienţă), apoi îi uităm.

Vasile Paraschiv a luptat pentru demnitatea noastră ca popor, numele lui fiind invocat adesea atunci când se pune întrebarea: Cine au fost opozanţii/dizidenţii regimului condus de Nicolae Ceauşescu? A fost pentru mulţi un model moral, într-o societate în care astfel de modele sunt din ce în ce mai rare, un reper despre ceea ce înseamnă să pui o idee mai presus de orice, să-ţi sacrifici pentru asta liniştea ta şi a familiei, şi chiar să-ţi rişti viaţa.

Azi Vasile Paraschiv a plecat pe ultimul drum, modest şi discret, aşa cum a fost întotdeauna. A avut alături în jur de 100 de persoane. Mult prea puţin faţă de câţi ar fi trebuit să vină, să vadă cum arată un Luptător. Poate dacă ar fi trăit în Polonia ar fi avut parte de funerarii naţionale, dar la noi… Ce mai contează încă un anticomunist mort? Apoi, trecerea la cele veşnice a lui Vasile Paraschiv înseamnă o „povară” mai puţin pentru Stat, care nu mai trebuie să-i plătească despăgubiri pentru sacrificiile făcute în timpul dictaturii comuniste.

De mâine, cei care nu l-au întâlnit vor putea să afle despre el doar din cărţi, articole, poze şi diverse înregistrări, dar nu ştiu cât de elocvente şi convingătoare pot fi toate acestea. Atunci când se va inventa o metodă de a ne transfera amintirile personale şi ce a rămas în sufletele celor care l-am cunoscut, poate o să reuşim să le arătăm celor interesaţi cine a fost cu adevărat Vasile Paraschiv. Dar mă tem că este mult prea departe acea zi. Iar cei care vor deschide cartea de istorie în anii următori şi, poate, îl vor vedea acolo, nu vor înţelege de ce a dus o luptă îndărjită şi inegală cu un regim totalitar, fără să urmărească nici un fel de avantaje personale.

În urmă cu 3 ani Vasile Paraschiv spunea într-un interviu „Nu e suficientă condamnarea teoretică a comunismului”. Dar mă tem că, în ultimii ani, chiar asta se întâmplă, împreună cu o „ignorare practică a anticomunismului”. În ritmul acesta, nume ca cel al lui Vasile Paraschiv va ajunge peste decenii să nu mai însemne nimic. Iar cei care clamează lipsa de repere morale (dar care o fac sincer, nu doar din vârful buzelor), vor trebui să caute cărţile, articolele, pozele şi diversele înregistrări cu Vasile Paraschiv – pentru că doar asta le-a mai rămas de la el – şi, poate, să regrete că au ratat şansa de a-l cunoaşte şi a vedea cum arăta un model de consecvenţă, de moralitate şi de altruism.