Pentru cei născuţi sau crescuţi în lumea liberă, întâlnirea concretă cu urmele universului concentraţionar al comunismului reprezintă o experienţă şocantă.
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, în parteneriat cu CNSAS, Fundaţia „Corneliu Coposu”, Arhivele Naţionale şi Ordinul Arhitecţilor din România, anunţă vernisarea expoziţiei „Râmnicu Sărat - Închisoarea Tăcerii (1945-1963)” care va avea loc marţi, 7 iunie, ora 17, în curtea Muzeului Municipiului Bucureşti (Palatul Suţu).
Fosta închisoare de la Râmnicu Sărat stă astăzi drept mărturie a regimului concentraţionar din perioada comunistă, mult timp după ce victimele sale nu mai sunt. Încărcătura istorică a fostei închisori ne determină să căutam un mijloc de resuscitare a memoriei colective actuale, un instrument prin care să reuşim reconstituirea trecutului pentru generaţiile tinere.
Printr-o construcţie tridimensională în aer liber, concept curatorial al Irinei Hasnas Hubbard, sunt prezentate aspecte din istoria închisorii în perioada comunistă. Sunt reconstituite momente ale vieţii în închisoare (regulamentul de funcţionare, regimul alimentar, pedepsele, modalităţile de comunicare, tratamentul medical, izolarea) şi câteva portrete ale celor încarceraţi aici.
Expoziţia poate fi vizitată până pe data de 17 iunie şi a fost realizată cu sprijinul Fundaţiei „Konrad Adenauer”, al Institutului Cultural Român, al Fundaţiei Pro-Patrimonio şi al RPER-Rencontre du Patrimoine Europe-Roumanie.
Anunţ preluat de pe site-ul IICCMER.
Anunţ preluat de pe site-ul IICCMER.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu