StatCounter

vineri, 20 mai 2011

Workshop: Revoluţia arhivelor. Accesul la sursele istoriei recente


Accesul la documentele care privesc istoria recentă a fost şi, din multe puncte de vedere, a rămas o problemă şi astăzi. Statul român a condamnat simbolic, prin intermediul a două comisii prezidenţiale, participarea la Holocaust şi respectiv dictatura comunistă, dar în termeni practici mai sunt multe de făcut pentru ca trecutul dictaturilor să fie cunoscut în profunzime.

Legislaţia şi reglementările interne restrictive, orientate adeseori spre secretomanie, perpetuarea până astăzi a unor practici instituţionale din perioada comunistă, problemele financiare şi logistice ale instituţiilor care gestionează arhive constituie tot atâtea impedimente în calea cercetătorilor care studiază aspectele sensibile ale istoriei secolului XX. În unele instituţii, regimul de acces la documente s-a îmbunătăţit, dar există şi cazuri în care, paradoxal, s-au înregistrat regrese tocmai în anii din urmă. „Revoluţia arhivelor” după standarde moderne este abia la început.

Pornind de la sesizările cercetătorilor din arhive, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) şi Arhivele Naţionale ale României au luat iniţiativa organizării unei dezbateri privind situaţia actuală a accesului la documente. La acest workshop vor participa:


- Dorin Dobrincu (directorul Arhivelor Naţionale ale României)

- Dragoş Petrescu (preşedintele Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii)

- Stelian Obiziuc (directorul Arhivei Diplomatice a Ministerului Afacerilor Externe)

- Luminiţa Giurgiu (expert în cadrul Serviciului Istoric al Armatei)

- Adrian Cioflâncă (director de departament în cadrul IICCMER).

IICCMER îşi propune ca această dezbatere să se soldeze cu un număr de recomandări publice pentru liberalizarea regimului de acces în arhive.
      Workshop-ul va avea loc marţi, 24 mai, ora 11.00, la sediul IICCMER, Str. Alecu Russo, nr. 13-19, et. 5, ap. 11, Bucuresti, sector 2.

Niciun comentariu: