StatCounter

sâmbătă, 14 mai 2011

Ziua Memoriei - 2011 la Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei din Sighetu Marmaţiei

Fundaţia Academia Civică anunţă că şi în acest an va organiza la Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei din oraşul Sighetu Marmaţiei Ziua Porţilor Deschise, o zi a celor ce au trecut prin închisorile şi deportările comuniste sau au luptat în rezistenţa împotriva comunismului. Această zi de reculegere se va desfăşura la 2 iunie, de Sărbătoarea Înălţării Domnului, odată cu Ziua Eroilor. Cei ce vor să participe vor fi primiţi la Memorialul Sighet (str. Corneliu Coposu nr. 4) în dimineaţa zilei de joi, 2 iunie.
Sunt aşteptaţi la aceste manifestări foşti deţinuţi politici, deportaţi, familiile şi prietenii lor, ca şi toţi cei ce n-au renunţat la amintirea suferinţei. Cei care au posibilitatea sunt rugaţi să aducă un pumn de pământ din locurile unde s-a murit, pentru a fi depus în urnele din Cenotaful eroilor, aflat sub altarul din cimitir.
Programul manifestărilor:


Joi, 2 iunie
orele   7.00-9.00       Primirea participanţilor la Memorialul Sighet (mic dejun)
orele   9.00-10.00     Vizitarea Muzeului Memorialului Victimelor Comunismului şi al
Rezistenţei
orele 10.00-10.45     Lansarea ultimelor cărţi editate de Fundaţia Academia Civică şi a cărţii „Amintiri povestite, amintiri trăite” de Flavia Coposu Bălescu
     Vernisarea expoziţiei comemorative „Rusaliile Negre: deportarea în Bărăgan”

orele 10.45-12.45   Dezbatere cu tema: „Deportările - o formă de genocid?”
orele 13.00-14.00       Serviciu religios la Cimitirul Săracilor
orele 14.00                  Prânz comun

    Fundaţia Academia Civică asigură gratuit, în limita locurilor disponibile, cazarea în dormitoare comune, la Memorial, sau, la cerere, poate face rezervări la hotelurile din Sighet. Informaţii suplimentare pot fi luate de la telefoanele: 021/3125854; 021/3129852 (Fundaţia Academia Civică Bucureşti) sau 0262/319424; 0262/316848 (Muzeul Memorial Sighet). Cei interesaţi sunt rugaţi să îşi anunţe participarea până la 25 mai pe adresa poştală Fundaţia Academia Civică, Bucureşti, CP 22-216, sau la tel. 021 3125854, 021 3129852, sau prin e-mail acivica@memorialsighet.ro , sau la sediul nostru din Bucureşti, Calea Moşilor nr. 132, etaj I.
Informaţii preluate de pe site-ul Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei.

Niciun comentariu: