StatCounter

vineri, 23 septembrie 2011

Lansare de carte: Vadim Guzun - Marea foamete sovietică 1926-1936

Miercuri, 28 septembrie, ora 18.00, la Cărtureşti MŢR (Muzeul Naţional al Ţăranului Român), are loc lansarea cărţii: Marea foamete sovietică 1926-1936, de Vadim Guzun.
Prezintă prof. dr. Elena Siupiur şi dr. Mihai Gheorghiu.

Marea foamete sovietică, 1926-1936 reflectă situaţia politică, economică şi socială din URSS, prin prisma documentelor inedite din arhivele diplomatice româneşti şi a celor edite din fostele arhive sovietice din perioada de metamorfozare a imperiului ţarist agrar într-unul totalitar industrial.
Volumul tratează cauzele, caracterul şi consecinţele uneia dintre cele mai mari tragedii ale secolului XX - foametea organizată de regimul bolşevic, în contextul planului cincinal, al colectivizării în masă şi al industrializării accelerate. Reconstituirea evenimentelor aduce o serie de elemente de noutate asupra modului în care foametea a fost utilizată ca instrument politic în procesul de consolidare a sistemului administrativ de comandă sovietic. Lucrarea este dedicată satului românesc de la Est de Nistru.
Despre autor:
Vadim Guzun este doctorand al Academiei Române, jurist şi diplomat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Interesat de formarea regimului stalinist, politici de sovietizare şi relaţiile româno-sovietice, a publicat în coautorat studiul „Foametea din Ucraina în anii 1932-1933 - «holodomor» - demersuri de recunoaştere la nivel naţional şi internaţional” şi are în curs de apariţie volumul „Foametea, piatiletka şi ferma colectivă: documente diplomatice româneşti”.
Informaţii preluate de pe site-ul MŢR.

Niciun comentariu: