StatCounter

joi, 19 ianuarie 2012

Lansare şi dezbatere la ICR: Zidul de sticlă. Ion D. Sîrbu în arhivele Securităţii


Marţi, 31 ianuarie 2011, de la ora 18.00, Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38) găzduieşte un eveniment dedicat vieţii şi operei scriitorului I.D. Sîrbu. Lansarea volumului Zidul de sticlă. Ion D. Sîrbu în arhivele Securităţii de Clara Mareş (Curtea Veche Publishing, Bucureşti, 2011) va fi urmată de o dezbatere la care vor participa criticii literari Dan C. Mihăilescu şi Daniel Cristea Enache, scriitoarea Doina Jela (redactorul cărţii), artistul Ion Barbu şi autoarea lucrării, Clara Mareş. Dezbaterea va fi moderată de Angelo Mitchievici, directorul departamentului „Ideologie şi Cultură” al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului din România. Întâlnirea este organizată în parteneriat de ICR, Curtea Veche Publishing şi IICCMER.
Zidul de sticlă. Ion D. Sîrbu în arhivele Securităţii este rezultatul a trei ani de cercetări în arhivele fostei Securităţi. Lucrarea expune detaliat şi cronologic cei peste 32 de ani de urmărire neîncetată, precum şi modul în care autorul memorabilelor Adio, Europa! sau Jurnalul unui jurnalist fără jurnal a făcut faţă acestei presiuni infernale. În contrapondere, sunt prezentate şi scrierile memorialistice sau literare publicate de Ion D. Sîrbu. Personajul conturat în paginile cărţii este un scriitor care încearcă să supravieţuiască liber şi curat, făcându-şi un crez din cuvintele nu mă judecaţi după cele făcute, ci după cele ce le-am refuzat a le face.
Accesul publicului este liber.
     Informaţii preluate de pe site-ul ICR.

Niciun comentariu: