StatCounter

vineri, 17 august 2012

Mircea Stănescu, Reeducarea în România comunistă (1949-1955). Vol. III: Târgu-Ocna, Ocnele Mari, Canalul Dunăre - Marea Neagră, Polirom, 2012

A apărut volumul al III-lea al seriei Reeducarea în România comunistă, care prezintă cazurile de reeducare din închisoarea-sanatoriu Târgu-Ocna, penitenciarul Ocnele Mari şi lagărele de muncă de la Canalul Dunăre - Marea Neagră, evidenţiind caracterul inuman al tehnicilor de „demascare”, din perioada de apogeu şi până la „destinderea” de după moartea lui Stalin. Este istoria unor teribile căderi umane şi, în acelaşi timp, a unei impresionante rezistenţe, dar şi o pildă de demnitate.
Cele trei volume ale seriei Reeducarea în România comunistă oferă o istorie completă a reeducării de tip „Piteşti”, de la primele tentative – închisorile Aiud şi Suceava (1945-1949) – până la interzicerea ei oficială. Căutările în arhive şi discuţiile cu foşti deţinuţi au dat naştere acestei lucrări al cărei scop este de a reconstitui, conform autorului, „istoria încercărilor regimului de a reeduca deţinuţii politici, adică de a-i transforma din duşmani (reali sau presupuşi) în aderenţi ai doctrinei şi practicii comuniste”.
Volumul a apărut cu sprijinul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.
Despre autor:
   Mircea Stănescu este doctor în filosofie al Universităţii Bucureşti, este consilier principal (arhivist) la Arhivele Naţionale ale României, Biroul de Arhive Contemporane. Între 1999 şi 2002 a efectuat stagii de cercetare în ştiinte politice la Institut d’Études Politiques, iar în perioada februarie‑iunie 2002, un stagiu de cercetare postdoctoral în sociologie politică la Maison des Sciences de l’Homme. A participat cu comunicări ştiinţifice la numeroase sim­pozioane şi conferinţe şi a publicat articole în revistele Memoria şi Timpul. Este coautor al manualelor de istorie pentru clasele a X‑a şi a XI‑a apărute la Editura Sigma în 2005 şi 2006. La Editura Polirom a mai publicat Reeducarea în România comunistă (1945‑1952), vol. I, Aiud, Suceava, Piteşti, Braşov (2010), vol. II, Târgşor, Gherla (1948‑1955) (2010).
    Informaţii preluate de pe site-ul IICCMER.

Niciun comentariu: