În 2007, în
cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România a demarat
proiectul „Experienţe carcerale în România comunistă”, care şi-a propus:
realizarea de interviuri cu foşti deţinuţi politici; publicarea unor volume de
mărturii în care să fie prezentate abuzurile, torturile şi tratamentele inumane
aplicate duşmanilor politici şi de clasă, în timpul perioadei 1945-1989;
constituirea unei arhive audio-video cu materiale ce pot fi utilizate în cadrul
unor viitoare muzee sau în procesul didactic; realizarea de studii şi articole
ştiinţifice.
După 5 ani,
proiectul a ajuns la final. Rezultatul: peste 190 de interviuri realizate în
toate judeţele ţării şi în Bucureşti; 143 de interviuri publicate în 6 volume
la Editura Polirom.
Cei interesaţi
sunt invitaţi să participe la un eveniment prilejuit de încheierea proiectului,
ocazie cu care se va prezenta şi un film documentar de 25 de minute având ca
subiect detenţia politică în România comunistă.
Evenimentul va
avea loc marţi, 27 noiembrie, ora 17.00, la Uniunea Scriitorilor din România
(Calea Victoriei nr. 115)
Vor lua cuvântul: Octav Bjoza, Asociaţia Foştilor
Deţinuţi Politici din România, Virgiliu Ţârău, Consiliul Naţional pentru
Studierea Arhivelor Securităţii, Dinu Zamfirescu (preşedintele Consiliului Ştiinţific
al IICCMER), Cosmin Budeancă (IICCMER).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu