StatCounter

luni, 4 februarie 2013

Dan Cătănuş, Vasile Buga (editori), Gh. Gheorghiu-Dej la Stalin. Stenograme, note de convorbire, memorii, 1944-1952, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti, 2012


Întâlnirile dintre Gh. Gheorghiu-Dej şi I.V. Stalin au jucat un rol major în evoluţia P.C.R. şi a societăţii româneşti, în primii ani ai epocii postbelice. Totuşi, în ciuda importanţei lor, în istoriografia actuală există încă numeroase confuzii în legătură cu datele la care au avut loc întâlnirile cu Stalin, participanţii şi subiectele discutate, iar unele dintre aceste întâlniri sunt practic necunoscute.
Volumul Gh. Gheorghiu-Dej la Stalin. Stenograme, note de convorbire, memorii, 1944-1952 încearcă să reconstituie vizitele liderului P.C.R. la Stalin, coroborând informaţiile furnizate de documentele româneşti şi cele sovietice, precum şi de lucrările memorialistice sau jurnalele unora dintre participanţii la aceste întâlniri.
Întrucât în literatura de profil circulă multe versiuni asupra întâlnirilor cu Stalin, în realizarea volumului au fost selectate doar acele surse legate direct de întâlnirile respective: stenograme sau note de convorbire din arhivele româneşti şi sovietice, respectiv relatări făcute de participanţii la întâlniri (Gh. Gheorghiu-Dej, Petru Groza, A.I. Vâşinski, gen. Ivan Susaikov, Gh. Apostol, Gh. Gaston Marin, Al. Bârlădeanu). În mod excepţional, au fost extrase unele informaţii care, deşi sunt indirecte, provin din jurnalele sau lucrările memorialistice ale unor autori ce au avut un contact direct cu Dej, iar relatările lor pot prezenta interes pentru subiectul abordat (Gheorghi Dimitrov, Silviu Brucan, Paul Sfetcu).
Pentru o mai bună orientare a cititorului, la începutul lucrării există o cronologie a întâlnirilor dintre Gheorghiu-Dej şi Stalin, reconstituite pe baza informaţiilor din documentele româneşti şi sovietice (un rol important l-a jucat în această privinţă Jurnalul primirilor la Stalin de la Kremlin). De asemenea, volumul conţine o bogată anexă documentară, care oferă informaţii suplimentare despre problemele abordate în întâlnirile dintre Gheorghiu-Dej şi Stalin şi care au o relevanţă deosebită pentru istoria agitată a României din perioada 1944-1952.

Prezentăm mai jos lista documentelor cuprinse în volum:

1. 1945, ianuarie 4. Extras din Jurnalul lui Gheorghi Dimitrov cu privire la întâlnirea dintre I.V. Stalin, Gh. Gheorghiu-Dej, Ana Pauker şi Gh. Apostol, de la sfârşitul lunii decembrie 1944.

2. 1961, 30 noiembrie - 5 decembrie. Fragment din intervenţia lui N. Ceauşescu la plenara C.C. al P.M.R., în care este menţionată întâlnirea lui Gh. Gheorghiu-Dej, a Anei Pauker şi a lui Gh. Apostol cu Stalin, de la sfârşitul lunii decembrie 1944.

3. 1992. Fragment din memoriile lui Silviu Brucan, cuprinzând o relatare pe care Gheorghiu-Dej i-ar fi făcut-o autorului în legătură cu vizita întreprinsă la Stalin la sfârşitul lunii decembrie 1944.

4. 1998. Fragment din volumul memorialistic al lui Gh. Apostol referitor la întâlnirea cu I.V. Stalin din luna decembrie 1944.

5. 2008. Fragment din interviul realizat de Ion Jianu cu Gheorghe Apostol, în legătură cu întâlnirea pe care o delegaţie a conducerii P.C.R., formată din Gh. Gheorghiu-Dej, Ana Pauker şi Gheorghe Apostol, a avut-o la sfârşitul lunii decembrie 1944 cu Stalin.

6. 1946. Relatări ale lui Petru Groza privind primirea sa şi a delegaţiei guvernamentale române de către Stalin, în timpul vizitei la Moscova (4-13 septembrie 1945).

7. 1961, 29 noiembrie. Fragment din expunerea lui Gh. Gheorghiu-Dej la şedinţa Biroului Politic al C.C. al P.M.R., cu privire la întâlnirea pe care o delegaţie a guvernului român a avut-o cu Stalin, în septembrie 1945.

8. 1946, 2-3 aprilie. Stenograma discuţiilor la care au participat I.V. Stalin, V.M. Molotov şi G.M. Malenkov, respectiv Gh. Gheorghiu-Dej şi Teohari Georgescu, în problema pregătirii P.C.R. pentru campania electorală.

9. 1961, 30 noiembrie – 5 decembrie. Fragment din Darea de seamă a delegaţiei C.C. al P.M.R. care a participat la Congresul al XXII-lea al P.C.U.S., în care Gheorghiu-Dej menţionează discuţiile care au avut loc după 6 martie 1945 în P.C.R. în privinţa colaborării cu Gh. Tătărescu şi discuţia pe care a avut-o cu Stalin în acest sens.

10. 1947, 2 februarie. Stenograma discuţiei lui I.V. Stalin cu Gh. Gheorghiu-Dej şi A. Pauker cu privire la situaţia din Partidul Comunist Român, relaţia cu partidele politice aliate şi restituirea unor plăţi către U.R.S.S. pe care România le făcea în contul Convenţiei de Armistiţiu.

11. 1947, 4 februarie. Informare a maiorului Şkoda despre impresiile relatate de Gh. Gheorghiu-Dej în urma întâlnirii acestuia din 2 februarie cu I.V. Stalin.

12. 1947, 10 februarie. Notă de convorbire a lui I.V. Stalin cu Gh. Gheorghiu-Dej cu privire la politica economică a guvernului României şi situaţia din P.C.R.

13. 1947, 13-14 februarie. Fragment din jurnalul lui A.I. Vîşinski privind discuţiile avute cu Gh. Gheorghiu-Dej, în care acesta din urmă i-a comunicat impresiile sale în urma întâlnirilor cu I.V. Stalin, în timpul prezenţei la Moscova a delegaţiei comerciale a României.

14. 1961, 29 noiembrie. Extras din expunerea lui Gh. Gheorghiu-Dej la şedinţa Biroului Politic al C.C. al P.M.R., cu privire la întâlnirile pe care acesta le-a avut cu Stalin la Moscova, în februarie 1947.

15. 1961, 30 noiembrie - 5 decembrie. Relatare a lui Gh. Gheorghiu-Dej cu privire la întâlnirile cu Stalin, de la Moscova, din februarie 1947, pe parcursul discursului ţinut de Emil Bodnăraş la plenara C.C. al P.M.R.

16. 1948, 3 februarie. Nota de convorbire a lui I.V. Stalin cu membrii delegaţiei guvernamentale române în frunte cu preşedintele Consiliului de Miniştri, Petru Groza.

17. 2000. Fragment din volumul memorialistic al lui Paul Sfetcu, fostul şef de cabinet al lui Gheorghiu-Dej, cuprinzând o relatare a acestuia din urmă despre modul cum Stalin i-a sugerat începerea lucrărilor la Canalul Dunăre – Marea Neagră.

18. 1949, ianuarie 10. Fragment din stenograma şedinţei Biroului Politic al C.C. al P.M.R. în care Gh. Gheorghiu-Dej relatează despre discuţiile avute la Moscova în problema creării Consiliului de Ajutor Economic Reciproc.

19. 2000. Relatare a lui Gheorghe Gaston Marin despre vizita pe care a întreprins-o la Moscova, împreună cu Gheorghiu-Dej, în iunie-iulie 1949, şi primirea celor doi comunişti români de către Stalin.

20. 1951, 9-12 ianuarie. Raport realizat de Emil Bodnăraş şi Gheorghe Gheorghiu-Dej cu privire la Consfătuirea pe probleme militare a reprezentanţilor ţărilor de democraţie populară şi ai Uniunii Sovietice, care a avut loc la Moscova (fragment).

21. 1961, 30 noiembrie - 5 decembrie. Stenograma plenarei C.C. al P.M.R., fragment din intervenţia lui Emil Bodnăraş privind întâlnirea cu Stalin din ianuarie 1951.

22. 1952, 19-21 februarie. Fragment din stenograma şedinţei Biroului Politic al C.C. al P.M.R. consacrată pregătirii şi aplicării reformei băneşti din 26 ianuarie 1952, în care Ana Pauker menţionează întâlnirea cu Stalin pe problema formelor de trecere la agricultura socialistă în România.

23. 1952, 26 mai. Fragment din stenograma şedinţei Biroului Politic al C.C. al P.M.R., în care este menţionată discuţia cu Stalin în problema formelor optime de trecere la agricultura socialistă.

24. 1957, 28–29 iunie şi 1–3 iulie. Cuvântul lui Miron Constantinescu la Plenara C.C. al P.M.R., în care este menţionată discuţia cu Stalin din martie 1951, în problema formelor de trecere la agricultura socialistă în România (fragment).

25. 1961, 30 noiembrie-5 decembrie. Comentariu al lui Gh. Gheorghiu-Dej în timpul intervenţiei lui Nicolae Ceauşescu la plenara C.C. al P.M.R., în care este menţionată discuţia cu Stalin din martie 1951, în problema formelor de colectivizare a agriculturii.

26. 1952, 19-21 februarie. Extras din Procesul verbal al şedinţei Biroului Politic al C.C. al P.M.R. în care este menţionată întâlnirea în care Stalin a evidenţiat necesitatea unei noi reforme băneşti în România.

27. 1952, 19-21 februarie. Fragment din stenograma şedinţei Biroului Politic al C.C. al P.M.R. în care Gh. Gheorghiu-Dej relatează discuţia care a avut loc la Moscova, cu Stalin, în problema unei noi reforme monetare în România.

28. 1952, 26 februarie. Fragment din stenograma şedinţei Biroului Politic al C.C. al P.M.R. în care Iosif Chişinevschi relatează modul cum a decurs întâlnirea cu Stalin în problema reformei băneşti, iar Emil Bodnăraş se arată îngrijorat de modul cum a fost aplicat „sfatul tovarăşului Stalin”.

29. 1997. Fragment din volumul de interviuri realizat de Lavinia Betea cu Alexandru Bârlădeanu, în care acesta din urmă relatează despre întâlnirea cu Stalin din 28 martie 1951.

30. 1956, 3-12 aprilie. Fragment din stenograma şedinţei Biroului Politic al C.C. al P.M.R. în care Gh. Gheorghiu-Dej relatează despre întâlnirea din 1952, în care Stalin i-a sugerat îndepărtarea „deviatorilor de dreapta”.

31. 1961, 29 noiembrie. Fragment din stenograma şedinţei Biroului Politic al C.C. al P.M.R., în care Gh. Gheorghiu-Dej relatează despre despre întâlnirea din 1952 în care Stalin i-a sugerat îndepărtarea „deviatorilor de dreapta”.

32. 1961, 30 noiembrie - 5 decembrie. Fragment din intervenţia lui Gh. Gheorghiu-Dej la plenara C.C. al P.M.R., în timpul cuvântării ţinute de Emil Bodnăraş, în care liderul partidului menţionează din nou întâlnirea din 1952 în care Stalin i-a sugerat îndepărtarea „deviatorilor de dreapta”.

33. 2008. Fragment din interviul realizat de Ion Jianu cu Gheorghe Apostol, în legătură cu întâlnirea pe care o delegaţie a conducerii P.M.R. a avut-o cu Stalin, în 1952, în problema „devierii de dreapta” din partidul român.

Anexe

34. 1945, 4-13 septembrie. Notă privind convorbirea dintre Petru Groza şi un reprezentant sovietic, pe marginea primirii unei delegaţii a guvernului român de către I.V. Stalin, în timpul vizitei din septembrie 1945.

35. 1946, 2 aprilie. Notă de convorbire redactată de partea sovietică privind discuţia lui V.M. Molotov şi G.M. Malenkov cu Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Teohari Georgescu despre proiectul programului electoral al Partidului Comunist Român.

36. 1947, 23 ianuarie. Notă privind convorbirea dintre Gh. Gheorghiu-Dej şi A.I. Vîşinski, consacrată divergenţelor din conducerea P.C.R. Extras din jurnalul lui A.I. Vîşinski.

37. 1947, 29 ianuarie. Notă privind convorbirea pe care S.I. Kavtaradze, ambasadorul U.R.S.S. în România, a avut-o cu Emil Bodnăraş, secretarul general al Consiliului de Miniştri, în problema retrocedării insulelor de pe braţul Chilia al Dunării, ocupate abuziv de armata sovietică la 24 octombrie 1940.

38. 1947, 30 ianuarie. Raport al generalului I.Z. Susaikov către A.I. Vîşinski cu privire la discuţia pe care cel dintâi a avut-o cu Gh. Gheorghiu-Dej, în problema situaţiei social-politice din România.

39. 1947, post 26 ianuarie – ante 7 februarie. Material informativ pregătit de aparatul M.A.E. al U.R.S.S. ca răspuns la dorinţa conducerii române de a se revedea modalitatea de îndeplinire a propriilor obligaţii în baza art. 10 şi 12 din Convenţia de Armistiţiu (fragment).

40. 1947, 7 februarie. Notă de convorbire dintre Gh. Gheorghiu-Dej şi A.I. Vîşinski cu privire la interpretarea de către partea română a articolelor din Convenţia de Armistiţiu. Extras din jurnalul lui A.I. Vîşinski.

41. 1947, 8 februarie. Notă privind primirea lui Gh. Gheorghiu-Dej la A.I. Vîşinski, în legătură cu condiţiile referitoare la achiziţionarea de cereale din S.U.A. şi reglementarea divergenţelor cu partea sovietică privind interpretarea articolelor din Convenţia de Armistiţiu. Extras din jurnalul lui A.I. Vîşinski.

42. 1947, 18 februarie. Notă privind discuţia lui A.I. Vîşinski cu Gh. Gheorghiu-Dej pe marginea tratativelor româno-americane în privinţa achiziţiei de cereale din S.U.A. şi deplasarea unor economişti sovietici în România. Extras din jurnalul lui A.I. Vîşinski.

43. 1947, 10 iunie. Raportul generalului I.Z. Susaikov către Mihail Suslov, secretar al C.C. al P.C.(b) al U.S., conţinând o informare a lui Emil Bodnăraş în legătură cu situaţia din conducerea P.C.R.

44. 1967, 2 noiembrie. Fragment din declaraţia dată de Dumitru Petrescu în faţa comisiei de partid însărcinată de Nicolae Ceauşescu cu revizuirea „cazului Pătrăşcanu”, în legătură cu o discuţie care ar fi avut loc între Stalin, Gheorghiu-Dej şi Ana Pauker privind prezenţa lui Pătrăşcanu în Biroul Politic al C.C. al P.M.R.



Niciun comentariu: