Semnalez apariția la
editura „George Coşbuc” din Bistrița-Năsăud a volumului Martirii din Dealul Crucii, coordonat de Pr. Vasile Rus.
Volumul conține studii,
articolele, biografii, mărturii, interviuri, documente din arhiva fostei Securități
și numeroase fotografii, despre Organizația Anticomunistă „Garda Albă”, și
despre cei 3 membri ai acesteia (Ioan Leonida Bodiu, Ioan Șt. Burdeț și Toader
Dumitru), uciși de Securitate în dimineața zilei de 24 iunie 1949
și exhumate de o echipă a Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului
și Memoria Exilului Românesc în 27-28 aprilie 2009, în hotarul localităţii
Nepos, judeţul Bistriţa-Năsăud.
Cei 3 au fost arestați şi reţinuți,
din motive politice, în arestul Securităţii din Bistriţa de unde, în noaptea
dintre 23 şi 24 iunie 1949, au fost scoși şi transportați cu o maşină până în
dreptul gării din satul Nepos, com. Feldru, jud. Bistriţa-Năsăud. Apoi,
însoţiţi de cadre operative de la Securitatea din Bistriţa, au fost duşi pe jos
circa 3,5 km, în direcţia nord, până la locul numit Valea Raţei, situat pe Dealul
Crucii sau al Căpăţânii, la o
altitudine de aproximativ 837 de metri, la confluenţa dintre hotarele satelor
Nepos, Feldru şi Rebra. Aici, în dimineaţa zilei de 24 iunie 1949, în jurul
orei 5, au fost împuşcaţi în cap prin rafale scurte de arme automate. Execuția
lor s-a făcut arbitrar, fără sentinţă judecătorească de condamnare.
Câteva detalii biografice
despre cei 3 și cuprinsul volumului mai jos:
- Ioan Leonida Bodiu, născut la 16 ianuarie 1918 în localitatea
Poiana Ilvei (centru comunal), jud. Bistriţa Năsăud. A fost conducătorul
grupului de rezistenţă anticomunistă „Garda Albă” şi a fost executat de Securitate, fără condamnare, în anul 1949.
- Ioan Şt. Burdeţ, născut la 15 august 1905
în localitatea Rebrişoara (centru comunal), jud. Bistriţa Năsăud, proprietar de cârciumă în Rebrişoara, una dintre
gazdele şi susţinătorii lui Leonida Bodiu. A fost executat de Securitate,
fără condamnare, în anul 1949.
- Toader Dumitru, născut la 22 oct. 1914
în localitatea Welland, din Ontario, Canada. Părinţii săi au fost originari din
satul Rebra, iar tatăl său a fost o perioadă de timp primar al comunei. A fost executat de Securitate, fără condamnare, în 1949.
CUPRINS
Prefaţă..................................................................7
I.Studii.................................................................11
1. Oana Ionel - Anihilarea organizaţiei Garda Albă de către
Securitate (1949)....................................11
2. Dorin Dobrincu – „Garda Albă” - o formaţiune de
rezistenţă anticomunistă din estul Transilvaniei (1948-1949)..................
29
3. Viorel Rus - Leonida Bodiu, Dumitru Toader şi Ioan Burdeţ
- trei martiri ai rezistenţei anticomuniste din judeţul Bistrita-Năsăud....45
4. Vasile Rus - Leonida Bodiu, erou sau trădător?...........
55
5. Vasile Rus - Preoţi mărturisitori în rezistenţa
anticomunistă de pe Valea Someşului............................... 61
6. Vasile Rus - Domnica Burdeţ şi suferinţa ei.......69
7. Vasile Rus - În amintirea jertfei bunicului meu, Toader
Dumitru...737
II.Articole..............................................................79
1. Marius Oprea - Noapte de Sânziene pe Dealul Crucii.....79
2. Mihai Şoica - C.N.S.A.S. oferă dovezile crimei de pe
Dealul Crucii...87
3. Mihai Şoica - Torţionar audiat după o jumătate de
secol....93
4. Mihai Şoica - Interviu cu un securist........................97
5.Tudor Ravoiu - Crimele Securităţii dor şi după şaizeci de
ani...101
6. Tudor Ravoiu - Securistul român: director cu opt
clase...105
7. Mihai Hendea - Securist „bântuit” de victimele de acum 60
de ani...107
8. Radu Sîrbu - Toader Dumitru erou anticomunist...............113
9.Cristian Silaşi - Rămăşitele partizanilor din Nepos
înhumate de Sânziene...11
10. Florina Pop - Comemorarea de la Nepos........120
11. Vasile Rus - Troiţa de la
Rebra............................125
12. Vasile Rus - Scrisoare ajunsă la destinaţie după şaizeci
de ani...131
III. Documente…………………………………...133
1. Vasile Rus - Mărturia lui Viorel Bodiu despre fratele său
Bodiu Leonida....133
2. Rezoluţia Parchetului Militar în cazul martirilor din
Dealul Cucii...139
3. Gheorghe Petrov - Acţiunea de căutare şi deshumare a
persoanelor ucise de Securitate în hotarul satului Nepos, com. Feldru, judeţ
Bistriţa-Năsăud. Investigaţii arheologice…....147
4. Aurel Partene - O crimă de neuitat..................159
IV. Acte C.N.S.A.S....................................................163
2 comentarii:
pacat ca nu m-ati anuntat de aparitia acestei carti
MIHAI POPESCU BUCURESTI 0722500242
Trimiteți un comentariu