„În primele pagini ale Arhipelagului Gulag, Aleksandr
Soljeniţîn scria: «Un vechi deţinut de la Solovki, Dmitri Petrovici Vitkovski,
unul dintre oamenii care au avut cea mai vastă experienţă în lagăr, ar fi
trebuit să fie corectorul cărţii mele. (...) Deja paralizat, a putut totuşi să
citească doar câteva capitole din Arhipelag care l-au convins şi l-au
asigurat că se va spune totul».
Interesul uriaş al cărţii pe care ne-a lăsat-o Vitkovski
este dat de faptul că acoperă o foarte lungă perioadă de timp, treizeci de ani
de persecuţii. Vitkovski prezintă destinul frânt al unui intelectual, de-a
lungul întregii sale vieţi: odată ce şi-a înşfăcat victima, maşina represivă
n-a mai lăsat-o - este mesajul principal pe care ni-l transmite autorul acestei
mici capodopere.” – Nicolas Werth,
autorul cărţii „Drumul din Kolîma”
„A trecut suficient timp de la evenimentele descrise încât
să crească o nouă generaţie, care nu ştie aproape nimic despre ororile
stalinismului, mai ales că, în zilele noastre, în Rusia unii se aventurează să
reabiliteze această perioadă. Este imposibil să-ţi imaginezi că în Germania
s-ar putea vorbi serios despre Hitler ca despre un «bun manager» sau ca un om
din Gestapo să se afle la putere.” – Anna
Pilkington, fiica lui Dmitri Vitkovski
Informații preluate de pe site-ul
Editurii Corint.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu