StatCounter

luni, 30 septembrie 2013

Apariție editorială: Dinu Zamfirescu, Cârtițele Securității. Agenți de influență din exilul românesc

Exilul românesc a reprezentat o preocupare constantă pentru autoritățile politice de la București, deoarece criticile acestuia la adresa totalitarismului afectau grav imaginea României în străinătate. Pentru a destabiliza diaspora, Securitatea a recurs la „cârtițe”, agenți recrutați chiar dintre membrii acesteia. Documentele din arhiva CNSAS cuprinse în volum dezvăluie acțiunile regimului comunist împotriva exilului desfășurate prin intermediul a trei astfel de agenți: Virgil Veniamin, Eftimie Gherman și Pamfil Șeicaru. Operațiunile lor de influențare au avut în multe cazuri rezultatele scontate – au dezinformat, au fracționat inițiative de grupare a exilului, au încurajat și au întreținut intrigi și vanități. Cititorii interesați află astfel detalii despre metodele prin care Securitatea încerca să-i combată pe românii din străinătate ce criticau conducerea totalitară, de la tentativele de compromitere a opozanților mai virulenți la menținerea insidioasă a unui așa-zis „dialog cu țara”, totul în scopul de a anihila acțiunile exilaților.
Volumul a fost publicat cu sprijinul Fundației Konrad Adenauer.
Cei interesați pot comanda cartea de pe site-ul Editurii Polirom.

Niciun comentariu: