Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului
Românesc (IICCMER) lansează, joi, 24 octombrie, orele 17.00, la Jockey Club
Român din Bucureşti (str. Episcopiei, nr. 9), volumul Viitorul libertăţii. Publicistică din ţară şi din
exil (1944-1963)
de Mihail Fărcăşanu, o selecţie de articole publicate de autor în decursul a
aproape 20 de ani.
Volumul Viitorul
libertăţii. Publicistică din ţară şi din exil (1944-1963) reprezintă
un preţios document de epocă şi un instrument util pentru înţelegerea
fenomenului exilului românesc din perioada comunistă, cu speranţă şi
deznădejde, intrigi şi solidaritate.
Colecţia
de texte publicistice, documente, interviuri şi scrisori semnate de Mihail
Fărcăşanu este rezultatul eforturilor nepoatei acestuia, Pia Bader Fărcăşanu,
în demersul său de a aduce mai aproape de publicul românesc figura fostului
lider al tineretului liberal din anii 1940. Prima parte a lucrării cuprinde
articole publicate în ţară, în ziarul oficial al Partidului Naţional Liberal, Viitorul,
pe care îl conducea Mihail Fărcăşanu, începând din anul 1944 şi până la
momentul interzicerii lui de către regimul comunist. Acestea constituie tabloul
evenimentelor care au alcătuit procesul de instaurare a celei mai cumplite
dictaturi cunoscute de România. Cea de-a doua parte reuneşte articolele în care
Mihai Fărcăşanu pledează fervent pentru cauza României în străinătate. Acesta
critică cu indignare evoluţia evenimentelor din ţară, sovietizarea şi
tentativele de rusificare, regimul inuman la care era supusă societatea
românească şi „abandonarea” ţărilor subjugate de Uniunea Sovietică de către
occidentali.
În cadrul evenimentului moderat de Andrei Muraru,
Preşedintele executiv al IICCMER, vor lua cuvântul Pia Bader Fărcăşanu,
Cristian David, Emil Hurezeanu şi Dinu Zamfirescu.
Volumul
Viitorul libertăţii. Publicistică din ţară şi din exil (1944-1963) poate
fi achiziţionat de la Jockey Club Român, în ziua lansării, sau prin comandă
online aici.
Despre Mihail Fărcăşanu
Mihail Fărcăşanu s-a născut la
10 noiembrie 1907, la Bucureşti, fiind descendent al unei vechi familii
boiereşti din Oltenia, cu tradiţii intelectuale şi naţional-liberale. Absolvă
Liceul „Alexandru Lahovari” din Râmnicu-Vâlcea, iar în 1931 devine licenţiat al
Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti. Între 1933 şi 1937, îşi
completează studiile la Londra, la London School of Economics, cu profesorul
Harold Joseph Laski, şi la Berlin, la Universitatea Friederich-Wilhelm (azi
Universitatea Humboldt), elaborându-şi teza de doctorat în ştiinţe juridice şi
social politice sub conducerea celebrului profesor de drept Carl Schimtt.
În anul 1938, se căsătoreşte cu
Pia Pillat, fiica poetului Ion Pillat şi a pictoriţei Maria Pillat-Brateş.
Membru al Partidului
Naţional-Liberal din 1934, Mihail Fărcăşanu activează în organizaţia de Tineret
a PNL şi ca redactor la ziarele liberale Românul şi Viitorul,
iar din septembrie 1940, este numit Preşedinte al Tineretului Naţional-Liberal
de către Dinu Brătianu, fiind reales în această funcţie în septembrie 1944.
La începutul lui noiembrie 1946,
reuşeşte să fugă din ţară, împreună cu soţia sa şi cu prietenul său, Vintilă
Brătianu, la bordul unui vechi avion militar.
La 8 martie 1948, semnează,
împreună cu alţi politicieni din exil, declaraţia comună a reprezentanţilor
partidelor democratice române, în care abdicarea Regelui Mihai este considerată
nulă şi neavenită. În exil, face parte din mai multe organizaţii ale românilor,
precum Comitetul Naţional Român, Asociaţia Românilor Liberi, Liga Românilor
Liberi, iar între 1950 şi 1953 deţine funcţia de director al Departamentului
Românesc la Radio Europa Liberă. La mijlocul anilor 1960, din cauza
dificultăţilor cu care se confruntă Liga Românilor Liberi, al cărei preşedinte
devenise între timp, incapabil de compromisuri, Mihail Fărcăşanu se retrage
definitiv din activitatea politică şi publicistică.
Se stinge din viaţă la 14 iulie
1987, în locuinţa sa din Washington, fiind înmormântat la cimitirul Rock Creek
din Washington.
Informații
preluate de pe site-ul
IICCMER.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu