Asociația pentru Antropologie
Urbană, Editura Oscar Print și Grand Hotel Continental îi invită pe cei
interesați la prezentarea Revistei de Antropologie Urbană, alături de
Institutul de Antropologie «Francisc Rainer» al Academiei Române, Societatea
Academică de Antropologie, Facultatea de Urbanism - Secția Amenajarea și
Planificarea Peisajului - Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”.
Evenimentul va avea loc la
Grand Hotel Continental (Calea Victoriei colț cu strada Ion Câmpineanu, cu
intrare pe Ion Câmpineanu), în ziua de 5 decembrie 2013, începând cu orele 18,
la etajul 4 (sala Theodor Aman). (detaliile privind spațiul destinat
evenimentului vor fi oferite de recepția hotelului).
Parteneri media: Radio România
Cultural, onlinegallery.ro, bucurestiivechisinoi.ro, e-antropolog.ro
Vor participa la prezentarea
revistei: Dr. Cristiana Glavce, Director al Institutului de Antropologie „Fr.
Rainer” - Academia Română, Antoine Heemeryck Phd., Maître de conférence -
Université Spiru Haret, Chercheur Associé UMR 201 "Développement et
sociétés" Paris I-Panthéon-Sorbonne, Dr. Andrei Kozma - Președintele
Societății Academice de Antropologie și Directorul științific al Comisiei de
Antropologie a Academiei Române, Conf. dr. Octavian Buda, Istoria medicinii-UMF
„Carol Davila”, Dr. Adrian Majuru - prof. asociat - Facultatea de Urbanism,
UAUIM „Ion Mincu” - București
De ce o revistă antropologie
urbană? Un proiect editorial inedit pentru România a prins viață în ultimul an
datorită susținerii voluntare a autorilor și comitetului de redacție, care au
oferit o parte din munca lor și mai ales încrederea lor, unui început de drum.
Situația revistelor de specialitate în România este destul de nefericită, nu
numai din perspectiva finanțării, cât mai ales a accesului la publicare.
Revista de Antropologie Urbană are o apariție semestrială și este destinată
celor care își doresc performanță în cariera lor și astfel, părți din munca lor
de cercetare să fie în acest fel cunoscute. Direcțiile de interes ale revistei sunt
focalizate pe oraș precum și relaționările acestuia cu vecinătățile mai mult
sau mai puțin urbane. Interesează desigur metamorfozele orașului în decursul
istoriei și prognozele pe care le pot dezvolta societățile urbane cu amprentă
culturală diferită. De aceea, revista are o structură axată pe trei domenii
distincte ale antropologiei: socialul, urbanul și sănătatea, medicina. Pentru
flexibilitate, deschidere către alte domenii complementare celor trei repere
amintite, fiecare număr al revistei va avea un dosar tematic. Punctul de
plecare al fiecărui număr este un anunț public de primire a materialelor
recomandate spre publicare de autori. Lectorii de specialitate desemnați de
revistă realizează selecția materialelor primite și recomandă publicarea. În apelul
de publicare este descrisă și tematica dosarului, stabilită de comitetul de
redacție al revistei. Vă așteptăm să fiți alături de noi. Adrian Majuru
Tematica celui de-al doilea
număr al Revistei de Antropologie Urbană: Criza între ruptură şi instituţionalizare
Cuprins
Editorial: O Criză între
ruptură şi instituţionalizare de Antoine Heemeryck
Dosar
Partea ideatică a crizei.
Minerii cooperatori ai Boliviei faţă cu recesiunea de Pascale Absi
Le Bangladesh en crise entre procès
mémoriels et modèles globalisés de Monique Selim
O altfel de criză: Criza
demografică românească, simptome, evoluție și consecințe de Todor Cătălina
Clairvoyance: penser l’utopie
pour reconnaître un futur déjà présent de Jean-Michel Servet
Antropologia Socială
O economie a supunerii. Muncă,
venituri și căsătorie în Uzbekistan de Laurent Bazin
Pauperitate şi asistenţă
publică in Piatra Neamţ între 1864-1914 de Daniel Pavai
Experienţa indică a lui Mircea
Eliade şi a lui Romain Rolland de Luria Rebeca Șerban
Antropologia Urbană
The Eighteenth-Century English
Landscape Garden as a Cultural Institution de Dragoș Alexandru Ivana
Intre Criză și Impur.
Proiectarea urbanului deasupra urbanului de Viorella Manolache
Antropologia sănătății
The Tatto in Modern Romanian
Society de Adrian Majuru și Roxana Diaconu
Recenzii
Isabelle Guérin, Monique
Selim, A quoi et comment dépenser son argent?, Hommes et femmes face aux
mutations globales de la consommation, Paris, L’Harmattan, 2012, Coll.
Questions contemporaines/série Globalisation et sciences sociales dirigée par
Bernard Hours, semnată de Louis Moreau de Bellaing.
Monica Popa, Proprietate fără
proprietari?, ed. Paideia, Bucureşti, 2011, semnată de Corina Bistriceanu
Pantelimon Gregory R Copley, Un
Civilization. Urban Geopolitics in a Time of Chaos, The International Strategic
Studies Association, Alexandria, USA, 2012, semnată de Lucian-Ştefan
Dumitrescu.
Informații preluate de pe site-ul
Bucureștii Vechi și Noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu