„Lucrarea este scrisă într-un stil accesibil şi agreabil.
Autorul, istoric de profesie, face apel la izvoarele istorice, la document.
Cartea conţine un amplu studiu dedicat modului în care au înţeles comuniştii
să-l celebreze pe nenea Iancu, în 1952 şi în 1962 (când se împlinea o jumătate
de veac de la trecerea în eternitate a marelui scriitor). Atmosfera epocii este
redată în amănunt, insistându-se asupra luptei pentru putere din interiorul
partidului (în 1952, Gheorghiu-Dej a reuşit să îndepărteze grupul Vasile Luca,
Ana Pauker, Teohari Georgescu de pe scena politică) şi asupra condiţiilor
sociale (în acelaşi an a fost impusă o reformă monetară care a împins populaţia
la lipsuri teribile). Poate cele mai interesante pagini se referă la măsura în
care era cunoscut şi citit Caragiale de către cei din elita conducătoare a
vremii.
Anexele conţin documente inedite din Arhivele Naţionale,
articole din „Scânteia” şi fragmente din studiile şi conferinţele închinate lui
Caragiale în 1952 (semnează, între alţii, George Călinescu, Camil Petrescu,
Cezar Petrescu, Mihai Beniuc, Zaharia Stancu şi Radu Beligan).”
Volumul a apărut la Editura Nomina.
Informații preluate din Ziarul
Financiar /Ziarul de duminică,
unde cei interesați pot găsi un articol mai amplu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu