«„Controlul
cărții” a fost o secție a Direcției Literatură în cadrul instituției cenzurii
(Direcția Generală a Presei și Tipăriturilor). Cuvântul „cenzură” urma să
dispară treptat din vocabular (oficial, nu exista cenzură în regimurile
comuniste), fiind înlocuit cu un sinonim neutru: „control”. De fapt, „controlul
cărții” presupunea activitatea unui mecanism complex, sofisticat și ramificat
de cenzurare a tuturor publicațiilor. Spațiul cel mai generos din acest studiu
este dedicat activității DGPT, începând cu structura acesteia, direcțiile și
serviciile care se ocupau de controlul cărții, etapele de lucru, regimul
vizelor, tipologia intervențiilor cenzoriale, relația cenzurii cu literatura
minorităților naționale și cu sistemul de apărare a secretului de stat și
terminând cu așa-zisa „desființare” a cenzurii.
Studiul de față reușește, pe de-o parte, să recupereze
fondul încă necunoscut al instituției cenzurii și, pe de alta, să prezinte
fenomenul cenzurii ca pe un sistem ierarhic, care a acționat cu aceeași
eficacitate și în perioade anterioare sau ulterioare activității DGPT, care s-a
înființat în 1949 și s-a desființat în 1977. Și înainte, și după acest interval
de timp, cenzura a existat și a avut o activitate deosebit de intensă; Cenzura
Militară, Comisia Aliată de Control, Ministerul Propagandei, dar și Consiliul
Culturii și Educației Socialiste, editurile, Uniunea Scriitorilor, Secția de
Propagandă și Agitație a Partidului Comunist, Securitatea sunt structuri
implicate, mai mult sau mai puțin, în exercitarea cenzurii.
Controlul cărții. Cenzura literaturii în regimul comunist
din România a rezultat în urma
investigațiilor făcute de Liliana Corobca în fondul recent desecretizat al
DGPT. Cartea este o amplă prezentare, în cele mai mici detalii, a mecanismelor
acestei structuri secrete care, învăluită în mister și implacabilă, a decis
soarta literelor românești timp de mai bine de 50 de ani.»
Informații preluate de pe site-ul
Editurii Cartea Românească.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu