„Volumul cuprinde lucrări prezentate în cadrul conferinţei
organizate de către Arbeitskreis für Siebenbürgische Landeskunde/Societatea de
Studii Transilvane în cooperare cu Institut für deutsche Kultur und Geschichte
Südosteuropas (IKGS) [Institutul pentru Cultura şi Istoria Germană din
Sud-Estul Europei] la Universitatea Friedrich Schiller din Jena, în septembrie
2010. Denominatorul comun tematic al majorităţii lucrărilor reprezintă
activitatea Securităţii în Transilvania şi minorităţile din România (în special
cea germană şi cea maghiară), studiile de caz axându-se pe tematici precum
viaţa bisericească, viaţa culturală, monitorizarea intelectualilor etc., dar
apar şi două studii care prelucrează materiale ale fostei Poliţie Secrete din
RDG.”
Pentru cei interesați redau mai jos cuprinsul volumului.
„Volumul
este structurat în următoarele patru unităţi tematice: Securitatea în
societatea română, minorităţile şi infiltrarea Securităţii în bisericile
protestante, Securitatea şi literatura, respectiv cuvântul de încheiere semnat
de către Anton Sterbling (Das Motiv der Freiheit und die Machenschaften der
Securitate). Prima unitate tematică conţine studii de Dragoş Petrescu (The
Resistance that Wasn't: Romanian Intellectuals, the Securitate, and
"Resistance through Culture"), Gerd Stricker (Die Rumänische
Orthodoxie und die Securitate), Georg Herbstritt (Siebenbürgen in den
Akten der DDR-Staatssicherheit), Martin Jung (Ein schwieriges Erbe. Der
Umgang mit der Securitate im heutigen Rumänien) şi Katharina Lenski (Der
zerbrochene Spiegel. Methodische Überlegungen zum Umgang mit Stasi-Akten).
Chestiuni legate de minorităţi şi bisericile protestante sunt abordate în lucrări
de către Silviu B. Moldovan (Die deutsche Minderheit in Rumänien.
Politisches Problem und historisches Erbe), Hannelore Baier (Objekt und
Instrument. Die deutsche Minderheit im Fokus der Securitate), Virgiliu
Ţârǎu (Die deutsche Minderheit und die Securitate. Schuldzuschreibung durch
Gesetz und Ideologie bis 1970), Stefano Bottoni (Integration,
Collaboration, Resistance. The Hungarian Minority in Transylvania and the
Romanian State Security), Dezső Buzogány (Secret Police Surveillance of
the Guests of the Reformed Church and of the Dutch Theology Students in
Socialist Romania) şi Corneliu Pintilescu (Umdeutung religiöser
Praktiken in politische Schuld durch das Militärgericht Klausenburg/Cluj
1948-1958). Controlul vieţii literare este analizat de către Gundel Große
şi Wolfgang Dahmen (Die Auseinandersetzung der rumänischen Literatur mit der
Securitate), Liviu Burlacu (Maßnahmenpläne der Securitate gegen deutsche
Schriftsteller in Rumänien), Stefan Sienerth (Zielstrebig,
leidenschaftlich, übereifrig. Zur Securitate-Akte des Literaturhistorikers
Heinz Stănescu), Cristina Petrescu (Eine Zeugin gegen die Securitate.
Herta Müller versus Akte „Cristina") şi Michael Markel (Im
Fadenkreuz der Verleumdung. Aspekte der Klausenburger Germanistik im Spiegel
von Securitate-Akten).”
Informații preluate din Buletinul ISPMN.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu