S-a născut în 1930 la Conop, județul Arad. A decis să urmeze
facultatea de istorie. În timpul Festivalului Tineretului și Studenților din
1953 de la București, un amic, Marin Florea Paul, i-a transmis ca vrea să facă
o notă informativă către ONU despre sovietizarea învățământului. A găsit un
student francez care a acceptat să primească un raport dactilografiat, făcut ca
fiind din partea întregii studențimi. Francezul i-a turnat și în aprilie 1954 a
primit invitație să meargă la Miliție, însă, de fapt, era așteptat de
Securitate. S-a ascuns aproape doua luni pe la prieteni. A fost arestat la data
de 9 iunie 1954 și dus la subsolul doi al MI unde a fost anchetat cu duritate.
A fost condamnat la 16 ani muncă silnică. A
executat pedeapsa în închisorile Jilava, Lugoj, Aiud, Salcia și Văcărești. După
eliberare a reușit cu mare dificultate să se angajeze și în abia în 1968 și-a
dat examenul de licență.
Pasionat de arheologie a continuat să lucreze pe șantierele
arheologice din țară, fiind apreciat ca specialist și în străinătate. A făcut
numeroase descoperiri: civilizația clisuriană, cea de la Schela Cladovei,
scrierea nedescifrata pe oase de la Chitila. Principala sa descoperire a fost
civilizația Kostolac. Cuina Turcului, Peștera Climente și Peștera Veterani se
numără printre șantiere unde a muncit.
După 1989 a fost membru fondator al Asociației Foștilor
Deținuți Politici și președinte al Federației Deținuților Politici și
Luptătorilor Anticomuniști, Director al Muzeului Municipiului București între
1990 și 1994, Consilier municipal și consilier la Ministerul Culturii
1990-1992, Președintele Direcției Patrimoniului Național 1990-1993, 1999-2000,
judecător din partea României la Tribunalul Civic Internațional pentru
Condamnarea Crimelor Comunismului de la Vilnius, Președinte al Departamentului
de Istorie și Arheologie al Academiei de Științe a României, Membru al Comisiei
Europene UNESCO pentru Mezolitic și membru fondator al Comisiei Europene pentru
istoria religiilor pre-istorice.
A plecat dintre noi la 3 iulie 2014.
Mai multe informații pe site-ul Jurnalul Național,
de unde am și preluat datele biografice.
Foto preluată de pe site-ul www.cimec.ro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu