StatCounter

joi, 22 ianuarie 2015

Apariție editorială: Adrian Cioroianu (editor), Comuniştii înainte de comunism. Procese şi condamnări ale ilegaliştilor din România

„…miza paginilor ce urmează este să prezinte pe baza arhivelor o parte din istoria – şi din biografiile, cât mai reale, ale – comuniştilor români ce activau în perioada interbelică sau în primii ani ai războiului. Mai precis, ne-au interesat procesele lor– adică, întâlnirile lor (nedorite de ei) cu sistemul de justiţie românesc, în faţa căruia ei, cu toţii, erau pasibili de un păcat originar: a fi comunist, în anii ’30 sau în primii ani ’40, însemna a fi un admirator al satrapului Stalin de la Kremlin. Spre stupefacţia şi neplăcerea justiţiei româneşti – ca şi spre potenţiala noastră dezagreabilă uimire, astăzi – astfel de admiratori au existat în România. Procesele lor ni-i arată opuşi legilor de atunci, dar destul de curajoşi în arenă. Vom vedea strategiile lor de apărare, orgoliul lor de a face parte dintr-o castă de iniţiaţi sau convingerea lor că fac parte din avangarda unei lumi pe care o credeau mai dreaptă şi mai bună. (…) Aşa cum titlul o spune, ne-au interesat aici câţiva dintre comuniştii de dinainte de comunism – adică, acei militanţi care şi-au consumat energia şi timpul pentru o cauză ce atunci părea improbabilă, dacă nu imposibilă.” (Prof. univ. Adrian Cioroianu, editor)
Volumul reunește șase capitole dedicate proceselor unor comuniști din România, activi în perioada ilegalității. Pentru cei interesați redau mai jos cuprinsul:

·  Ana Pauker – Dumitru Lăcătușu, Procesul Anei Pauker de la Bucureşti şi Craiova (27 februarie 1936 şi 5 iunie – 7 iulie 1936)
·  Petre Constantinescu-Iaşi – Adrian Cioroianu, Un stalinist de catifea: profesorul Petre Constantinescu-Iaşi – militant pro-comunist, abonat la trenurile europene, inculpat într-un proces politic, propagandist al guvernului Petru Groza şi pensionar al lui Nicolae Ceauşescu
·  Nicolae Ceauşescu – Cristina Diac, O cotitură a destinului. Procesul lui Nicolae Ceaușescu din 1936
·  Vasile Luca – Liviu Pleşa, Vasile Luca în anii ilegalităţii
·  Gheorghe Gheorghiu-Dej – Elis Neagoe-Pleşa, Gheorghe Gheorghiu-Dej şi “procesul ceferiştilor” (1933-1934)
·  Petre Gheorghe – Mihai Burcea, Judecarea comuniştilor în timpul războiului. Procesul lui Petre Gheorghe
Volumul tipărit poate fi obținut gratuit la Librăria Editurii Universității din București, aflată la parterul Facultății de Istorie (Reginul B-dul Elisabeta, nr. 4-12, București), și la următoarele evenimente organizate în cadrul proiectului nostru.”
Mai mute informații despre proiect se pot găsi aici.

Niciun comentariu: