Lista tristeţii (foşti deţinuţi politici care ne-au părăsit) - Nicolae Purcărea

S-a născut la 13 decembrie 1923 în Braşov. Am urmat şcoala elementară în Braşov, Liceul Comercial. În 1942 a fost arestat şi condamnat la 15 ani muncă silnică. A executat pedeapsa în închisorile Braşov, Văcăreşti, Piteşti, Alba Iulia. A fost rearestat la 6 martie 1945 şi internat în lagărul de la Caracal până în august 1945. A fost arestat a treia oară la 1 iunie 1949 şi condamnat la 7 ani muncă silnică. A executat pedeapsa în închisorile Craiova, Piteşti, Poarta Albă, Peninsula, Jilava, Gherla, Codlea. Pe parcursul acestei detenții a trecut și prin reeducarea de la Pitești. A fost eliberat la 29 mai 1956 cu domiciliu obligatoriu la Lăteşti. Acolo a cunoscut-o pe Eugenia, care avea să îi devină soție. A fost arestat a patra oară în 12 septembrie 1958 şi internat administrativ pentru 24 luni, după care i s-a reactivat condamnarea din 1942. A executat pedeapsa în închisorile Culmea, Grind, Galaţi, Aiud. A fost eliberat la 29 iulie 1964, dar a rămas în atenția Securității.

Traumele detenției i-au marcat întreaga viață. Și-a găsit refugiul și „iluzia unui echilibru” sculptând în lemn. După 1990 a oferit numeroase interviuri, a participat la numeroase evenimente dedicate memoriei victimelor regimului comunist și și-a publicat amintirile de detenție în volumul Urlă haita…, apărut în 2013 la Editura Fundația Sfinții Închisorilor.

Ne-a părăsit în 25 septembrie și a fost înmormântat în 28 septembrie 2015 la Brașov.

Un interviu, realizat de Andrei Lascu şi Alin Mureşan, a fost publicat în 2010 în volumul III al seriei Experiențe carcerale în România comunistă, la editura Polirom.

Redau mai jos un fragment din acest interviu: „Parcă şi astăzi este îngrozitor să-ţi aminteşti momentele prin care ai trecut. Şi mai e ceva: astăzi, prin cuvinte, nu mai poţi să redai nici teama, nici groaza, momentele acelea încrâncenate... Le povesteşti, dar nu mai ai trăirea, şi de aceea la un moment dat ţi se pare diluată toată povestea, încât renunţi să mai povesteşti. Şi apoi toate aceste dureri sunt aşa de mari, reclamă foarte multă încărcătură sufletească pentru cel neavenit. Pentru că cei de afară sau chiar cei din alte închisori nu pot înţelege cum s-a ajuns ca omul să devină neom, cum s-a ajuns ca tu să te răzvrăteşti împotriva ta... Şi de aceea, cum zicea cineva: «Durerile mari sunt mute». Sunt mute pentru că trebuie să taci.”

Mai multe detalii biografice aici.