StatCounter

luni, 14 decembrie 2015

Apariție editorială: Evghenia Ghinzburg, Destin în bătaia vântului


„A apărut la editura Corint, cu sprijinul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), volumul Destin în bătaia vântului de Evghenia Ghinzburg, una dintre cele mai importante mărturii despre regimul lui Stalin.
La sfârşitul anilor 1930, Evghenia Ghinzburg era un membru loial şi foarte activ al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. Totuşi, ca atâţia alţii care au suferit în timpul regimului de teroare instaurat de Stalin, a fost arestată - în temeiul unor acuzaţii fabricate, potrivit cărora ar fi fost o teroristă troţkistă şi o contrarevoluţionară - şi condamnată la închisoare.

Apariție editorială: Lidia Prisac, Arhitectura relațiilor interetnice în spațiul ex-sovietic: Republica Moldova (1991-2014)



Lucrarea se referă la istoria recentă a Republicii Moldova şi urmăreşte dezideratul tratării teoretico-practice a problemei relaţiilor interetnice din Republica Moldova.
Noutatea cercetării rezidă în definirea conceptelor-cheie, determinarea retrospectivă a evoluţiei relaţiilor interetnice în perimetrul teritorial al Republicii Moldova, inclusiv în perioada post-modernă, stabilirea particularităţilor distinctive care au determinat dinamica acestora. La baza lucrǎrii stau principiul istorismului, prin utilizarea criteriului interpretǎrii evenimentelor, evaluarea influenţei factorilor politic, social, cultural şi economic.
Originalitatea lucrării reiese din relansarea unor subiecte de genul identităţii naţionale/etnicităţii, relaţiilor etnoculturale (majoritari/minoritari) multă vreme tabuizate ideologic. Modelul cercetării a fost conceput reieşind din perspectiva epistemologiei istoriei.