StatCounter

luni, 14 decembrie 2015

Apariție editorială: Evghenia Ghinzburg, Destin în bătaia vântului


„A apărut la editura Corint, cu sprijinul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), volumul Destin în bătaia vântului de Evghenia Ghinzburg, una dintre cele mai importante mărturii despre regimul lui Stalin.
La sfârşitul anilor 1930, Evghenia Ghinzburg era un membru loial şi foarte activ al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. Totuşi, ca atâţia alţii care au suferit în timpul regimului de teroare instaurat de Stalin, a fost arestată - în temeiul unor acuzaţii fabricate, potrivit cărora ar fi fost o teroristă troţkistă şi o contrarevoluţionară - şi condamnată la închisoare.

Cu o grijă impresionantă pentru detalii, o putere de fier şi un spirit de neînvins, Ghinzburg povesteşte despre anii, zilele şi minutele îndurate în penitenciare şi lagăre de muncă, inclusiv cei doi ani petrecuţi în izolare impusă, singură în celulă.
Volumul Destin în bătaia vântului poate fi comandat online aici.”
Informații preluate de pe site-ul IICCMER.

Niciun comentariu: