„Schafhütl e un intelectual sadea, înalt în viziune şi
melodios în expresie. Împotriva opiniei curente că literatura carcerală este
nereuşită sub unghi estetic, limba memoriilor de faţă e mătăsoasă. Citeşti
volumul cu plăcere, ca pe o mărturie înzestrată cu farmec literar. Autorul nu
se lamentează şi nici nu osîndeşte, dar se revoltă împotriva dramei de care a
avut parte. De ce a trebuit să treacă prin ce a trecut? Schafhütl se va
întoarce în România în 1950, absolvind în final Arhitectura. Anii pierduţi
sunt o mărturie cântărind cât ruperea unei tăceri”. Sorin Lavric
Informații preluate de pe blog-ul editurii Vremea,
unde cei interesați pot găsi mai multe detalii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu