StatCounter

vineri, 6 mai 2016

Apariţie editorială şi lansare de carte: Valeriu Antonovici, Claudia Dobre (editori), Prezentul comunismului: memorie culturală şi abordări istoriografice


„26 de ani după căderea comunismului în Europa centrală şi de est, memoria şi istoria acestui regim rămân controversate. Pe de o parte, istoria comunismului în regiune stă sub semnul denunţării crimelor săvârşite de acest regim. Pe de altă parte, mai ales în unele cercuri intelectuale de stânga, se aduce în discuţie aşa-numita modernitate a comunismului. Memoria comunismului se prezintă chiar şi mai divizată decât paradigmele istorice în care este aşezat acest regim. Nostalgicii se afirmă în spaţiul public, în ultimii ani, mai ales prin urmaşii lor de a doua generaţie. Denunţătorii crimelor comunismului, foarte activi imediat după căderea comunismului, dispar rând pe rând fără a fi reuşit să transmită flacăra mai departe, cu câteva excepţii. O memorie ironică a comunismului îşi face şi ea din ce în ce mai mult prezenţa în spaţiul public al regiunii.

Studiile reunite în acest volum ne propun o incursiune în multiplele aspecte ale comunismului şi ale cercetării critice a acestuia. Represiunea este prezentă prin intermediul memoriilor şi a memorialisticii, care asigură puntea între adevăr şi ficţiunea literară, viaţa cotidiană reiese din scrisorile femeilor, triplu asuprite de regim (ca indivizi, ca femei, ca mame), rezistenţa la manipulare şi minciună îşi găseşte drumul prin acţiunile şi scrierile celor ce s-au opus într-un fel sau în altul. Consecinţele absurde şi dramatice ale comunismului în lumea de azi reies atât din literatură cât şi din documentele de arhivă studiate critic de autorii noştri, dar şi prin urmările dezastrelor umane şi materiale provocate de tragedii precum cea de la Cernobâl.”
Volumul a apărut la editura Ratio et Revelatio și va fi lansat joi, 26 mai 2016, ora 18, librăria Humanitas Kretzulescu.

Niciun comentariu: