„Intrat
în atenția Siguranței, din 1942, și apoi a Securității, G. Călinescu a început
să fie urmărit sistematic după apariția romanului Bietul Ioanide (1953), iar în oct. 1959 i s-a deschis dosar
personal de «urmărire informativă» și i s-au înregistrat, o vreme, toate
convorbirile din casă, nu numai cele telefonice.
Deputat în Marea Adunare Națională, dar îndepărtat ilegal de
la șefia catedrei de istorie a literaturii române a Universității din București
și din profesorat; membru al Academiei Române, dar fără posibilitatea de a
publica în presa cotidiană (1949-1955), director de Institut academic, dar
urmărit din umbră, pas cu pas, pe motivul că ar fi scris romanul Ororile
comunismului în Romania și alte lucrări subversive, G. Călinescu s-a aflat în
permanență pe punctul de a fi trimis după gratii.
Dosarul pe care-l publicăm ne îndeamnă să privim cu alți
ochi așa-zisa lui «colaborare» cu regimul, făcându-ne să gândim mai profund la
statul său cu totul incert, de tolerat, mereu cenzurat, în epoca
«rinocerizării» comuniste și la desconsiderarea, în fond, a valorii lui reale,
de primă mărime.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu