StatCounter

marți, 14 aprilie 2020

Lista tristeții (foști deținuți politici care ne-au părăsit) - Ilie Berghezan

S-a născut la 26 august 1927 în comuna Ludoş, judeţul Sibiu. Studii: liceale. A fost arestat la 16 martie 1948 şi condamnat la 5 ani închisoare corecţională pentru uneltire contra ordinii sociale. A executat pedeapsa în închisorile Gherla, Aiud, Poarta Albă, Capul Midia. A fost eliberat la 23 ianuarie 1953. A fost rearestat la 14 mai 1959 şi condamnat la 12 de ani muncă silnică, pedeapsă mărită ulterior la 15 ani muncă silnică pentru uneltire contra ordinii sociale. A executat pedeapsa în închisorile Codlea, Aiud, Jilava, Galaţi, Ostrov. A fost eliberat la 3 august 1964.
Un interviu cu acesta despre detenție, realizat de Raluca Grosescu la 9 martie 2007, a fost publicat în Experiențe carcerale în România comunistă, vol. V.
Ne-am întâlnit ultima dată în mai 2019 când a donat către biblioteca IICCMER o parte din colecția sa de reviste și câteva cărți despre perioada comunistă. Chiar dacă îl supărau durerile de picioare, era zâmbitor ca întotdeauna.
Astăzi, 14 aprilie 2020, a plecat dintre noi și dată fiind situația generală, mulți dintre cei care ar fi vrut să îl însoțească pe ultimul drum nu o vor putea face.
O să ne lipsești și o să-mi lipsești, Nea Ilie.

Niciun comentariu: