În dimineața de 24 octombrie 2020, după o lungă și grea suferință, a părăsit această lume Liviu Cezar Tudoraș.
S-a născut la 5 septembrie 1932 în Suceava în familia lui Gavril și Silvia. Mama a fost învățătoare, iar tatăl inginer silvic, prefect și deputat PNȚ în primele două guvernări țărăniste. Pentru trecutul său a fost arestat în 1952, internat administrativ și după eliberare urmărit de Securitate până la sfârșitul vieții. Și Radu, unul dintre cei patru copii ai familiei a fost arestat și condamnat la 22 de ani muncă silnică pentru „organizație antistatală”.
Liviu Cezar Tudoraș a absolvit Facultatea de Bio-Chimie din București în 1955 și a urmat Facultatea de Filologie a Universității București, fiind exmatriculat pe criterii politice înainte de examenele finale.
A fost, la rândul său, arestat la 30 mai 1959 și condamnat de Tribunalul Militar al Regiunii a II-a București la 5 ani închisoare corecțională, 3 ani interdicție corecțională și confiscarea averii pentru „crimă de uneltire contra ordinii sociale”. A executat pedeapsa în Închisoarea „C” MAI, Uranus, Jilava, coloniile Luciu-Giurgeni, Ostrov, Stoenești, Salcia, Grădina, Periprava-bac. A fost eliberat la 18 ianuarie 1963.
Până în 1990, când s-a pensionat, a lucrat ca specialist în tehnologia protecției anticorozive a construcțiilor industriale.
La
7 ianuarie 1990 a devenit membru al Partidului Național Țărănesc - Creștin
Democrat și a contribuit la recuperarea și valorificarea istoriei acestui
partid, în principal pe linie medalistică și filatelică, dar și prin articole
în ziarul Dreptatea.
A fost membru al Uniunii Ziariștilor din România și s-a preocupat intens de aducerea la cunoștința publicului larg a crimelor și abuzurilor din anii comunismului. A fost un participant fidel la edițiile Simpozionului „PERT - Reeducarea prin tortură”, organizat la Pitești de Fundația Culturală Memoria - Filiala Argeș, și a publicat articole în Memoria - revista gândirii arestate, în România Liberă și în suplimentul Aldine. S-a implicat, de asemenea, cu mult devotament în demersurile de publicare în România a lucrărilor lui Cicerone Ionițoiu despre victimele regimului comunist.
A avut un simț al umorului deosebit și a fost un spirit altruist, fiind întotdeauna deschis în a ajuta tinerii interesați să afle mai multe despre istoria recentă a României.
Ceremonia religioasă va avea loc luni, 26 octombrie, ora 12, la Biserica Cașin, iar înmormântarea de la ora 13.00, la Cimitirul „Tudor Vladimirescu”, Șoseaua Antiaeriană, nr. 10.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu