În perioada 6-8 septembrie 2012 va
avea loc la Alba Iulia cea de-a V-a ediţie a
Conferinţei internaţionale „Dying and Death in 18th-21st Century”. Pentru că
vor fi prezentate şi câteva lucrări care au legătură cu anii comunismului redau
mai jos program conferinţei, preluat de pe blogul organizatorului, Marius
Rotar.
sâmbătă, 1 septembrie 2012
vineri, 31 august 2012
Lansare de carte: Andrei Pippidi, „Case şi oameni din Bucureşti”, Humanitas, 2012
Luni, 3 septembrie,
ora 19, la Librăria Café Kretzulescu, Calea Victoriei nr. 45 va avea loc lansarea
cărţii în două volume „Case şi oameni din Bucureşti”, de Andrei Pippidi.
La eveniment sunt
invitaţi: arh. Nicolae Lascu şi arh. Şerban Sturdza.
„De vreo zece
ani, tot mai multe faţade ale unor clădiri din secolul al XIX-lea încep să se
oglindească în pereţii de sticlă ai unor turnuri ridicate împotriva oricăror
principii de urbanism şi, mai ales, împotriva istoriei unui oraş şi aşa
desfigurat de demolările din anii '80. Suntem atacaţi de o specie nouă de
prădători: speculanţii imobiliari, câştigătorii pe termen scurt din sluţirea
oraşului. Rapacitatea lor nu se împiedică decât de protestele celor care cunosc
în amănunt povestea caselor, străzilor şi oamenilor din Bucureşti. Andrei
Pippidi este unul dintre puţinii bucureşteni care au protestat demonstrând că
valoarea educativă a unei case vechi este infinit mai mare decât valoarea
investiţiei în „buildingul" care îi va lua locul. Articolele din Dilema
veche, reunite în această carte, sunt ultima şansă de a opri dezastrul şi
de a-i împiedica pe bucureşteni să-şi piardă clădirile şi, odată cu ele,
istoria.”
Textul de prezentare a cărţii este preluate de pe
site-ul Editurii Humanitas.
200 de ani din istoria românilor dintre Prut şi Nistru, 1812-2012, Litera 2012
A apărut la Editura Litera volumul „200 de ani din istoria
românilor dintre Prut şi Nistru, 1812-2012”, coordonat de acad. Ioan-Aurel Pop
şi prof. univ. dr. Ioan Scurtu. La realizarea lui au mai contribuit:
prof. univ. dr. Ion Bulei, prof. univ. dr. Anatol Petrenco, dr. Ion Varta.
„O nouă istorie a Basarabiei, la două secole după ce,
printr-un act de forţă, i-a fost marcat brutal destinul, se impunea.
Fireşte, trecutul acestei frânturi de ţară românească este, în linii mari,
cunoscut, însă abordarea de faţă vine în condiţiile noi, de după căderea
Uniunii Sovietice şi în urma cercetării unor bogate surse inedite, inaccesibile
odinioară. Desecretizarea arhivelor în ultimele două decenii şi efervescenţa
investigaţiilor din România, Republica Moldova, Federaţia Rusă, din Europa
Occidentală sau Statele Unite ale Americii au deschis noi căi de abordare a
trecutului, oferind sugestii nebănuite altădată, iluminând unghiuri complet
obscure, conducând la dezlegări surprinzătoare.”
Din cuprins: Ţara Moldovei
de la întemeiere până la 1812 • Basarabia pierdută în conştiinţa românilor •
Politica de deznaţionalizare şi mişcarea naţională a românilor basarabeni sub
ocupaţia ţaristă (1812-1918) • Evoluţia Basarabiei în cadrul statului naţional
unitar român (1918-1940) • Din componenţa U.R.S.S. la statul independent
Lucrarea a fost realizată şi tipărită cu sprijinul
Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.
Informaţii preluate de pe site-ul bestseller.md,
unde cei interesaţi pot găsi mai multe detalii despre carte.
Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” a trecut din subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor în coordonarea prim-ministrului
Potrivit
Hotărâri de Guvern nr. 866/2012 (23 august.2012) privind modificarea şi
completarea HG nr. 902/2005 (de înfiinţare a Institutului Naţional pentru
Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”), Institutul
a trecut din subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor în coordonarea
prim-ministrului.
„Institutul are
ca obiect de activitate identificarea, culegerea, arhivarea, cercetarea,
publicarea documentelor şi rezolvarea unor probleme ştiinţifice referitoare la
Holocaust, elaborarea şi implementarea de programe educaţionale şi culturale
privind acest fenomen istoric”.
Una dintre atribuţiile
Institutului este şi aceea că poate propune Secretariatului General al
Guvernului iniţierea de proiecte de acte normative în domeniul său de
activitate.
Numărul maxim de posturi al Institutului este de 18
iar cheltuielile curente şi de capital ale Institutului se finanţează din
venituri proprii şi din subvenţii acordate de la bugetul de stat, prin bugetul
Secretariatului General al Guvernului.
miercuri, 22 august 2012
The program of the Râmnicu Sărat Summer University, 20-26 august 2012
Monday, 20 august 2012
10.00 - 19.00 Participants’ arrival and accommodation at
the “Ovidiu Resort”, Râmnicu Sărat
19.00 - 20.00 Dinner
20.00 - 21.00 Welcome
remarks from the organizers
Tuesday, 21 august 2012
9.00 - 10.00
Breakfast
10.30 – 12.00 The premises of the former penitentiary of Râmnicu Sărat - The official opening of the Summer
University (Welcome speeches given by representatives of the Institute for
the Investigation of Communist Crimes and Memory of the Romanian Exile, Konrad
Adenauer Foundation, Representatives of County and Local authorities)
12.30 - 13.30 Lecture - Adelina ŢÎNŢARIU (director of educational programs -
Institute for the Investigation of Communist Crimes and Memory of the Romanian
Exile) - The penitentiary of Râmnicu
Sărat in the Romanian concentration system
Etichete:
Comunism,
dezbateri,
Fortul 13 Jilava,
Postcomunism,
proiecte educaţionale,
Represiune,
Securitatea,
Universitatea de Vară de la Râmnicu Sărat
luni, 20 august 2012
Proiecţie specială a documentarului „Marele jaf comunist"
Documentarul „Marele jaf
comunist”, în regia lui Alexandru
Solomon, va avea loc
o proiecţie specială pe 23 august, pe terasa Cărtureşti Verona din capitală, cu
ocazia lansării pe DVD a filmului, informează Parada Film.
DVD-ul include şi filmul
„Reconstituirea” (1960), regizat de Virgil Calotescu, pe un scenariu aprobat de
Ministerul de Interne al Republicii Populare Române.
Cu ocazia lansării acestui DVD, pe terasa Cărtureşti Verona
va fi organizată joi, 23 august, de la ora 20.00, o proiecţie specială a filmului
„Marele jaf comunist”, în prezenţa regizorului Alexandru Solomon. În august
1959, în Bucureşti, o maşină a Băncii Naţionale este atacată în plină stradă,
de un grup de oameni mascaţi şi înarmaţi, care fug cu suma de 1,6 milioane de
lei.
O lună mai târziu, şase foşti membri ai nomenclaturii
comuniste sunt arestaţi şi acuzaţi de jaf. În timpul anchetei, li se cere să-şi
joace propriile roluri într-o reconstituire filmată la comanda Securităţii.
Apoi sunt condamnaţi la moarte sub obiectivul aparatului de filmat. La mai
puţin de un an, filmul „Reconstituirea”, în regia lui Virgil Calotescu, rulează
pe ecrane.
Expoziţia „Raving History” semnată Tara (von Neudorf)
Joi, 23
august 2012, ora 19:30 va avea loc la ANAID ART GALLERY vernisajul
expoziţiei „Raving History” semnată Tara (von Neudorf),
curator Diana Dochia. Publicul amator de artă contemporană
va putea viziona expoziţia în perioada 29 august – 23 septembrie 2012.
Vă mai amintiţi
ce însemna 23 august?! 23 august, ziua Naţională a României,
în urmă cu 23 de ani, reprezenta întoarcerea armelor în razboiul anti-fascist.
Expoziţia „Raving History” semnată Tara (von Neudorf) ne introduce în perioada
„glorioasă” a acelor vremuri prin intermediul planşelor şi hărţilor de
propagandă comunistă. „Raving History” creionează ce am fost învăţaţi să credem
şi să ştim despre noi. Tara (von Neudorf) oferă publicului contemporan imaginea
unei lumi răvăşite, în care valorile au fost transformate, reinterpretate,
trunchiate sau prea-mărite pentru a servi unor idealuri politice. Tara (von
Neudorf) nu propune o imagine idilică sau nostalgică a istoriei, nu face
judecăţi de valoare şi nici nu încearcă să se distanţeze de subiect. Tara (von
Neudorf) nu se raportează la comunism pentru a fi „cool”, nu se foloseşte de
recuzita comunistă – cravata de pionier, costumul de şoim al patriei, secera şi
ciocanul – ca simplu element decorativ al unei epoci, care a marcat şi a
zdruncinat istoria României. Tara (von Neudorf) prezintă istoria după
criteriile şi modul în care o generaţie întreagă a fost obligată să o înveţe.
vineri, 17 august 2012
Nicolae Iuga, „Securitatea, Cezarul şi sfoara de câlţi a lui Elie Wiesel”, Limes, 2012
A apărut la Editura Limes
din Cluj-Napoca volumul semnat de Nicolae Iuga, „Securitatea, Cezarul şi sfoara
de câlţi a lui Elie Wiesel”, un eseu memorialistic referitor la o perioadă din
vreme studenţiei acestuia, când Securitatea i-a întocmit un dosar de urmărire
despre care a aflat abia în urmă cu cinci ani.
În
paginile cărţii este prezentat, printre alte gânduri ale autorului, o treime
din dosarul de urmărire al autorului, întocmit de Securitate în perioada în
care acesta era student în capitală. Autorul îl menţionează în paginile cărţii
sale şi pe Elie Wiesel, cu care a corespondat la finalul anilor 80.
Nicolae Iuga este doctor în
filosofie, scriitor, jurnalist şi cadru didactic la Universitatea de Vest „Vasile
Goldiş” din Arad.
Volumul a fost lansat la 12 iunie
în Baia Mare.
Informaţii preluate de pe site-ul Maramedia.
Dezbaterea 23 August - Eroi şi Victime
Pentru a
marca prima celebrare a datei de 23 august ca zi a comemorării victimelor comunismului şi fascismului, Institutul
de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc organizează
dezbaterea 23 August - Eroi şi Victime.
Evenimentul va avea loc miercuri, 23 august 2012, ora
15.00, la Librăria Bastilia (Piaţa Romană, nr. 5). La discuţia privind
semnificaţiile, consecinţele şi, nu în ultimul rând, percepţiile actuale asupra
acestui moment crucial al istoriei secolului XX, vor lua cuvântul Neagu
Djuvara, istoric, Adrian Cioroianu, istoric, Adelina Ţînţariu, IICCMER, şi Ştefan
Bosomitu, IICCMER.
Mircea Stănescu, Reeducarea în România comunistă (1949-1955). Vol. III: Târgu-Ocna, Ocnele Mari, Canalul Dunăre - Marea Neagră, Polirom, 2012
A apărut
volumul al III-lea al seriei Reeducarea în România comunistă, care prezintă
cazurile de reeducare din închisoarea-sanatoriu Târgu-Ocna, penitenciarul
Ocnele Mari şi lagărele de muncă de la Canalul Dunăre - Marea Neagră,
evidenţiind caracterul inuman al tehnicilor de „demascare”, din perioada de
apogeu şi până la „destinderea” de după moartea lui Stalin. Este istoria unor
teribile căderi umane şi, în acelaşi timp, a unei impresionante rezistenţe, dar
şi o pildă de demnitate.
Cele trei
volume ale seriei Reeducarea în România comunistă oferă o istorie
completă a reeducării de tip „Piteşti”, de la primele tentative – închisorile
Aiud şi Suceava (1945-1949) – până la interzicerea ei oficială. Căutările în
arhive şi discuţiile cu foşti deţinuţi au dat naştere acestei lucrări al cărei
scop este de a reconstitui, conform autorului, „istoria încercărilor regimului
de a reeduca deţinuţii politici, adică de a-i transforma din duşmani (reali sau
presupuşi) în aderenţi ai doctrinei şi practicii comuniste”.
Volumul a apărut
cu sprijinul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului
Românesc.
Despre
autor:
Abonați-vă la:
Postări (Atom)







