S-a născut la 28
septembrie 1930 în comuna Rona de Jos, judeţul Maramureş. A absolvit o şcoală
postliceală de contabilitate. După 5 ani în care s-a ascuns în munţi, a fost
arestat la 9 martie 1953 şi condamnat la 20 de ani muncă silnică. A executat
pedeapsa în închisorile: Sighet, Satu Mare, Jilava, Oradea,
Aiud, Gherla, Lugoj, Galaţi,
Salcia. A fost eliberat la 23 iunie 1964.
Vasile Tivadar
ne-a părăsit joi, 24 octombrie.
Un interviu cu el realizat de Alin Mureşan, la 22 martie 2007, a fost publicat în volumul
I al seriei „Experienţe carcerale în România comunistă”, Polirom, 2007. Din
acest interviu redau un fragment:
„Mai ţineţi
minte data când v-au prins, când aţi fost arestat?
Păi o murit
Stalin pe 5 martie [1953]... şi pe 8 sau 9, cam aşa. Dar în hârtii au trecut
11. Atunci m-au prins pă mine, şi pă el [Ioan Rusu] a doua zi, că noi eram
despărţiţi, n-am mai putut să stăm împreună, am stat separat.
Şi cum v-au
prins?
În viaţă am
avut trei vise care s-au împlinit exact, fără tălmăciri, cum se spune. În ’52,
toamna, eram în partea cealaltă a comunei, în pădure şi atunci am visat
celulele... Şi mi-a venit un dor să trec pe-acasă, să vad casa... Am coborât în
comună, şi numa’ m-am uitat... lampa era stinsă, n-am trecut pe-acasă. Numai
mi-o venit un dor... parcă presimţeam că o să fiu arestat şi am stat în colţul
casei şi m-am uitat un timp... pe urmă am traversat şi am trecut în cealaltă
parte a comunei. Deci am visat atunci celulele. Nu mi-am dat seama că sunt
celule decât după ce am fost arestat, când am ajuns acolo, că altfel nu ştiam,
că n-am fost nicodată. Pe urmă, al doilea vis, a fost cu arestarea. Şi o să vă
spun cum a fost. Când am fost arestat în ’53, seara i-am spus unchiului că plec
şi voi veni peste o săptămână-două, nu era problemă, puteam să merg, să vin, că
dormeam în pod, în fân... Era iarnă, dar aveam culcuş în fân, şi seara, noaptea
am plecat... Când, după un kilometru, ce mi-o venit, să mă întorc... fără
niciun motiv. Şi am amânat pentru a doua zi să plec. M-am întors, m-am urcat în
pod şi ghinionul a fost că m-am şi dezbrăcat. Aveam cioareci, cum le spune,
pantaloni d-ăştia groşi, haină şi opinci. M-am şi descălţat... Altădată când
presimţeam ceva dormeam îmbrăcat. Atunci m-am dezbrăcat, m-am băgat în culcuş,
că aveam acolo cergă... şi noaptea visez că-s înconjurat de Securitate cu
câini... Cum m-am trezit, repede m-am încălţat şi m-am îmbrăcat, pe întuneric.
Şi când mi-am aranjat culcuşul, deja, în timpul ăsta, or început câinii să
latre. Îmi dădeam seama că era adevărat ce-am visat... Am stricat tot culcuşul
să nu se vadă, cerga am aruncat-o în altă margine acolo în pod, m-am dat jos,
cum era şură, locul unde se ţine fân sau ceva.. şi aveam poartă înspre curte şi
înspre afară. Am vrut să ies pe poartă în afară, acolo era deja unu’ cu
automatu’, şi numa’ dacă-l omoram puteam să trec de el. Am trecut prin iesle,
prin grajd, pe la vite în partea cealaltă... acolo altul. Mi-am dat seama că
n-am nicio şansă să scap. M-am întors înapoi şi m-am pus în şură jos, sub
iesle. Eu cunoşteam metoda lor, că am aflat-o din alte locuri. Ei trebuiau să
arunce tot fânul... M-am acoperit numai cu o furcă de paie, aşa cât să nu mă
vadă... şi ei trebuia să arunce tot fânul pe mine. Şi io rezistam, stăteam
acolo toată ziua şi seara apăi vedeam eu cum plecam, că ei puneau pază vreo
două sau trei zile unde se întâmpla’ cazuri din astea... No, m-am acoperit cu
puţin fân... Ei o trecut... i-am auzit când au căutat prin pod, prin casă...
Unchiu’ o spus că n-are niciun străin, că n-are pe nimeni, că el ştia că io îs
plecat, n-a ştiut că io m-am întors, era liniştit că nu-s acolo. Da’ într-un
fel cred că a fost mai bine că m-a prins. Cum zic, a trecut pe lângă mine, da’
ei nu s-au urcat în fân şi i-au spus unchiului: Unchiule, aruncă fânul jos!
După vreo trei furci de fân, s-a răzgândit comandantul şi l-o oprit să nu mai
arunce fânul. Şi zice: Ia, adă câinele! Câinele o trecut pe lângă mine şi
trebuia în capăt să urce pă scară în pod, să ieie mirosul... Şi când o ajuns la
ultimul fuscel, nu ştiu cum a alunecat câinele... Şi atunci m-a călcat pe
picior un miliţian sau securist. Eu n-am ştiut să-mi trag picioarele... Da, da’
io am visat cum m-a înconjurat cu câinele... şi că am fost prins... Deci, cum
v-am spus, visul s-a adeverit... Şi când m-a călcat el s-a speriat şi de spaimă
tot automatul l-a descărcat, da’ în acoperiş. Şi bine că nu i-o împuşcat pe ăia
din pod, că zicea că i-am omorât eu. El de frică: Stăi! La stânga: Trăiţi,
tovarăşu’ comandant!
Şi cum casa lu’ unchiu era într-o margine de comună...
n-am avut ce face, şi am plecat cu ei pe jos la maşină, tot pă unde cu o seară
înainte am vrut să plec... L-au arestat şi pă bătrân, pe unchiu’, şi pe
fecioru’ lui. Mergând, eram înconjuraţi şi-n stânga, şi-n dreapta, şi-n faţă,
şi n-aveam voie să discutăm, da’ am apucat de le-am şoptit, i-am sfătuit, să nu
recunoască nimic. Şi la maşină m-am întâlnit şi cu primaru’, că şi el o fost
luat acolo să asiste la arestare.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu