„Partea cea mai
consistentă a acestor mărturii lăsate istoriei de general este constituită de Memorialul pe care a început să-l
elaboreze în anul 1969 în contextul relaxării regimului politic românesc din a
doua jumătate a deceniului al VII-lea şi de la începutul deceniului al
VIII-lea. Primul caiet redactat de acesta şi numerotat III A a fost finalizat
în 1970, iar activitatea de redactare a acestora va continua şi în următorii
doi ani. Primul caiet conţine <cuvântul înainte>, pe care l-am redat aşa
cum a fost conceput de autor, schema gândită de acesta memoriilor pe care le
redacta cât şi o notă explicativă cu privire la modalitatea în care a fost
concepută scrierea acestor memorii. Din schema memorialului aflăm că autorul a
gândit redactarea amintirilor sale în trei părţi: partea I – primul război
mondial, partea a II-a – perioada interbelică şi partea a III-a – al doilea
război mondial. Titus Gârbea explică şi opţiunea sa în ceea ce priveşte elaborarea,
mai întâi, a memoriilor sale din perioada celui de-al doilea război mondial: <s-a
redactat începând cu această ultimă parte ca fiind cea mai importantă, iar
evenimentele fiind mai proaspete în amintiri. Ulterior se va redacta partea a II-a – perioadă dintre cele
două războaie şi apoi partea I – ce
cuprinde amintiri din primul război mondial.>
Din păcate,
cercetările noastre nu au dus la identificarea primelor două părţi ale
memorialului şi nu excludem posibilitatea ca acestea să nu mai fi fost scrise
niciodată. O posibilă explicaţie ar fi solicitarea venită din partea Marelui
Stat Major de a redacta o lucrare cu caracter mixt
pedagogic-metodologic-memorialistic cu privire la funcţia de ataşat militar,
lucrare ce trebuia să răspundă la o serie de întrebări prestabilite, operă care
a început să fie redactată în ajunul Crăciunului anului 1973 şi care probabil
nu i-a mai lăsat timpul necesar să-şi finalizeze proiectul memorialistic. Din
fericire, această lucrare acoperă memoriile generalului cu privire la perioada
primului război mondial şi la perioada interbelică, reuşind astfel să
suplinească absenţa din colecţiile Arhivelor Naţionale Istorice Centrale (fond
Manuscrise, dosarele 2087-2096) a mărturiilor sale din aceste perioade.” Silviu
Miloiu
Scurt
portret al generalului
Titus
Gârbea s-a născut la 22 septembrie 1893 la
Bucureşti. A fost licenţiat în ştiinţe juridice la Universitatea Bucureşti. A
studiat arta militară la Şcoala militară de ofiţeri de artilerie şi geniu
(1913-1915), la Şcoala Superioară de Război (1921-1923), precum şi în Franţa
(1918-1921), şi mai târziu, când era deja general cu o stea, în Germania
(1943-1944). În anul1916, sublocotenentul (promovat la gradul de locotenent un
an mai târziu) de artilerie a participat la luptele din regiunea natală a
Gorjului pentru împiedicarea pătrunderii inamicului prin trecătorile montane
spre sudul României, iar ulterior a continuat să-şi servească patria în bătăliile
pentru apărarea Bucureştilor. Un an mai târziu, în 1917, participa la luptele
defensive glorioase de apărare a Moldovei – singura provincie românească care
scăpase de ocupaţia inamică. După pacea umilitoare din anul 1918 (tânărul
ofiţer a fost delegat să participe la discuţiile de armistiţiu), Titus Gârbea
va trăi, alături de întreaga armată română, euforia victoriei Antantei şi a
înfăptuirii României întregite. Cariera tânărului ofiţer va parcurge o
traiectorie ascendentă în perioada interbelică, fiind promovat la gradele
superioare de căpitan (1919), maior (1927), locotenent-colonel (1934) şi
colonel (1939). Titus Gârbea a primit însărcinări de a participa ca expert
militar la Conferinţa de Pace de la Paris (în anul 1919), la reuniunile Micii
Înţelegeri, a fost profesor de geografie militară la Şcoala de Artilerie şi la
Şcoala Superioară de Război, a activat în cadrul Secţiei a 4-a din Marele Stat
Major(1931-1934)şi a condus Biroul Operaţii din Secţia a 3-a din Marele Stat
Major(1934-1937).Ulterior, în calitate de ataşat militar al României în
Germania, Elveţia şi Olanda (1937-1940), Titus Gârbea a cunoscut nemijlocit
deciziile care au pregătit şi au declanşat cel de-al doilea război mondial, iar
în cea de ataşat militar în ţările nordice şi baltice, cu reşedinţa la
Stockholm (1940-1942), a fost martor al unor evenimente cruciale pentru istoria
regiunii baltice, precum ar fi Războiul de Iarnă (pe care l-a analizat cu multă
minuţiozitate în rapoartele sale transmise la Bucureşti), invadarea Danemarcei
şi a Norvegiei (9 aprilie 1940), anexarea Ţărilor baltice (finalizată în august
1940), începerea şi desfăşurarea primei etape a Războiului de Continuare
finlandez (Jatkosota), precum şi multiplele dificultăţi întâmpinate de Suedia
în menţinerea neutralităţii sale. Ca şi în cazul misiunii sale anterioare,
ofiţerul român a lăsat o excelentă impresie asupra gazdelor sale, o mărturie a
acestui fapt fiind decorarea sa cu „Ordinul Spadei” de către Suedia şi
cu „Crucea
Libertăţii” de către Mareşalul Mannerheim – moment care este,
de altfel, reliefat în memoriile generalului. Însărcinările sale în calitate de
şef al Detaşamentului de legătură „Colonel Gârbea” cu Grupul de Armate Sud (1
iulie 1942 - 1 mai 1943), de comandant al Brigăzii 18 Artilerie (1 mai 1943 – 24
martie 1944) şi de şef al Detaşamentului român de legătură cu OKH-ul (24 martie
1943 – 21 august 1944) au reprezentat unele dintre cele mai dificile prin
responsabilităţile care i s-au atribuit, acestea constituind, totodată, şi
dovada unei înalte aprecieri a calităţilor sale de militar şi de diplomat. De
altfel, ca semn de preţuire a meritelor sale pe plan militar, în anul 1943 a
fost înaintat la gradul de general de brigadă (cu o stea). Trecut la dispoziţia
Preşedinţiei Consiliului de Miniştri şi a Ministerului Apărării (22 august 1944
– 7 aprilie 1945), aceasta a primit un câteva luni mai târziu misiunea de a
comanda Corpul IV Artilerie (8 aprilie 1945 – 9 august 1946), cantonat în
Oltenia de Nord, misiunea sa fiind aceea de a asigura paza militară a tezaurului
Băncii Naţionale, ascuns la Mănăstirea Tismana şi în împrejurimi. Trecut în
rezervă în anul 1946 şi în retragere în anul 1947, generalul va avea de îndurat
vicisitudinile regimului comunist. General respectat, poliglot, spirit rămas
lucid chiar la o vârstă înaintată, generalul Gârbea a avut şansa de a fi martor
la căderea regimului comunist. Ulterior, meritele sale au început să fie
recunoscute şi a fost înaintat, la împlinirea vârstei de 100 de ani, la
17 septembrie 1993, la gradul de general-locotenent (cu 2 stele), pentru ca
apoi să îi fie conferite gradele de general de corp de armată (r) (19
septembrie 1996) şi de general de armată cu patru stele (r) (22 septembrie
1998) „pentru merite deosebite în întreaga sa activitate desfăşurată în cele doua
războaie mondiale”. Avea să fie, de asemenea, decorat cu medalia „Crucea comemorativă a
celui de-al doilea război mondial, 1941-1945”. La scurt timp după aceasta,
Generalul Titus Gârbea a încetat din viaţă în decembrie 1998, la vârsta de 105
ani.
Informaţii preluate de pe site-ul Editurii Cetatea de Scaun.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu