Apariţie editorială: Antoine Roger, Fasciști, comuniști și țărani. Sociologia mobilizărilor identitare românești (1921-1989)

În perioada interbelică, ca şi sub comunism, autorităţile române nu au încetat să glorifice „spiritul naţional” şi să înalţe valorile ţărăneşti. Aceste linii directoare comune sunt, în general, puse pe seama unui antagonism între populaţia majoritară şi grupurile minoritare. Cartea se înscrie împotriva acestei tip de lectură. Pentru a arunca o lumină nouă asupra crizelor de identitate române, este dezvoltată o grilă de lectură teoretică, care combină două variabile: dependenţa economică a României la nivel internaţional, rapoartele stabilite pe plan intern între lideri şi ţărănime).
„După prăbuşirea blocului comunist, istoricii au reînviat dezbaterea privind compararea celor două regimuri totalitare care au marcat în mod profund secolul XX. Atenţia s-a concentrat asupra celor două focare de propagare: Uniunea Sovietică şi Germania nazistă. Problema era de a şti dacă între Gulag şi Holocaust era o relaţie dialectică sau dacă erau fiecare produsul unei logici particulare.
Putem deplasa unghiul analizei luând în considerare o ţară care a cunoscut în mod succesiv două experienţe totalitare: după ce a adăpostit o mişcare fascistă în perioada interbelică, România a fost inclusă în blocul sovietic şi s-a transformat în republică socialistă. Pentru a putea evidenţia câteva trăsături comune celor două perioade, e necesar ca reflecţia să fie focalizată asupra acestor două registre precise: referinţele la identitatea naţională şi locul ocupat de ţărănime în cadrul discursurilor oficiale. În perioada interbelică, dar şi sub regimul comunist, conducătorii români au cântat măreţia naţiunii; ei nu au încetat să glorifice figura ţăranului român. Cele două orientări au fost combinate, până într-atât încât să se prezinte drept aversul şi reversul aceleiaşi medalii.” Antoine Roger

Din cuprins:

Introducere. Combinarea problemei naţionale cu problema ţărănească / Capitolul I – Schema teoretică : o combinare structurată / 1. Principiile combinării / A. Economia agrară : un principiu de conexiune / B. Economia industrială : un principiu de articulare / 2. Riscurile combinării / A. Trei formule de emancipare concurente / B. Soluţia combinatorie / Capitolul II – Repere istorice : un rezervor de combinări / 1. Moldo-Valahia : o logică a insurecţiei / 2. Transilvania : o logică a mistificării Partea I. Mobilizări identitare în România Mare (1921-1948) / Capitolul I – Componentele dinamicii naţionaliste / 1. Forţele politice favorabile unei reamenajari a structurilor sociale / A. Formule de emancipare antagonice: Partidul Naţional Liberal/mişcarea poporanistă / B. Formula de emancipare sintetică : Partidul Naţional Ţărănesc / 2. Forţe politice favorabile unei remodelări a structurilor sociale / A. Soluţia combinatorie : mişcarea carlistă / B. Derivarea mişcarea legionară / Capitolul II – Funcţionarea dinamicii naţionaliste / 1. 1922 –1938. Măreţia şi decăderea partidelor tradiţionale / A. 1922-1930. Eşecul rapid al formulelor de emancipare naţională 1. 1922-1928. Implementarea formulei de emancipare omotetică / 2. 1928-1931. Implementarea formulei de emancipare sintetică / B. 1931-1937. Aparitia întârziată a opţiunilor substitutive / 1. 1931-1934. Confuzie : naţional-liberalii şi naţional-ţărăniştii în (pozitie de) aşteptare / 2. 1934- 1938. Decantare : mişcarea carlistă şi mişcarea legionară în situaţie de concurenţă / 3. 1938-1948. Măreţia şi decăderea soluţiei combinatorii / A. 1938-1944. Influenta centrului german : soluţia combinatorie ca suport al sistemului de dependenţă instituţionalizat 1. 1938-1940. Dictatura regală : o orientare inadecvată a modelului alveolar 2. 1940-1944. Regimul Antonescu : deriva asumată a soluţiei combinatorii B. 1944-1948. Instaurarea progresivă a modelului sovietic : soluţia combinatorie a noului sistem de dependenţă / Partea a II-a. Mobilizari identitare în România comunista (1948-1989) / Capitolul I - 1952-1981. În căutarea unor soluţii multilaterale / 1. 1952-1971. Formule de emancipare antagonice / A. 1952-1963. Formula de emancipare omotetică / 1. Rezistenţe externe / 2. Rezistenţe interne / B. 1963-1971. Punerea în aplicare a formulei de emancipare antitetică / 1. Rezistente externe / 2. Rezistente interne / 3. 1971-1981. Formula de emancipare sintetica / A. Rezistente externe / B. Rezistente interne / 1. Nesupunerea taranilor / 2. Opozitii politice / Capitolul II - 1981-1989. În căutarea unor solutii unilaterale / 1. 1981-1984. Soluţia combinatorie în regim simplu / A. Rezistenţe externe / B. Rezistenţe interne / 1. Nesupunerea ţăranilor / 2. Opoziţii politice / 3. 1984-1989. Soluţia combinatorie supraîncălzită / A. Rezistenţe externe / B. Rezistenţe interne / 1. Nesupunerea ţăranilor / 2. Opoziţii politice / Concluzie / Bibliografie / Hărţi /

Despre autor:

Antoine Roger este conferenţiar în ştiinţe politice la Institut d’Etudes Politiques din Bordeaux. Membru al Institut Universitaire de France şi director al Centre Émile Durkheim. Cercetările sale sunt orientate asupra teoriilor naționalismului și asupra comportamentelor politice în Europa Centrală și de Est.

Informații preluate de pe site-ul Editurii Universității A.I. Cuza.