„După al doilea război mondial, statele Europei Centrale și
de Est au intrat în sfera de influență a Uniunii Sovietice, atât datorită
intereselor de securitate speciale pe care le invoca Moscova în acest spațiu -
și care au determinat urmărirea perseverentă a acestui obiectiv - cât și
datorită interesului limitat manifestat de aliații occidentali față de aceste
țări. Ele au parcurs un rapid proces de sovietizare, constând în impunerea
forțată a modelului politic și socio-economic sovietic, model bazat pe ideologia
marxist-leninistă și mai ales pe practicile politice staliniste. Implementarea
modelului sovietic a fost efectuată la inițiativa și sub strictul control al
Moscovei, prin intermediul partidelor comuniste, care au fost propulsate la
putere printr-o serie întreagă de metode.
Procesul de sovietizare a beneficiat de numeroase
circumstanțe favorizante: prezența Armatei Roșii, drept instrument de forță,
prăbușirea economică a acestor țări in urma lungilor ani de război și a
ocupației străine, instabilitatea cadrului politico-instituțional care de multe
ori a fost dominat în perioada interbelică de corupție și incompetență, și
îndeosebi dezinteresul aliaților occidentali, care, în ciuda unor proteste formale,
nu au întreprins măsuri serioase de blocare a procesului de sovietizare. Acest
din urmă factor poate fi explicat atât prin absența instrumentelor de forță cu
care să se poată interveni, cât și prin neînțelegerea deplină a naturii
procesului de sovietizare din Europa răsăriteană. În această privință, se
remarcă în mod deosebit precauția lui Stalin în primii ani postbelici față de
susceptibilitățile aliaților, prin temperarea tonului comuniștilor locali și
practicarea unei politici de front național în Europa Centrală și de Est. După
1948, ruptura care intervenise între Uniunea Sovietică devine tot mai acută și
este asumată, la presiunile Moscovei, și de statele satelit.”
Informații preluate de pe site-ul
Editurii Cetatea de Scaun.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu