„Cezar Stanciu îşi propune să deschidă, întâi de toate, un
demers ştiinţific puţin investigat în istoriografia română şi străină şi,
tocmai de aceea, analiza sa este mai mult decât binevenită. Este, în fapt, o
continuare a excelentului volum apărut recent, intitulat Devotaţi
Kremlinului. Alinierea politicii externe româneşti la cea sovietică în
anii 50.
Schimbarea structurală a strategiilor şi mijloacelor de
politică externă românească, vizibilă foarte repede după 23 august 1944, a
devenit definitivă la sfârşitul anului 1947 şi începutul anului 1948: autorul
anunţă că îşi doreşte tocmai reliefarea acestui punct de vedere prin cei câţiva
factori generatori. Într-o ordine aleatorie, subordonarea faţă de Moscova este
percepută prin prisma nesiguranţei politice provenite din condiţiile
instaurării comuniştilor la putere, lipsa totală de experienţă politică şi
economică ce accentua dependenţa de hegemon şi devotamentul faţă de principiile
marxism-leninismului în aplicarea lor stalinistă, ameninţările externe la
adresa U.R.S.S. care implicau o ameninţare directă la adresa regimului din
România.
Mai mult, concluziile la care ajunge Cezar
Stanciu ajută la reliefarea unui aspect – repetăm - necunoscut în mare parte şi
care întregeşte, în fine, imaginea ansamblului denumit Republica Populară
Română. Chiar şi în cadrul acestui monolit, autorul dibuieşte nenumărate
fisuri, acceptate de către Moscova: inconsecvenţa relaţiilor politice şi
economice ale Bucureştilor cu Ungaria, Polonia şi, mai ales, Iugoslavia (după
1949). Apoi, nereuşite destule în relaţiile cu R.D. Germană, Cehoslovacia şi
Bulgaria. Numeroase tuşe, venite dinspre tradiţia conflictuală a relaţiilor bilaterale
în acest spaţiu, sunt relevate şi pentru noua ordine internaţională,
ideologică, iar regimul de la Bucureşti a făcut puţine concesii, şi doar
obligat direct de la Moscova, faţă de vecinii săi. Evoluţiile de la Berlin,
Budapesta şi Varşovia, după 1953, au condus la o răcire şi indiferenţă din
partea Bucureştilor, în condiţiile în care noul lider de la Kremlin, N. S.
Hruşciov, insista pentru modificarea componenţei ierarhiei partidelor
conducătoare în statele satelite.
Volumul de faţă este o premieră pentru istoriografia română
şi trebuie receptat drept un efort consistent de a elimina, pe cât posibil,
multe din reziduurile traumatice obişnuite, care sunt adesea alăturate
analizelor privind evoluţiile din perioada regimului totalitar comunist.
Dincolo de percepţia privind statul lui Gheorghe Gheorghiu Dej, de tip
concentraţionar şi lipsit, multă vreme după 1944 de orice suveranitate şi
independenţă politică, politica externă a Bucureştilor - sau ceea ce, în mod
convenţional desemnăm aşa - reprezintă o foarte bună perspectivă de a evalua pe
cât mai corect posibil dogmele primelor decenii totalitare.”
dr. Florin Anghel, istoric
Informații preluate de pe site-ul
Editurii Cetatea de Scaun.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu