În perioada 4-11 iulie 2013 va avea loc la Făgăraș - Sâmbăta
de Sus ediția a IV-a a Școlii de vară „Ce înseamnă comunismul pentru mine”.
Organizatorii ediției din acest an sunt Institutul de Investigare a Crimelor
Comunismului și Memoria Exilului Românesc, Fundația Konrad Adenauer, Fundația
Culturală „Negru Vodă” Făgăraș, Memorialul Rezistenței Anticomuniste „Țara
Făgărașului”. Finanțarea este asigurată de Fundaţia Konrad Adenauer, IICCMER,
Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Făgăraş.
Participanții sunt 15 elevi cu vârsta cuprinsă între 14 și
18 ani, elevi în clasele X-XII la licee din România, care au câștigat Concursul
de eseuri și artă grafică „Ce înseamnă comunismul pentru mine?”.
Proiectul a demarat în 2008 sub egida IICCR în parteneriat
cu instituțiile mai sus menționate. Am organizat două ediții, după care, în
2010 proiectul a fost suspendat. În 2011 a fost reluat, IICCMER fiind înlocuit
între organizatori de Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului din
România. După o pauză de încă un an, mă bucur că am ocazia să organizez o nouă
ediție a acestui proiect de suflet, care mi-a dat șansa să cunosc numeroși
tineri extraordinari.
Pentru cei interesați redau mai jos programul ediției de
anul acesta a școlii de vară. Versiunea .pdf poate fi descărcată de aici.
Joi, 4 iulie
Sosirea
participanţilor
Cazarea
participanţilor la Hotelul Academiei Constantin Brâncoveanu, Sâmbăta de Sus
17.30 - 19.00
- Florentin OLTEANU (Memorialul Rezistenţei Anticomuniste Ţara Făgăraşului) - Cunoaşterea
organizării unui aşezământ monahal - Mănăstirea Sâmbăta de Sus
19.00 -
Cina
20.00 -
Cunoaşterea reciprocă
Vineri, 5 iulie
08.00 -
Micul dejun
9.30 - 13.00
Deschiderea oficială a Simpozionului Internaţional „Stalinizare și
destalinizare. Evoluții instituționale și impact social”
13.30 -
15.00 Masa de prânz
15-10 -
15.15 - Deschiderea oficială a Şcolii de Vară „Ce înseamnă comunismul pentru
mine”
15.15 -
17.00 Întâlnire cu
Octav BJOZA - fost deţinut politic (Preşedintele Asociaţiei Foştilor
Deţinuţi Politici din România) (discuţii)
17.30 -
18.00 Pauză
18.00 -
19.00 - Prezentare de film și discuții
19.00 -
Cina
Sâmbătă, 6 iulie
08.00 -
Micul dejun
9.00 -
11.00 - Dr. Claudia-Florentina DOBRE (Fundația Culturală „Memoria”, București)
- Povești din
Bărăgan: Amintiri din „Siberia” românească (prelegere +
prezentare de film)
11.00 -
11.30 Pauză
11.30 -
13.30 - Cercet. dr. Viorica OLARU-CEMÂRTAN (Muzeul Naţional de Etnografie şi
Istorie Naturală a Moldovei) - BASARABIA sub
comunism: destine colective și individuale (prelegere)
13.30 -
15.00 Masa de prânz
15.00 -
17.00 - Asist. cercet. dr. George NEAGOE (Institutul de Istorie şi Teorie
Literară „G. Călinescu”) - Politicile literaturii române în comunism:
scriitorii și puterea (prelegere)
17.00 -
17.15 Pauză
17.15 - 19.00 - Miodrag MILIN (Academia Română -
Filiala Timişoara) - Securitatea și
minoritățile (prelegere)
19.00 -
Cina
Duminică, 7 iulie
08.00
- Micul dejun
Excursie tematică - Cârţişoara - Bâlea Cascadă - Bâlea Lac -
Cârţa - Oraşul Victoria - Maria BĂLAN
(Fundaţia Culturală „Negru Vodă” Făgăraş, Memorialul Rezistenței Anticomuniste
Țara Făgărașului) - ghidaj şi prezentarea obiectivelor
Obiective
- Cârţişoara - vizită
la Muzeul „Badea Cârţan”
- Transfăgărăşan - discuţii
despre un şantier comunist
14.00 -
15.00 Masa de prânz
Bâlea Cascadă - Bâlea Lac - Rezistenţa anticomunistă din Munţii Făgăraş (Versantul
nordic - Grupul lui Ion Gavrilă-Ogoranu; Versantul sudic - Grupurile din comuna
Șuici (condus de Gheorghe Apostol), Dragoslavele (condus de colonelul Gheorghe
Arsenescu) şi de la Nucşoara (condus de Toma Arnăuţoiu)
- Cârţa - vizită la
Mănăstirea cisterciană atestată între 1205-1206
- Oraşul Victoria - un
oraş construit în timpul comunismului; vizită la biserica clandestină
19.00 -
Cina
Luni, 8 iulie
08.00 -
Micul dejun
9.00 -
11.00 - Cercet. Alina URS (Centrul de Studii în Istorie Contemporană, București) - Povestea comunismului
(prelegere)
11.00 -
11.30 Pauză
11.30 -
13.30 - Cercet. Robert FÜRTÖS (Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, Sighetu Marmației) - Memorialul Sighet -
20 de ani (1993-2013) (prelegere)
13.30 -
15.00 Masa de prânz
15.00 -
17.00 - Cercet. dr. Ion XENOFONTOV (Institutul de Studii Enciclopedice
al Academiei de Științe a Moldovei) - Campania
de închidere a bisericilor și mănăstirilor în Republica Sovietică Socialistă
Moldovenească (1940-1941, 1944 - sfârșitul anilor 1980). (prelegere)
17.00 -
17.15 Pauză
17.15 -
19.00 - Film şi dezbatere
19.00 -
Cina
Marţi, 9 iulie
8.00 -
Micul dejun
09.00 -
9.30 - Deplasare la Făgăraş
9.30 - 11.30
- Florentin OLTEANU (Memorialul Rezistenţei Anticomuniste Ţara
Făgăraşului) - Cetatea
Făgăraşului - închisoarea poliţiştilor (ghidaj în Cetatea
Făgăraş)
11.30 -
12.00 - Deplasare la Şona
12.00 -
14.00 - Ştefan CÂLŢIA (Universitatea de Arte, Bucureşti) - Transformări ale
sistemului de învăţământ după 1944
14.00 -
15.00 Masa de prânz
15.00 -
16.00 - Ştefan CÂLŢIA (Universitatea de Arte, Bucureşti) - Colectivizarea
agriculturii în Ţara Făgăraşului
16.00 -
17.00 - Deplasare la Făgăraş
17.00 -
18.00 - Industrializare comunistă - Vizită la Combinatul din Făgăraş
(prezentare şi discuţii)
19.00 -
Cina
Miercuri, 10 iulie
08.00 -
Micul dejun
9.00 -
11.00 - Constantin VASILESCU (Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și
Memoria Exilului Românesc) - Rezistenţa armată
anticomunistă din România (prelegere)
11.30 -
13.30 - Cosmin BUDEANCĂ (Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului
Românesc) - Detenția politică în
România comunistă - (prelegere)
13.30 -
15.00 Masa de prânz
15.00 -
17.00 Irina HASNAS-HUBBARD (Bucureşti) - (work-shop) I
17.00 -
17.15 Pauză
17.15 -
19.00 Irina HASNAS-HUBBARD (Bucureşti) - (work-shop) II
19.00 -
Cina
21.00 -
Foc de tabără
Joi, 11 iulie
08.00 -
Micul dejun
Plecarea
participanţilor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu