StatCounter

vineri, 6 decembrie 2013

Serie de evenimente despre istoria saşilor transilvăneni după 1918

În luna decembrie, Asociaţia „Renascendis” organizează o serie de evenimente cu scopul de a marca trecerea a 95 de ani de la Adunarea Naţională a Germanilor din Transilvania şi Banat de la Mediaş din 15 decembrie 1918, eveniment prin care etnicii germani au aprobat decizia românilor transilvăneni de a se uni cu Regatul României, devenind astfel participanţi direcţi la construcţia statului român modern.

- Conferința „Evoluția comunităților germane din Transilvania și Banat după 1945”, 10 decembrie 2013, ora 14.00, Universitatea București, Biblioteca Facultății de Istorie, sala Periodice. Participă: dr. Cosmin Budeancă - istoric, Florentin Olteanu - istoric;
- Dezbaterea „Soluții sustenabile pentru patrimoniul construit săsesc aflat în pericol”, 11 decembrie 2013, ora 17.00, Casa Mincu (str. Pictor Arthur Verona nr. 19). Participă: prof. dr. Corina Popa, Aurelian Stroe - istoric, Adriana Stroe - istoric de artă, prof. dr. Antal Lukács, prof. dr. arh. Hanna Derer;
- Vernisajul expoziţiei „Resturi şi rosturi. Saşii în Transilvania: o istorie comună”, 12 decembrie, orele 17.00, sala Laolaltă, Muzeul Naţional al Ţăranului Român.
- Conferința „Deportările etnicilor germani din Transilvania și Banat în URSS”, 16 decembrie 2013, ora 16.00, Casa de Cultură „Friedrich Schiller” (str. Batiștei nr. 15). Participă: lector univ. dr. Ilarion Țiu, dr. Cristina Diac.
Parteneri: Biserica Evanghelică C.A. Făgăraş, Universitatea Bucureşti / Facultatea de Istorie, Biblioteca Centrală Universitară Carol I, Ordinul Arhitecţilor din România, Casa de Cultură „Friedrich Schiller”, Carol 53.
Parteneri media: Poveşti Săseşti, Allemagne Deutsche Zeitung, Arhimania, Zeppelin.

Niciun comentariu: