StatCounter

miercuri, 10 decembrie 2014

„Ana”, noul film al regizorului Alexa Visarion, în cinematografe din 12 decembrie

Cel mai noul film regizat de Alexa Visarion, „Ana”, se inspiră din traseul prin care regizorul a încercat obsesiv să ecranizeze mitul Meșterului Manole. „Ana” va intra în cinematografe în 12 decembrie.
Din distribuția fac parte: Răzvan Vasilescu, Mircea Albulescu, Dorina Lazăr, Dorel Vișan, Cristina Drăghici.
Sinopsis: povestea unui bărbat în pragul bătrâneții, a unei tinere ajunsă printr-o întâmplare nefericită prostituată în Italia și a unui adolescent, încercați de viață și care reușesc să comunice, susținuți în dialogul lor de legenda „Meșterului Manole“.
Realitatea și ficțiunea construiesc o stare specială în care trecutul, prezentul și viitorul le invadează simultan existența. Într-un loc al așteptării, pe malul unui lacul încă nepângărit de oameni, cei trei își intersectează amintirile în tensiunea grotescă a prezentului.
Erotismul și poetica acestui film sugerează stresant și periculos lipsa de șansă a trei generații. Singura lumină poate fi inițierea și înălțarea bisericii în sufletul lor.


Alexa Visarion este regizor și scenarist de teatru și film. A regizat filmele, „Înainte de tăcere", „Înghițitorul de săbii”, „Năpasta”,  „Punct și de la capăt", „Vinovatul" și „Luna verde". A primit numeroase premii, printre care Premiul Academiei Române, acordat pentru întreaga creaţie teatrală şi cinematografică, Premiul UNITER pentru întreaga activitate artistică.
Ana este o producție Paradox Film, susținută de Centrul Național al Cinematografiei, Societatea Română de Televiziune cu suportul RO DE Film.

Niciun comentariu: