„Volumul
valorifică lucrările prezentate la conferinţa internaţională intitulată Relaţia
Stat-Biserică în Europa Centrală şi de Est în perioada 1945-1989. Instituţii şi
metode, desfăşurată la Oradea între 18-19 octombrie 2012 şi organizată de
Arhiva Istorică a Serviciilor Secrete din Ungaria (Budapesta) şi Asociaţia
Posticum, Movimentum Iuventutis Christianae. Intenţia organizatorilor şi a
editorilor volumului a fost ca evenimentul să contribuie şi la o cunoaştere
reciprocă a cercetătorilor din România şi Ungaria. Deşi în carte sunt
prezentate în esenţă două cazuri, românesc şi maghiar, volumul – prin câteva
studii – conţine referiri consistente la întreg spaţiul Europei Centrale şi de
Est, dar şi la realităţile raporturilor Stat-Biserică din Uniunea Sovietică. În
majoritate textele reflectă situaţia Bisericii Catolice din Ungaria şi România,
inclusiv prin schiţarea unor biografii de prelaţi şi clerici cu un destin
exemplar (József Mindszenty, Áron Márton, Alajos Tüll, Antal Pálos, István
Regőczi), dar în carte apar şi cazurile bisericilor protestante (maghiar) şi
ortodoxe (din România).
Toţi contributorii volumului au apelat la surse arhivistice.
În privinţa abordării trebuie menţionat că volumul nu reflectă doar cronologia,
calendarul şi dinamica represiunii ci pune în lumină inclusiv alternativa
distanţării de perspectiva abordării istoriografice descriptive. Pe lângă
aceasta, nu este doar un volum despre persecuţii, ci şi despre identitatea
comunităţilor religioase. Pe de altă parte, represiunea este analizată mult mai
aplicat, reflectând în detaliu strategiile anchetelor penale comuniste.”
Volumul a apărut la editura Metem din Budapesta.
Informații preluate din buletinul ISPMN noiembrie-decembrie
2014.
Pentru cei interesați redau mai jos cuprinsul volumului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu