StatCounter

luni, 10 iunie 2013

Școala de vară de la Râșnov, ediția a II-a


În perioada 2-11 august 2013 se va desfăşura la Râşnov a V-a ediţie a Festivalului de Film Istoric. Pe toata perioada acestui eveniment, iniţiatorii festivalului – Primăria Râşnov, Institutul European pentru Itinerare Culturale şi Asociaţia Mioritics – vor organiza o şcoală de vară pentru studenţii şi masteranzii pasionaţi de istorie. Aceasta activitate se realizează în colaborare cu revista Astra editată de Biblioteca Județeană din Brașov, revistă ce continuă misiunea Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura şi Cultura Poporului Român (1861) ce a avut primul număr al revistei la Brașov în anul 1968.
Parteneri: Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, Institutul Român de Istorie Recentă şi Fundaţia Calea Victoriei.
Temele majore abordate în cadrul acestei Şcoli de Vară şi a Festivalului de Film Istoric vor fi: „Anul 1968”, „John F. Kennedy”, „Muzica anilor ’60” şi „Amza Pellea”.
Printre lectorii confirmaţi până în prezent amintim: ambasador Sergiu Celac, Michel Thomas Penette (Franța), ambasador Nicolae Ecobescu, Apostolos Patelakis (Grecia), Oana Pellea, Georgeta Filitti, Lavinia Betea, Teodor Paleologu, Tudor Caranfil, Irina Margareta Nistor, Liviu Tofan, Sever Voinescu, Cosmin Budeancă şi Nicolae Pepene.
Condiţii de participare studenţi/masteranzi

Conferinţa internaţională Trecut si Viitor - Moştenirea culturală evreiască din inima Transilvaniei, Cluj-Napoca, 14-15 iunie 2013


Conferinţa este organizată de către Asociaţia Judaica (Cluj-Napoca) cu sprijinul Primăriei Cluj-Napoca şi al Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale. În cadrul evenimentului sunt programate expuneri care tratează diferite aspecte ale Holocaustului din Transilvania, dezbateri cu supravieţuitoarea Livia Frankel, prezentarea platformei online pentru studiul Holocaustului în şcolile româneşti, cauzele şi consecinţele apariţiei „şcolilor de romi”, ce înseamnă să fii soldat în Israel, precum şi două evenimente speciale: vizionarea filmului The Last Survivor (Michael Pertnoy şi Michael Kleiman, 2010) şi a piesei de teatru Pânza, în regia lui Rareş Stoica, realizată de Asociaţia Persona.

Serile București Strict Secret - Teroristul Carlos Şacalul şi Securitatea lui Ceauşescu

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc în parteneriat cu Muzeul Național al Țăranului Român organizează miercuri, 12 iunie 2013, ora 18.00, la Clubul Ţăranului, o nouă întâlnire din Serile Bucureşti Strict Secret.
Tema în dezbatere este Teroristul Carlos Şacalul şi Securitatea lui Ceauşescu.
La eveniment vor lua cuvântul Petre Mihai Băcanu, Cătălin Harnagea, Liviu Mihaiu, Andrei Muraru, Ovidiu Ohanesian, Ovidiu Şimonca, Liviu Tofan, Dan Voinea. Moderatorul dezbaterii este politologul Stelian Tănase.
Parteneri: Muzeul Național al Țăranului Român, Clubul Țăranului, Fundația Orient Express, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, Radio Guerrilla, Observator cultural.
Intrarea liberă.

vineri, 7 iunie 2013

Lista tristeţii (foşti deţinuţi politici care ne-au părăsit) - Dumitru Comșa

S-a născut în Cincu, (azi judeţul Braşov), la 7 noiembrie 1921, într-o familie de plugari. A urmat cursurile Facultății de Textile din București, pe care a absolvit-o în 1946. A fost arestat în ianuarie ’42 pentru că, fiind student în București, a găzduit un cunoscut din Făgăraş, care era urmărit pentru activitate legionară. A fost eliberat la sfârșitul lunii mai, fără a fi condamnat. A făcut, la rândul său, parte din Frăţiile de Cruce.
A fost arestat pentru a doua oară la 6 iunie 1958 şi condamnat la 10 ani închisoare. A executat pedeapsa în închisorile Codlea, Aiud, Stoeneşti, Strâmba, Salcia, Galaţi, Jilava. A fost eliberat în 1963.
După 1989 a activat în organizaţiile foştilor deţinuţi politici, în Fundaţia Buna Vestire şi a participat la reînfiinţarea Partidului „Totul pentru Ţară” (Pentru Patrie), în cadrul căruia a îndeplinit funcţia de şef al Senatului legionar între 2000-2003 şi respectiv 2009-2013.
Dumitru Comșa ne-a părăsit joi 6 iulie 2013, după o grea suferinţă și va fi înmormântat duminică, 9 iunie.
Un interviu cu el, realizat de Constantin Petre şi Constantin Vasilescu la 4 iunie 2008 a fost publicat în volumul VI al seriei Experiențe carcerale în România comunistă.
Imagine preluată de pe site-ul Partidului Totul Pentru Țară.

joi, 6 iunie 2013

Call for applications: EURIAS, European Institutes for Advanced Study Fellowship Programme



The European Institutes for Advanced Study (EURIAS) Fellowship Programme is an international researcher mobility programme offering 10-month residencies in one of the 16 participating Institutes: Berlin, Bologna, Brussels, Budapest, Cambridge, Delmenhorst, Freiburg, Helsinki, Jerusalem, Lyon, Marseille, Paris, Uppsala, Vienna, Wassenaar, Zürich. The Institutes for Advanced Study support the focused, self-directed work of outstanding researchers. The fellows benefit from the finest intellectual and research conditions and from the stimulating environment of a multi-disciplinary and international community of first-rate scholars.

Apariţie editorială: Virgil Ierunca, Fenomenul Piteşti, ediția 2013

Ceea ce s-a petrecut la închisoarea din Piteşti între 1949 şi 1952 merită un loc aparte în înspăimântătorul repertoriu al ororilor concentraţionare ale veacului al XX-lea.
„Fenomenul Piteşti“ aparţine aceluiaşi registru, la care vine însă cu o trăsătură specifică: utilizarea sistematică a torturării deţinuţilor de către alţi deţinuţi. Ideea îi aparţine pedagogului sovietic Makarenko (1888–1939), specialist în delincvenţa juvenilă şi partizan al reeducării deţinuţilor tineri cu ajutorul deţinuţilor mai vechi, aflaţi pe calea cea bună, dar făcând parte din aceeaşi clasă de vârstă.
Virgil Ierunca povesteşte una dintre cele mai cumplite experienţe de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastră. Deţinuţi torturaţi cu un sadism de-a dreptul extravagant – dacă sadismul poate fi astfel –, torţionarii lor impunându-le să tortureze la rândul lor, ca să li se conteste însăşi calitatea de victime. În ultima fază a ciclului, nefericiţii sunt constrânşi să-şi tortureze cei mai buni prieteni, ca dovadă a convertirii lor lăuntrice.
Toată lumea a fost torturată, toată lumea a torturat. Cei morţi acolo şi cei care au supravieţuit au fost privaţi până şi de propria lor nefericire. Virgil Ierunca a avut curajul să intre în acest infern şi să-i devină istoric, pentru edificarea generaţiilor viitoare. (François FURET)
Informații preluate de pe site-ul Editurii Humanitas.